Târgu Fierului

Hunedoara (maghiară Vajdahunyad, germană Eisenmarkt, în traducere Târgu Fierului) este cel mai mare oraş din judeţul Hunedoara, Transilvania.
Atestată documentar la 30 august 1265 sub numele Hungnod, conform registrului de dijme papale, Hunedoara va cunoaşte o dezvoltare impetuoasă şi va juca un rol important în istorie. Vechimea acestei aşezări ce a luat naştere la poalele dealului Sânpetru la confluenţa râurilor Cerna şi Zlasti, este mult mai adâncă în negurile timpului decât atestarea documentară. Arheologii au descoperit atât în vatra oraşului cât şi în satele din împrejurimi de unde îşi trage seva, urme de locuire, datând din epoca pietrei.
În urma cuceririi Daciei de către Imperiul Roman, zona Hunedoarei a atras atenţia lumii romane prin bogăţiile sale, în special fierul. Acest fapt este ilustrat de urmele descoperite la Teliuc, o "villa rustica", pe dealul Sânpetru era un castru roman în care se instalează un post de pază a Legiunii a XIII-a Gemina. Urme s-au mai descoperit lângă Castel şi lângă gară. De asemenea vestigii din această epocă există şi în satele Cinciş, Pestisul Mare unde era un vicus (sat roman), Manerau, Nandru, Ghelari etc.
În 1409, la 18 octombrie, regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg dăruieşte şi înnobilează pentru faptele militare deosebite pe cneazul Voicu din Cinciş, fiul lui Şerb. În acelaşi document pomeneşte şi pe alţi membrii ai familiei ca stăpânitori ai cetăţii şi domeniului regal Hunedoara. Este vorba de Mogoş şi Radu şi Iancu, fiul lui Voicu. Din acest moment, cetatea Hunedoara cunoaşte o nouă etapă a dezvoltării sale. Iancu a amenajat cetatea pentru locuit, a construit sala cavalerilor şi sala dietei în stil neogotic înfrumuseţat de logiile exterioare ale acestei săli. De asemenea s-a construit aripa şi turnul "ne boisa" (nu te teme), un eventual loc de refugiu în caz de primejdie.
După moartea lui Iancu de Hunedoara la 11 august 1456 la Zemun, lângă Belgrad, în Ungaria au loc lupte interne pentru tron în care sunt implicaţi şi succesorii eroului din Hunedoara, lupte care dau câştig de cauză fiului lui Iancu, Matei Corvin, care devine rege al Ungariei medievale. În acest răstimp, soţia lui Iancu, Elisabeta şi fiul lor Matei vor continua lucrările de modernizare. Secolul XVII marchează noi lucrări la castel legate în mare parte de numele principelui Gabriel Bethlen. Se construieşte aripa Bethlen (1622) aşa cum o demonstrează şi o inscripţie descoperită pe ancadramentul unei ferestre.
În timpul Corvinilor, Hunedoara devine târg (=opidum) al fierului, metal pe care pădurenii îl valorifică pentru alte produse, având valoarea de monedă. Avantajul economic din această epocă al domeniului şi oraşului Hunedoara se va menţine şi în secolele următoare. Oraşul va ajunge în secolul XVII la o stare prosperă, locuitorii săi fiind scutiţi de dări faţă de stat. Au beneficiat de privilegii încă din vremea regelui Matei Corvin, care în 1480 îi scuteşte pe hunedoreni de plata oricăror dări, scutiri care se păstrează şi în secolele următoare. Ca urmare creşte numărul locuitorilor care variază între 784 în 1512 şi 896 în secolul al XVII.
După moartea lui Matei Corvin, Hunedoara intră în stăpânirea fiului acestuia Ioan, care se stinge de tânăr. Soţia sa Beatrice de Frangepan, se va recăsători cu Georg de Hohenzolern, marchiz de Brandenburg în 1509. Georg de Brandenburg nu se va stabili în Hunedoara. El va numi un castelan cu drept de reprezentare, pe Gheorghe Stolcz.
În 1514 a izbucnit răscoala ţărănească ce a fost condusă de Gheorghe Doja. Cu acest prilej, mulţi ţărani de pe domeniul Hunedoarei au fost închişi în cetate drept pedeapsă. Cu sprijinul nobilimii, Ioan Zápolya va înăbuşi răscoala.
După Al Doilea Război Mondial, conform concepţiei vremii, industria hunedoareană a cunoscut o dezvoltare fără precedent. În preajma revoluţiei din 1989, în Hunedoara, se produceau peste trei milioane tone de oţel, peste două milioane tone cocs metalurgic, încălţăminte, tricotaje etc. Aceasta dezvoltare a atras forţă de munca. Populaţia oraşului a ajuns la un maximum de 89.000 locuitori.

