The king of hobbies and the hobby of Kings

Contact us:*e-Mail: office@stampland.net*|*Tel.: +4-0722.714.394*|*Fax: +4-0318.166.897*|*Yahoo ID: laszlo_kallai

Best view with Mozilla Firefox

Showing posts with label cărţi poştale. Show all posts
Showing posts with label cărţi poştale. Show all posts

Sunday, November 22, 2009

Cărţi poştale multimedia

Produsele multimedia ne au invadat în ultimele două-trei decenii. Au apărut mărci poştale vorbitoare - chiar în acest an Poşta chineză a emis o serie de timbre pe ele fiind înregistrate 300 de poeme de pe vremea Dinaistiei Tang -, dar şi cărţi poştale care conţin mini compact discuri cu muzică, film ori imagini fixe. Primele felicitări multimedia au apărut cu peste două decenii în urmă, conţinând un microcip - circuit integrat -, un difuzor şi o baterie minusculă. În momentul în care deschideai felicitarea se închidea circuitul electric şi se auzea o melodie, de regulă Happy birthday ori Jingle Bells.
O noutate "editorială" în acest domeniu aparţine firmei Banat Media, care în ultimul an a scos pe piaţă o serie de cărţi poştale multimedia, sau mai exact "cărţi poştale cu compact disc integrat". Sunt produse de calitate, şi au un rol educativ extraordinar. Temele abordate de editorii de la Banat Media sunt: Timişoara de altădată, Biserici istorice din Timişoara, Muzeul de artă Timişoara, Arta religioasă în Banat, şi Pictura bănăţeană interbelică. Din câte am aflat de la "părintele" acestei inţiative, Emil Banciu, în curând apare o carte poştală multimedia care evocă cele întâmplate în urmă cu două decenii, cunoscute drept evenimentele din Decembrie '89 sau Revoluţia română.
Produsele Banat Media pot fi descrise drept inedite ca suport de informaţie şi reclamă, care sunt totodată şi suvenir turistic, obiect de colecţie sau cadou. Cărţile poştale multimedia pot fi un produs ideal de marketing pentru oraşe, locaţii turistice, muzee, instituţii culturale. Mini compact discul are un diametru de opt cm şi o capacitate de maxim 200 MB (spaţiu suficient pentru câteva sute de fotografii de calitate, 20 minunte vidoclip sau muzica, 50-60 panorame de 360°, etc.). Cărţile poştale au format B6 (176 mmX125 mm), corespunzător normelor Poştei Române. Tipărirea cărţii poştale şi a labelului CD-ului se face după standardele Euroscala Offset astfel încât vederea şi CD-ul să aibă un design uniform.
În curînd voi prezenta şi celelalte cărţi poştale multimedia - printre care Timişoara de altădată, Biserici istorice din Timişoara, Muzeul de artă Timişoara, Arta religioasă în Banat, şi Pictura bănăţeană interbelică - editate de Banat Media şi care mi-au parvenit prin amabilitatea lui Emil Banciu.

