Kossuth: Cuvântul nerostit nu dăuneaza niciodată

Lajos Kossuth (n. 19 septembrie 1802, Monok - d. 20 martie 1894, Torino) a fost un revoluţionar maghiar, guvernator de facto al Ungariei în timpul Revoluţiei de la 1848 şi un mare orator.
Lajos Kossuth s-a născut într-o familie nobilă, dar fără avere. Studiile sale le-a făcut în următoarele oraşe: Sátoraljaúhely, Eperjes şi Sárospatak, unde şi-a terminat studiile. În 1823 a dat examen la avocatură, devenind jurist în oraşul Pest. Între 1824-1832 a practicat avocatura în oraşul Monok din judeţul Zemplén. La sfârşitul anului 1832 a intrat în parlamentul din Pozsony (fosta capitală a Ungariei, azi Bratislava) ca deputat. Aici a redactat şi raportat informaţiile parlamentare între anii 1832-1836 şi a plănuit reforme în ceea ce priveşte modernizarea şi avansarea societăţii în favoarea apărării interesului naţional, foarte decis a popularizat lupta sa pentru schimbări. După ce parlamentul a încetat să funcţioneze, tot cu aceasi ambiţie şi spirit a redactat şi raportat ca jurnalist, a informat autorităţiile juridice totul printr-un ziar propriu (1836-1837). Ziarul, jurnalul său a fost suspendat şi interzis, iar în 1837 Kossuth a fost condamnat la patru ani închisoare; în acest timp a studiat economia şi limba engleză. A fost eliberat în luna mai 1840.
La 3 martie 1848, la scurt timp după ştiriile aflate despre revoluţia franceză, opoziţia a cerut în mod urgent să se aplice programele propuse mai înainte, iar Parlamentul a aprobat. Decizia s-a bazat pe faptul că austriecii vor fi forţaţi să aprobe. La data 15 martie 1848 a început revoluţia. Poetul naţional al Ungariei, Petőfi Sándor, a citit mulţimii adunate în faţa Muzeului Naţional o listă cu cele 12 puncte importante pentru independenţă.
Kossuth a devenit ministru de finanţe în guvernul Batthyány. În vara anului 1848 au continuat cu programele de revoluţie, în iulie au avut nevoie de un buget pentru revoluţie trebuia finanţată costul era imens 40 de milioane de forinţi. La 6 septembrie Banca Naţională a eliberat bani pentru apărare şi prima bancnotă. La 15 septembrie parlamentul a votat pentru înfiinţarea comitetului naţional de apărare, iar guvernul Batthyány a demisionat. Ungaria a rămas temporar fără guvernare, dar comitetul naţional de apărare a luat conducerea iar Kossuth a fost ales conducătorul operativ ai comitetului. Organizarea armatei le-a făcut mari probleme. A fost necesar ca Parlamentul să se mute la Debrecen, deoarece austriecii, sub conducerea lui Windisch-Graetz, au ocupat Buda şi Clujul. În luna martie 1849, generalul Görgey a pornit un atac masiv împotriva Austriei. Până în mai 1849 a reuşit să elibereze aproape tot teritoriul Ungariei. De la Viena, împăratul Franz Joseph a cerut ajutorul armatei ruse prin generalul Paskievici, şi în iunie 1849 au întrat în luptă cu 200.000 de soldaţi ruşi împotriva Ungariei. Generalul Görgey tot în luna iunie 1849 a atacat forţele ruse sub conducera Generalului Haynau. Între 6 şi 21 iunie 1849 a avut loc bătălia nereuşită de la Pered (în slovacă Tešedíkovo, un sat din Slovacia). La 2 iulie 1849 generalul Haynau porneşte un atac masiv împotriva lui Görgey. La 1 septembrie 1849 generalul Görgey trimite o scrisoare kaizerului cu condiţiile de retragere, dar Franz Joseph le respinge. La 1 octombrie 1849 armata ungară nu face faţă şi predă armele la Világos, judeţul Arad. Trupele Cezarului austriac sub conducerea lui Julius Jacob von Haynau au pornit un atac de răzbunare împotriva Ungariei. La 6 octombrie 1849 Cei 13 de la Arad din armata maghiar au fost executaţi la Arad, tot în aceasi zi l-au executat pe Batthyány Lajos. La 11 august 1849, Lajos Kossuth demisionează din funcţie şi îl desemnează pe generalul Görgey.
În 20 martie 1894 Lajos Kossuth a murit în Torino. Trupul său a fost adus şi înmormântat la Budapesta, în doliu naţional. Kossuth este considerat de unii cel mai mare patriot maghiar.