Matia Corvinul - Matei Corvin - Hunyadi Mátyás - Matthias Corvinus - Matija Korvin

Matia Corvinul, născut Matia de Hunedoara, cunoscut şi ca Matei Corvin, (n. 23 februarie 1443, la Cluj - d. 6 aprilie 1490, la Viena), în maghiară Hunyadi Mátyás, în latină Matthias Corvinus, în germană Matthias Corvinus, în croată Matija Korvin, a fost unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei. A condus ţara între 1458 şi 1490.
Viitorul rege s-a născut în 1443 la Cluj, în casa lui Stefan Kolb, ca al doilea fiu al lui Ioan de Hunedoara, renumit conducător militar, care a întreprins în calitate de regent al Ungariei o serie de campanii militare reuşite împotriva Imperiului Otoman, lăsând fiului său un regat sigur şi stabil. Mama lui Matia a fost Erzsébet (Elisabeta) Szilágyi, din mica nobilime ardeleană.
A primit la botez numele de Matia ca născut în ajunul zilei de 24 februarie, zi în care calendarul roman îl comemorează pe Matia Apostolul. Din cauza frecvenţei reduse a numelui Matia în spaţiul românesc, prenumele regelui a fost confundat cu cel al apostolului Matei. Epitetul Corvinus provine din stema familiei, ce conţinea un corb (corvus în latină).
După moartea lui Iancu de Hunedoara, oligarhia maghiară a pus din nou mâna pe putere. "Tânarul rege" (Ladislau Postumul) a fost conducătorul nominal, însă adevăraţii conducători erau familiile Garai, Újlaki şi Cilley. Grija lor a fost să nimicească influenţa familiei Hunyadi. Astfel au convins pe tânărul rege să ordone uciderea, prin decapitare, a lui László , fiul cel mare al lui Iancu de Hunedoara. Fiul cel mic al lui Iancu, Matia, încă un copil, a fost curând aruncat în închisoare. Apoi a început războiul civil. Adolescentul rege a fugit în Boemia, luând pe Matei de Hunedoara cu el. Elisabeta Szilágyi, văduva lui Ioan de Hunedoara, a organizat armatele fidele soţului său şi a reuşit să pună capăt războiului civil, învingând armatele marii nobilimi. Regele Ladislau Postumul a fost ucis, împreună cu cei mai mulţi dintre cei ce-l determinaseră să-l omoare pe László Hunyadi. Dieta Naţională a fost reunită la Buda să aleagă noul rege. În prezenţa armatelor lui Hunyadi, cantonate pe Dunărea îngheţată, a fost ales rege Matia, în vârstă de 18 ani, care trebuia să fie răscumparat şi adus de la Praga.