Tuesday, September 9, 2008

BACĂU 600

trimite Trimite prin Y!M
Eveniment editorial
Salutări din Bacău

Oamenii se nasc, trăiesc şi, când le vine timpul, trec în eternitate. Oraşul rămâne. Generaţiile se succed într-o repetare continuă. E dreptul lor să ştie istoria aşezării în care se formează şi muncesc, în care iubesc şi îşi cresc copii şi apoi, mai devreme sau târziu, îşi dorm somnul veşniciei. Ciclurile vieţii se repetă de sute, poate de mii de ani. Mărturiile pe care le moştenim trebuie păstrate cu sfinţenie şi transmise. Albumul îşi propune să transmită contemporanilor şi generaţiilor viitoare o mică moştenire. - susţine autoul volumului Salutări din Bacău, reputatul filatelist, Ioan Catană. Lucrarea a apărut la editura Cetatea Doamnei din Piatra Neamţ şi este dedicată aniversării a 600 ani de la prima atestare documentară al oraşului Bacău.
Colecţionarea cărţilor poştale ilustrate, a vederilor cum sunt cunoscute de marele public, a generat o adevărată ”explozie” la începutul secolului al XX-lea. Posibilităţile reduse de călătorie şi informare, din acea perioadă, au impulsionat un mare număr de colectionari, femei în general, să realizeze un frumos şi bogat volum de corespondenţă sau schimb de cărţi poştale ilustrate cu rudele sau cu alţi indragostiti de cartofilie. Cărţile poştale ilustrate cu imagini din localităţile ţării şi din străinătate erau preferate, bunicile şi mătuşile noastre realizând adevărate albume cu ”trasee turistice”. Ulterior, aceste albumele au fost preluate de colecţionari şi treptat a apărut o nouă mare pasiune: cartofilia. Majoritatea colecţionarilor de cărţi poştale ilustrate fiind şi filatelişti au introdus reguli de colecţionare şi de realizare a exponatelor pentru a fi prezentate marelui public. Se organizează expoziţii locale şi naţionale, simpozioane, se editează lucrări de specialitate şi albume. La fel ca în marile centre filatelice ale ţării şi la Bacău exista un apreciat număr de colecţionari de cărţi poştale ilustrate şi o intensa activitate. ”Expoziţia Naţională de Cartofilie Bacău 1999” rămâne un exemplu de popularizare a acestui domeniu de colecţionistică care conservă imaginea generaţiilor viitoare.
Autorul prezentului album, filatelist şi colecţionar de cărţi poştale ilustrate de peste 25 de ani, are o bogată activitate expoziţională şi publicistică. În album este prezentată o selecţie din colecţia-exponat ce cuprinde peste 500 de cărţi poştale ilustrate cu imagini din Bacău. Selecţia a fost realizată cu scopul de a prezenta o evoluţie în timp a urbanisticii municipiului Bacău. Textele, ce cuprind în cea mai mare parte informaţii monografice, completează în mod sugestiv imaginile. În finalul albumului este prezentat un document inedit: primul regulament de urbanism al oraşului Bacău din anul 1887. - scrie în prefaţa cărţii, Leonard Paşcanu, preşedintele Federaţie Filatelice Române.
Lucrarea lui Ioan Catană este una de excepţie. Această apreciere se referă, atât la conţinut, cât şi la prezentare. Este o carte îngrijită şi realizată din punct de vedere tipografic în condiţii excepţionale. Conţine peste 170 de imagini color (cărţi poştale, facsimile după documente de epocă şi hărţi ale oraşului Bacău), iar prefaţa este tradusă şi în engleză. Proiectul a fost realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Bacău şi al Consiliului Local al Municipiului Bacău şi a apărut într-un tiraj de 1000 de exemplare. Lansarea volumului va avea loc pe 6 octombrie a.c. în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia împlinirii a 600 de ani de la prima atestare documentară al oraşului Bacău.
Deşi prima arestare documentară o găsim în privilegiul comercial acordat de Alexandru cel Bun negustorilor din Lvov (6.10.1408), originea oraşului Bacău se pierde în negura timpului. În arhivele Vaticanului, pe hărţile Evului Mediu precum şi în alte documente latine, Bacăul apare sub numele de Bacovia, sau Ad Bacum. Edwige Bestazzi – delegată a Institutului de Cultură Italiană, la începutul secolului XX - mărturiseşte că Bacăul era trecut pe o hartă pictată chiar în Palatul Primăriei Florenţa, sub numele de Bacovia. Istoricul Nicolae Iorga, este de părere că denumirea oraşului Bacău derivă de la slavul Bâc = Zimbru, bour, taur, ceea ce denotă că pe aceste meleaguri au fost întinse păduri în care trăiau turme de zimbri. La sfârşitul secolului al XIV-lea, Bacăul era bine închegat ca aşezare urbană, una dintre cele mai prospere din întreaga Moldova, având atribuţii militare şi comerciale foarte importante.
cartea, integral, puteţi descărca în format PDF de aici (78.028.113 bytes)
despre Ioan Catană 1; 2; 3; 4; 5

Monday, August 6, 2007

Ioan Catană: Scrisoare deschisă

Domnule "Filatelistul furios",

Urmăresc de câteva zile activitatea dumneavoastră pe blog. Sunt convins că vă ocupa mult timp pentru documentare si intreţinerea blogului. Vă mulţumesc personal şi dacă îmi este permis şi în numele filateliştilor.
Un număr mare de materiale şi opinii au fost publicate în revista Filatelia. Dacă nu o aveţi vă pot pune la dispoziţie un set din ultimii doi ani. Voi verifica în arhiva proprie şi voi selecta materiale ce pot fi utile.
Materialele şi opiniile găzduite de acest blog trebuie cunoscute de cât mai multă lume, de cât mai multe oficialităţi şi în acest sens trebuie făcut cunoscut prin folosirea bibliotecilor de adrese de e-mail de la Poştă, Romfilatelia, Ministerul Comunicaţiilor, Ministerul Culturii, Guvernul României, Parlamentul României. Se poate găsi şi o formulă de a fi popularizat prin mijloacele de presă. Rog pe toţi cei ce au primit sau vor primi adresa blogului să o retransmită tuturor cunoştinţelor filatelişti sau nu.
Rog pe toţi filateliştii ce-şi exprimă opiniile să o facă cu asumarea prezentării identităţii deoarece noi nu avem a pierde servicii şi sinecuri. Nu suntem o masă amorfă pe care cei din Poştă şi Romfilatelia îi numesc cu dispreţ „filatelişti”. Suntem pasionaţii de filatelie care pe timpul şi banii noştri încercăm şi de foarte multe ori reuşim să facem cunoscute valorile filatelice şi de istorie poştală româneşti în ţară şi în străinatate.
Vă mulţumesc, vă sprijin şi vă doresc succese.
Ioan Catană,
Filatelist cu ceva rezultate filatelice expoziţionale şi organizatorice,
Vicepreşedinte al Asociaţiei Filatelice „Grigore Pascu” - Bacău,
Vicepreşedinte al Federaţiei Filatelice Române

Friday, July 13, 2007

Calculaţia costurilor de producţia a timbrelor aplicată de Romfilatelia

Documentele prezentate alături se referă la afacerea Romfilatelia şi vin în susţinerea articoleleor publicate pe acest blog

(pentru mărirea imaginilor click pe ele)

Google PageRank CheckerFree counter and web statsClicky Web Analytics