Asasinatul care a declanşat a declanşat Primul Război Mondial

Arhiducele Franz Ferdinand al Austriei în germană: Franz Ferdinand Karl Ludwig Josef von Habsburg-Lothringen, Erzherzog von Österreich-Este (n. 18 decembrie 1863 - d. 28 iunie 1914) a fost Arhiduce de Austria, din 1896 devenind primul succesor la tronul imperiului Austro-Ungar, până asasinarea lui la Sarajevo pe 28 iunie 1914 ora 11 de către Gavrilo Princip, un student sârb bosniac de 19 ani. Atentatul de la Sarajevo a constituit motivul începerii Primului război mondial, în august 1914.
Franz Ferdinand s-a născut în Graz, Austria, fiind fiul cel mare al arhiducelui Karl Ludwig (fratele cel tînar a lui Franz Josef al Austriei) şi al Prinţesei Maria Annunciata (a doua nevastă a lui Karl Ludwig). Când avea 12 ani, a murit unchiul său Duce Francisc V de Modena, care l-a numit moştenitor, cu condiţia ca Franz Ferdinand să îşi adauge Este la nume. În 1877 Franz Ferdinand a intrat în armată cu gradul de locotenent. A fost un pasionat vânător. În 1883 a vizitat pentru prima dată Italia, în 1885 a vizitat Egiptul, Palestina, Siria, şi Turcia. În 1889 a vizitat Germania. În 1889 viaţa lui Franz s-a schimbat în mod dramatic după sinuciderea vărului său Prinţul Rudolf al Austriei, succesorul la tronul Austriei. Următorul în linie era tatăl său, care a renunţat, Franz devenind astfel primul succesor la tronul imperiului. La 28 iunie 1914 la ora 11, în Sarajevo, Franz Ferdinand şi soţia lui Sophia au fost asasinaţi de Gavrilo Princip, un tânar sârb bosniac cu vârsta de 19 ani, membru al organizaţiei Tânăra Bosnie. Această asasinare a declanşat Primul Război Mondial.

Interzis de Stalin

Mihail Bulgakov (rusă Михаил Афанасьевич Булгаков) (n. 15 mai 1891 - d. 10 martie 1940) a fost un romancier şi dramaturg sovietic de origine ucraineană. Destinul lui Bulgakov pare guvernat de acelaşi amestec de satiră, fantastic şi tragism care e amprenta operei sale. La 3 mai 1891, la Kiev, în familia unui profesor al Academiei Teologice se naşte primul copil, Mihail Afanasievici Bulgakov. În 1909 absolvă Gimnaziul nr. 1 din Kiev, şcoală de prestigiu, după care urmează cursurile Facultăţii de Medicină din Kiev. După facultate, practică medicina pe front, în timpul Primului Război Mondial, apoi într-o comună de lângă Kiev. Peste un deceniu va publica Însemnările unui tânăr medic, în care evocă această perioadă. Încă din perioada studenţiei, 1913, se căsătoreşte cu Tatiana Nikolaevna Lappa. Devine dependent de morfină, dar, cu ajutorul primei sale soţii, reuşeşte să învinga răul.

În 1920 renunţă la cariera de medic şi se dedică scrisului. Începe să colaboreze cu ziarele şi trupele de teatru locale. În 1921 se mută la Moscova. Editura moscovită "Nedra" îi publică nuvelele Demoniada şi Ouăle fatale. În revista "Rossia" apare primul său roman, Garda Albă. În 1924 se desparte de Tatiana Lappa pentru a se recăsători cu Liubov Evghenevna Belozerskaia.
Din 1925 începe să colaboreze cu Teatrul Academic din Moscova. Transformă romanul Garda Albă în drama Zilele Turbinilor. După multe momente de tensiune şi incertitudine are loc premiera piesei, care constituie un adevărat triumf. Piesa Zilele Turbinilor, dramatizarea romanului Garda Albă, are mare succes, fiind considerată un Pescăruş al noii generaţii de dramaturgi. Simpatia evidentă pentru ofiţerii "albi" face ca piesa să fie interzisă, dar (paradoxal!) e, in acelaşi timp, piesa preferată a lui Stalin. În 1925 scrie nuvela satirică Inimă de câine. Se impune tot mai mult ca scriitor de excepţie. Odată cu faima lui creşte şi interesul criticii proletcultiste faţă de opera sa, care începe să fie ţinta unor atacuri de pe poziţiile ideologiei vremii. Puterea sovietică îl etichetează drept un autor antibolşevic şi un element „duşmănos”.
În 1928 înaintează prima cerere de plecare în străinătate şi primeşte primul răspuns negativ. Începe întâia schiţă a romanului Maestrul şi Margareta sub titlul Inginerul cu copite. Îi sunt interzise piesele Zilele Turbinilor, Apartamentul Zoicăi (1929) şi Cabala bigoţilor (1930) şi nu se mai publică nimic din proza sa.
Din 1929 nu i se mai publică nici o carte şi nu i se mai joacă nici o piesă. Trăind la limita supravieţuirii, Bulgakov se vede nevoit să-i trimită dictatorului o petiţie, apoi, într-o scrisoare adresată guvernului sovietic, să vorbească despre dezechilibrul psihic la care e expus un creator al cărui existenţă este ameninţată. Scrisoarea rămâne celebră atât ca model al disidenţei asumate, cât şi prin efectele ei neaşteptate. Trei săptămâni mai târziu primeşte un telefon bizar direct de la Stalin, în urma căruia, deşi Bulgakov crede că a fost victima unei farse, este reangajat la teatru. Scrierile lui rămân însă tot nepublicate.
În 1931 îi este respinsă cea de-a doua cerere de plecare în străinătate. În 1932 se căsătoreşte pentru a treia oară. Elena Sergheevna Shilovskaia devine un punct de sprijin pentru scriitorul aflat în dizgraţie, îi este secretară, dactilografă şi cronicar al vieţii lui.
In ultimul deceniu al vieţii scrie cu frenezie, temându-se că nu va termina romanul Maestrul şi Margareta. În 1933 se dă citire, pentru prima dată, în public, noului său roman sub denumirea care l-a făcut celebru, Maestrul şi Margareta, romanul fiind publicat pentru prima dată în Rusia în 1966-1967. Cere din nou paşaport pentru plecarea temporară în străinătate şi din nou este refuzat.
Piesa Batum, despre tinereţea revoluţionară a lui Stalin, este inclusă în repertoriul Teatrului Academic, apoi respinsă de însuşi Stalin.
La 10 martie 1940, la capătul unor grele suferinţe, Bulgakov moare la locuinţa sa. Ultimele corecturi le face în 1940, pe patul de moarte, orb, până în ultima zi a vieţii dictează soției sale, Maria Sergheevna, care este, de altminteri, chiar modelul Margaretei, modificările romanului Maestrul şi Margareta.

