%20=%2015.00%20e.JPG)
Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885, comuna Târlişua, judeţul Bistriţa-Năsăud – d. 1 septembrie 1944, Valea Mare, judeţul Argeş) a fost un romancier, dramaturg şi academician român.Liviu Rebreanu a fost primul din cei 14 copii ai învăţătorului Vasile Rebreanu. În anul 1889 familia Rebreanu s-a mutat în comuna Maieru, pe valea Someşului. A început cursurile şcolii primare în 1891. A urmat în anul 1895 două clase la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud. În 1897 s-a transferat la Şcoala de băieţi din Bistriţa ("Polgári Fiú Iskola"), unde a urmat încă trei clase.
În anul 1898, îndrăgostit fiind, liceanul de clasa a IV-a, scrie "întâia şi ultima poezie". Fascinat de o tânără acriţă dintr-o trupă ambulantă ungurească, scrie un vodevil după modelul celui văzut. Mai târziu, aflat în Budapesta, a cultivat, fără succes, acelaşi gen dramatic.
În 1900 a început să urmeze Şcoala reală superioară de honvezi din Sopron. La sfârşitului anului I, a obţinut calificativul "eminent".
În 1902, după abateri de la regulamentul şcolii, a fost retrogradat din funcţia de chestor. Din 1903 până în 1906 a urmat Academia militară "Ludoviceum" din Budapesta.
La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula, în sud-estul Ungariei. La Budapesta şi Gyula a scris şi transcris cinci povestiri, în limba maghiară, din ciclul Szamárlétra (Scara măgarilor), satire cu caracter anticazon. Sub presiunea unor încurcături băneşti, a fost forţat să demisioneze din armată.
La începutul anului 1910 era funcţionar la primăria din Vărarea. În luna ianuarie 1910, pe baza convenţiei cu Austro-Ungaria, guvernul budapestan cere autorităţilor româneşti extrădarea gazetarului. În februarie Rebreanu a fost arestat şi deţinut la Văcăreşti. Într-un Memoriu adresat autorităţilor româneşti în luna mai, tânărul scriitor a menţionat că adevărata pricină a cererii de extrădare constă în activitatea sa publicistică pe care, anterior, a desfăşurat-o în slujba românilor de peste munţi. După o lungă detenţie la închisoarea Văcăreşti, este întemniţat la Gyula. La 16 august, eliberat din închisoare, Curtea tribunalului de Apel consideră că delictul a fost ispăşit după cele şase luni de temniţă.
La 4 aprilie 1944 fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureştiul. La 7 iulie Rebreanu scria în Jurnal: Perspective puţine de salvare, dată fiind vârsta mea, chistul din plămânul drept, emfizemul vechi şi bronşita cronică.
La 1 septembrie 1944 la Valea Mare, a încetat din viaţă la vârsta de 59 de ani. Peste câteva luni a fost deshumat şi reînhumat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.
În anul 1898, îndrăgostit fiind, liceanul de clasa a IV-a, scrie "întâia şi ultima poezie". Fascinat de o tânără acriţă dintr-o trupă ambulantă ungurească, scrie un vodevil după modelul celui văzut. Mai târziu, aflat în Budapesta, a cultivat, fără succes, acelaşi gen dramatic.
În 1900 a început să urmeze Şcoala reală superioară de honvezi din Sopron. La sfârşitului anului I, a obţinut calificativul "eminent".
În 1902, după abateri de la regulamentul şcolii, a fost retrogradat din funcţia de chestor. Din 1903 până în 1906 a urmat Academia militară "Ludoviceum" din Budapesta.
La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula, în sud-estul Ungariei. La Budapesta şi Gyula a scris şi transcris cinci povestiri, în limba maghiară, din ciclul Szamárlétra (Scara măgarilor), satire cu caracter anticazon. Sub presiunea unor încurcături băneşti, a fost forţat să demisioneze din armată.
La începutul anului 1910 era funcţionar la primăria din Vărarea. În luna ianuarie 1910, pe baza convenţiei cu Austro-Ungaria, guvernul budapestan cere autorităţilor româneşti extrădarea gazetarului. În februarie Rebreanu a fost arestat şi deţinut la Văcăreşti. Într-un Memoriu adresat autorităţilor româneşti în luna mai, tânărul scriitor a menţionat că adevărata pricină a cererii de extrădare constă în activitatea sa publicistică pe care, anterior, a desfăşurat-o în slujba românilor de peste munţi. După o lungă detenţie la închisoarea Văcăreşti, este întemniţat la Gyula. La 16 august, eliberat din închisoare, Curtea tribunalului de Apel consideră că delictul a fost ispăşit după cele şase luni de temniţă.
La 4 aprilie 1944 fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureştiul. La 7 iulie Rebreanu scria în Jurnal: Perspective puţine de salvare, dată fiind vârsta mea, chistul din plămânul drept, emfizemul vechi şi bronşita cronică.
La 1 septembrie 1944 la Valea Mare, a încetat din viaţă la vârsta de 59 de ani. Peste câteva luni a fost deshumat şi reînhumat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.