Matia Corvin a domnit 32 de ani ca rege al Ungariei şi domnia sa a fost una dintre cele mai strălucite din istoria Ungariei. Aristocraţia de rang înalt însă nu s-a împăcat cu prezenţa unui mic nobil pe tronul Ungariei şi a uneltit pentru a-l detrona. Conform legendei, marii nobili ar fi reuşit să-şi pună planul în aplicare cu ajutorul reginei Beatrice, soţia regelui. Medicul reginei îl trata de reumatism pe regele Matia otrăvindu-l cu plumb; astfel regele Matei muri încet, de saturnism, înainte să ajungă la vârsta de 50 de ani.
Matia, descoperind realizările Renaşterii, a început să promoveze influenţele culturale italiene în Ungaria. Buda, Esztergom, Székesfehérvár şi Visegrád au fost printre oraşele care au beneficiat de stabilirea unui sistem de sănătate publică şi educaţie, precum şi a unui nou sistem juridic sub domnia lui Matei Corvin. S-a dovedit a fi un generos mecena al artiştilor din Italia (ex. Galeotto Marcio) şi Europa de Vest, care s-au strâns la curtea sa. Biblioteca sa, Bibliotheca Corviniana, era cea mai mare colecţie europeană de cronici istorice şi lucrări filosofice şi ştiinţifice din secolul al XV-lea, numărând peste 5.000 de exemplare, fiecare exemplar valorând mai mult de 1.000 florini de aur.
Domnia sa este considerată ca fiind unul dintre cele mai glorioase capitole ale istoriei Ungariei, marcate prin campanii militare victorioase ale temutei sale Fekete sereg ("Armata neagră"). Ungaria a cunoscut în timpul domniei sale cea mai vastă întindere din istoria sa (la vest din sud-estul Germaniei până în Dalmaţia, iar la est din Polonia până în Bulgaria de astăzi). Matia condus în uniune personală Regatul Moraviei, Silezia şi Luzaţia (toate trei 1468/1469/1479-1490) şi Austria Inferioară (1477/1485-1491). Vorbea maghiara, italiana, croata, latina şi mai târziu germana, ceha, slovaca, precum şi alte limbi slave. Regele Matei este amintit şi astăzi, în multe istorisiri şi cântece populare, ca un conducător foarte înţelept şi drept.
Însemnele heraldice ale lui Matia Corvin prezentate în manuscrisul german al cronicarului ungur Ioannes de Thurócz (Thuróczy János), datat 1490.
Matia Corvin a fost cel care a ordonat întemniţarea domnitorului Munteniei Vlad al III-lea (Ţepeş), când acesta, urmărit de armata otomană, i-a cerut ajutorul. Dar tot Matia l-a ajutat pe Vlad să recucerească tronul Valahiei de la Laiotă Basarab. Ulterior, după ce Ştefan cel Mare, domnitor al Moldovei a încheiat pacea cu Regele Cazimir al Poloniei, Matei l-a atacat pe Ştefan, dar a fost înfrânt în lupta de la Baia, oastea sa retrăgându-se, urmărită de cea a lui Ştefan, iar Matia fiind rănit în această luptă de trei săgeţi şi o lovitură de lance.