Fall Weiss

Invadarea Poloniei din 1939 (numită de polonezi: Wojna obronna 1939 roku - Războiul de apărare din 1939, de germani: Polenfeldzug-Campania poloneză, având numele de cod dat de Marele Stat Major nazist Fall Weiss, numită de unii istorici şi "Campania poloneză din septembrie" ori "Războiul polono-german din 1939"), a fost iniţiată de Germania Nazistă, Uniunea Sovietică şi statul marionetă Slovacia (vezi telegrama de mulţumire al lui Adolf Hitler), fiind evenimentul care a declanşat al doilea război mondial. Dacă asupra momentului declanşării celei de-a doua conflagraţii mondiale mai există discuţii, este acceptat de către toată lumea că invadarea Poloniei a marcat începutul celui de-al doilea război mondial în Europa, de vreme ce aliaţii continentali ai Poloniei (Regatul Unit şi Franţa) au declarat răboi Germaniei pe 3 septembrie, gest urmat la scurtă vreme de Canada, Australia şi Noua Zeelandă. Invazia a început pe 1 septembrie 1939, la numai o săptămână după semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, şi s-a încheiat pe 6 octombrie, odată cu ocuparea întregii Polonii de agresorii germani şi sovietici.

După un presupus "atac polonez" de pe 31 august 1939, o înscenare germană de fapt, forţele germane au atacat Polonia din nord, sud şi vest în ziua următoare. Cu liniile de apărare mult prea întinse de-a lungul graniţelor ţării, forţele poloneze au fost nevoite să se retragă spre răsărit. După înfrângerea din bătălia de pe râul Bzura de la mijlocul lunii septembrie, germanii au cucerit un avantaj indiscutabil. Forţele poloneze au început să se retragă către sud-est, conform unui plan care prevedea o apărare îndârjită în zona aşa-numitului cap de pod românesc, unde urmau să aştepte promisul contraatac Aliat.
Pe 17 septembrie 1939, Armata Roşie sovietică a atacat regiunile răsăritene ale Poloniei în cooperare cu Germania. Sovieticii ocupau zonele convenite în anexa secretă a Pactului Molotov-Ribbentrop, care împărţea Europa Răsăriteană între sferele de influenţă sovietică şi nazistă. Trebuind să facă faţă luptei pe două fronturi, guvernul polonez a decis că apărarea în zona capului de pod românesc nu mai era posibilă şi a ordonat evacuarea trupelor şi tezaurului Băncii Naţionale prin România neutră. Până pe 1 octombrie, trupele germane şi sovietice au ocupat în totalitate teritoriul polonez, dar guvernul polonez nu s-a predat niciodată. În plus, o mare parte din soldaţii armatelor terestre şi aeriană poloneze au fost evacuaţi în România şi Ungaria. Numeroşi militari polonezi evacuaţi au emigrat pentru a se alătura nou create Armate poloneze din Franţa, din Siria sub mandatul francez şi din Regatul Unit.
Ca urmare a înfrângerii în Campania din septembrie, s-a format Statul secret polonez. Lupta Poloniei în al doilea război mondial nu a încetat, nou creata sa armată continuând să contribuie la operaţiunile militare ale Aliaţilor de-a lungul întregii conflagraţii. Germanii au cucerit sectorul ocupat de sovietici şi au invadat Uniunea Sovietică pe 22 iunie 1941, pierzând mai apoi întregul teritoriu în faţa înaintării Armatei Roşii în 1944. În timpul războiului, Polonia a pierdut cam o cincime din populaţia antebelică datorită ocupaţiei care a marcat sfârşitul celei de-a doua republici poloneze.