Craiul munţilor

Avram Iancu (n. 1824, Vidra de Sus - d. 10 septembrie 1872, Ţebea) a fost un avocat român transilvănean care a jucat un rol important în Revoluţia de la 1848 din Transilvania. A fost conducătorul de fapt al Ţării Moţilor în anul 1849, calitate în care a comandat armata românilor transilvăneni, cu ajutor austriac, împotriva trupelor revoluţionare maghiare ale lui Lajos Kossuth.
S-a născut în Munţii Apuseni într-o familie de moţi înstăriţi. Tatăl său, Alexandru Iancu, a fost pădurar, apoi jude domenial. Având o situaţie materială bună, a urmat clasele elementare la Poiana Vadului şi Abrud, gimnaziul inferior la Zlatna, iar gimnaziul superior la Liceul Piarist din Cluj. Începând cu anul 1844 a urmat Facultatea de Drept la Cluj. Din anul 1846 a devenit cancelarist la Târgu Mureş. Îşi ia examenul de avocat în anul 1848.
În preajma izbucnirii revoluţiei făcea parte dintre fruntaşii intelectualităţii româneşti transilvănene, luptătoare pentru emancipare socială şi naţională. A fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai şi 15-23 septembrie 1848 şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi de mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora şi-a câştigat o mare popularitate.
Punerea greoaie în practică a legii privitoare la desfiinţarea iobăgiei în Transilvania, refuzul guvernului revoluţionar ungar de a acorda libertăţi naţionale românilor şi votarea unirii Transilvaniei cu Ungaria la Dieta din Cluj, au dus la dezbinarea forţelor revoluţionare române şi ungare şi la ridicarea ţărănimii la lupta pentru rezolvarea problemei sociale şi a celei naţionale. Avram Iancu a devenit conducătorul oştii ţărăneşti antirevoluţionare. În fruntea acestei oşti şi în colaborare cu autorităţile militare austriece a organizat apărarea în Munţii Apuseni şi a respins numeroasele atacuri ale trupelor revoluţionare maghiare, superioare ca număr şi ca armament, câştigându-şi renumele de "craiul munţilor".
Pe 4 mai 1849 a dat o nouă organizare civilă Munţilor Apuseni. În vara anului 1849 a efectuat o şedere de 10 luni la Viena, unde a ţinut legătura cu autorităţile imperiale austriece.
Luptele din Munţii Apuseni slăbiseră atât forţele revoluţionare ale maghiarilor cât şi pe cele ale românilor. Armata ţaristă, chemată în ajutor de împăratul Austriei, Franz Joseph, a înfrânt armata revoluţionară maghiară la Sighişoara. Copleşite de armatele austriece şi de cele ruseşti, trădate de unii generali, trupele revoluţionare maghiare au capitulat la Şiria pe 13 august 1849.
În anul 1852 tânărul împărat Franz Joseph a întreprins o vizită în Transilvania, agenda călătoriei fiind stabilită de Felix Schwarzenberg, guvernatorul Marelui Principat al Transilvaniei. La cererea lui Avram Iancu împăratul a modificat traseul vizitei, a mers în Munţii Apuseni, a prânzit la Găina, a trecut prin Vidra şi a înnoptat pe 21 iunie 1852 la Câmpeni. Avram Iancu s-a prezentat seara târziu la cartierul împăratului, după ce acesta se culcase, obosit de călătorie. Nemulţumit că nu este primit pe loc în audienţă, Avram Iancu a iscat o altercaţie cu şeful de cabinet al împăratului, motiv pentru care a fost dat afară de jandarmi. Ulterior a refuzat să primească decoraţia acordată de împărat pentru meritele sale din timpul luptelor contra revoluţionarilor maghiari.
În ultimele două decenii ale vieţii sale a suferit de o boală psihică. A rămas în memoria colectivă ca umblând din sat în sat şi cântând din fluier. S-a stins din viaţă la 10 septembrie 1872 la Baia de Criş. A fost îngropat la Ţebea, jud. Hunedoara, lângă "Gorunul lui Horea".