Hungnod la 743 de ani

Hunedoara (maghiară Vajdahunyad, germană Eisenmarkt, în trad. Târgu Fierului) este cel mai mare oraş din judeţul Hunedoara, Transilvania, România. Atestată documentar la 30 august 1265 sub numele Hungnod, conform registrului de dijme papale, Hunedoara va cunoaşte o dezvoltare impetuoasă şi va juca un rol important în istoria României. Vechimea acestei aşezări ce a luat naştere la poalele dealului Sânpetru la confluenţa râurilor Cerna şi Zlasti, este mult mai adâncă în negurile timpului decât atestarea documentară.

În 1409, la 18 octombrie, regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg dăruieşte şi înnobilează pentru faptele militare deosebite pe cneazul Voicu din Cinciş, fiul lui Şerb. În acelaşi document pomeneşte şi pe alţi membrii ai familiei ca stăpânitori ai cetăţii şi domeniului regal Hunedoara. Este vorba de Mogoş şi Radu, fraţii... şi Iancu, fiul lui Voicu. Din acest moment, cetatea Hunedoara cunoaşte o nouă etapă a dezvoltării sale. Iancu a amenajat cetatea pentru locuit, a construit sala cavalerilor şi sala dietei în stil neogotic înfrumuseţat de logiile exterioare ale acestei săli. De asemenea s-a construit aripa şi turnul “ne boisa”(nu te teme), un eventual loc de refugiu în caz de primejdie.
După moartea lui Iancu de Hunedoara la 11 august 1456 la Zemun, lângă Belgrad, în Ungaria au loc lupte interne pentru tron în care sunt implicaţi şi succesorii eroului din Hunedoara, lupte care dau câştig de cauză fiului lui Iancu, Matei Corvin, care devine rege al Ungariei medievale. În acest răstimp, soţia lui Iancu, Elisabeta şi fiul lor Matei vor continua lucrările de modernizare; în aripa Matei, se pictează fresca murală ce sugerează originea românescă a lui Iancu. Secolul XVII marchează noi lucrări la castel legate în mare parte de numele principelui Gabriel Bethlen. Se construieşte aripa Bethlen (1622) aşa cum o demonstrează şi o inscripţie descoperită pe ancadramentul unei ferestre. În timpul Corvinilor, Hunedoara devine târg (= opidum) al fierului, metal pe care pădurenii îl valorifică pentru alte produse, având valoarea de monedă. Avantajul economic din această epocă al domeniului şi oraşului Hunedoara se va menţine şi în secolele următoare. Oraşul va ajunge în secolul XVII la o stare prosperă, locuitorii săi fiind scutiţi de dări faţă de stat. Au beneficiat de privilegii încă din vremea regelui Matei Corvin, care în 1480 îi scuteşte pe hunedoreni de plata oricăror dări, scutiri care se păstrează şi în secolele urmatoare. Ca urmare creşte numărul locuitorilor care variază între 784 în 1512 şi 896 în secolul al XVII.
După moartea lui Matei Corvin, Hunedoara intră în stăpânirea fiului acestuia Ioan, care se stinge de tânăr. Soţia sa Beatrice de Frangepan, se va recăsători cu Georg de Hohenzolern, marchiz de Brandenburg în 1509. Georg de Brandenburg nu se va stabili în Hunedoara. El va numi un castelan cu drept de reprezentare, pe Gheorghe Stolcz. În 1514 a izbucnit răscoala ţărănească ce a fost condusă de Gh. Doja. Cu acest prilej, mulţi ţărani de pe domeniul Hunedoarei au fost închişi în cetate drept pedeapsă. Cu sprijinul nobilimii, Ioan Zapolya va înăbuşi răscoala. (după Wikipedia)

Vlad Ţepeş revine

În 22 august 1456 a început a doua domnie a lui Vlad Ţepeş în Ţara Românească (până în noiembrie 1462). S-a născut în cetatea Sighişoara în Transilvania. A fost fiul lui Vlad al II-lea Dracul şi a unei nobile transilvănene. A fost de două ori căsătorit: cu o nobila din Transilvania şi cu Ilona Szilágyi, verişoară cu Matei Corvin. A avut trei băieţi: Mihail, Vlad şi pe Mihnea I cel Rău.

În timpul domniei sale, Ţara Românească şi-a obţinut temporar independenţa faţă de ameninţarea otomană. Vlad Ţepeş era vestit datorită cruzimii sale şi datorită faptului că îşi trăgea inamicii în ţeapă. Din porunca sa sute de oameni au fost executaţi în acest mod. Datorită disputelor cu negustorii braşoveni, aceştia l-au caracterizat, propagandistic, ca un domnitor crud, deşi "cruzimea" sa era obişnuită în acele timpuri.
În 1453, Imperiul Bizantin a fost înlocuit de Imperiului Otoman, care obţine controlul asupra Constantinopolului (actuala denumire turcă Istanbul) şi care continua să asedieze Europa. În cele din urmă, Imperiul Otoman ajunge să controleze mare parte din Balcani (teritoriile statelor actuale Serbia, parţial Ungaria, parţial România, Bulgaria, Armenia şi Grecia), extinderea spre occident oprindu-se la porţile Vienei, al cărei asediu este respins. În acest context istoric, Vlad Ţepeş a fost un prinţ care a luptat pentru a-şi apăra domnia şi ţara, folosind împotriva inamicilor metodele de disuasiune specifice epocii, din care făceau parte şi execuţiile şi supliciile cu caracter exemplar şi de intimidare. (după Wikipedia)