,%20mnh%20=%2015.00%20BP.JPG)
.png)
%20Agong%20ER%20-%20Copy.jpg)
În 1932 un grup de studenţi de la Universitatea Harvard conduşi de Wallace Flint au demarat un proiect destul de îndrăzneţ. Produselor le erau anexate puncte de reper din cataloage de produse şi erau centralizate într-o bază de date. Codurile de bare, în forma modernă, au început să apară în 1948.
Bernard Silver, un absolvent al institutului "Drexel Institute of Technology" din Philadelphia, a primit o cerere de dezvoltare a unui sistem automat de identificare a produselor. Silver i-a spus prietenului său Norman Joseph Woodland despre comanda primită. Woodland avea 27 de ani şi era profesor la acelaşi institut. Problema l-a fascinat pe Woodland şi a început să lucreze la acest proiect. Prima idee a lui Woodland a fost aceea de a folosi un tip de cerneală, care sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete va deveni strălucitoare. Woodland şi Silver au creat un dispozitiv care funcţiona, dar sistemul avea probleme cu instabilitatea cernelii, iar tipărirea modelelor era foarte costisitoare. Woodland era convis că ideea lor era bună, astfel că a renunţat la profesorat şi s-a mutat în apartamentul bunicului său din Florida pentru a avea mai mult timp de lucru.
Majoritatea codurilor de bare pe care Woodland şi Silver le-au descris erau formate dintr-o serie de spirale circulare. În timp ce cei doi le descriau ca simboluri, simbologia de bază a codurilor de bare se asemăna foarte mult cu codurile de bare unidimensionale din prezent.
Simbologia era realizată dintr-un model format din 4 linii albe pe un fundal închis. Prima linie era linia de control, iar celelalte 3 linii erau fixate la distanţe variabile faţă de prima linie (de control). Informaţia era codată prin prezenţa sau absenţa unei sau mai multor linii. Astfel se puteau realiza 7 clasificări diferite de produse. Prin adăugarea mai multor linii erau posibile mai multe clasificări de produse. La un număr de zece linii erau posibile 1023 (210-1) de clasificări diferite.
Modelul de cod de bare realizat de Woodland şi Silver la 7 octombrie 1952 a început să fie folosit ca model general de indentificare a produselor.
Codurile de bare început să fie folosite în comerţ numai după 1966. "National Association of Food Chains" ("Asociaţia Naţională a Lanţurilor Alimentare") a comandat unui producător de echipamente electronice realizarea unui echipament ce să poata realiza citirea codurilor de bare pentru o evidenţă şi un inventar mult mai rapid al produselor. În 1967 a fost instalat primul cititor de coduri de bare la un magazin din Cincinnati. Codurile de bare erau reprezentate după modelul realizat de Woodland şi Silver. Aceste coduri de bare nu erau imprimate direct pe ambalaje ci pe etichete pe care angajaţii magazinului le lipeau pe produse. Astfel sistemul a fost recunoscut ca un model de automatizare şi indentificare a produselor şi a fost adoptat de toţi producătorii şi distribuitorii de produse.
În 1969 aceeaşi asociaţie a cerut companiei Logicon dezvoltarea unui sistem pentru industria codurilor de bare. Rezultatele au fost realizarea standardului UGPIC (Universal Grocery Products Identification Code) (Codul de Identificare Universal al Produselor Alimentare) în vara anului 1970. Trei ani mai târziu s-a adoptat simbologia UPC pentru indentificarea produselor în SUA. A fost implementat de IBM şi dezvoltat de George Laurer, care a continuat ideea lui Woodland şi Silver. Woodland era angajat IBM pe vremea aceea.
În 26 iunie 1974 primul scaner UPC realizat de NCR Corporation (ce se numea pe atunci National Cash Register Co.) a fost instalat la supermarket-ul Marsh din Troy, Ohio. Primul produs cu cod de bare scanat şi înregistrat era un pachet de zece lame de gumă de mestecat Wrigley cu aromă de fructe. Produsul acesta nu a fost special realizat pentru a fi primul produs scanat, ci pur şi simplu a fost o întâmplare. Din păcate, istoria nu a păstrat şi numele cumpărătorului. Astăzi pachetul de gumă de mestecat este expus la "Smithsonian Institution's National Museum of American History".
Bernard Silver, un absolvent al institutului "Drexel Institute of Technology" din Philadelphia, a primit o cerere de dezvoltare a unui sistem automat de identificare a produselor. Silver i-a spus prietenului său Norman Joseph Woodland despre comanda primită. Woodland avea 27 de ani şi era profesor la acelaşi institut. Problema l-a fascinat pe Woodland şi a început să lucreze la acest proiect. Prima idee a lui Woodland a fost aceea de a folosi un tip de cerneală, care sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete va deveni strălucitoare. Woodland şi Silver au creat un dispozitiv care funcţiona, dar sistemul avea probleme cu instabilitatea cernelii, iar tipărirea modelelor era foarte costisitoare. Woodland era convis că ideea lor era bună, astfel că a renunţat la profesorat şi s-a mutat în apartamentul bunicului său din Florida pentru a avea mai mult timp de lucru.
Majoritatea codurilor de bare pe care Woodland şi Silver le-au descris erau formate dintr-o serie de spirale circulare. În timp ce cei doi le descriau ca simboluri, simbologia de bază a codurilor de bare se asemăna foarte mult cu codurile de bare unidimensionale din prezent.
Simbologia era realizată dintr-un model format din 4 linii albe pe un fundal închis. Prima linie era linia de control, iar celelalte 3 linii erau fixate la distanţe variabile faţă de prima linie (de control). Informaţia era codată prin prezenţa sau absenţa unei sau mai multor linii. Astfel se puteau realiza 7 clasificări diferite de produse. Prin adăugarea mai multor linii erau posibile mai multe clasificări de produse. La un număr de zece linii erau posibile 1023 (210-1) de clasificări diferite.
Modelul de cod de bare realizat de Woodland şi Silver la 7 octombrie 1952 a început să fie folosit ca model general de indentificare a produselor.
Codurile de bare început să fie folosite în comerţ numai după 1966. "National Association of Food Chains" ("Asociaţia Naţională a Lanţurilor Alimentare") a comandat unui producător de echipamente electronice realizarea unui echipament ce să poata realiza citirea codurilor de bare pentru o evidenţă şi un inventar mult mai rapid al produselor. În 1967 a fost instalat primul cititor de coduri de bare la un magazin din Cincinnati. Codurile de bare erau reprezentate după modelul realizat de Woodland şi Silver. Aceste coduri de bare nu erau imprimate direct pe ambalaje ci pe etichete pe care angajaţii magazinului le lipeau pe produse. Astfel sistemul a fost recunoscut ca un model de automatizare şi indentificare a produselor şi a fost adoptat de toţi producătorii şi distribuitorii de produse.
În 1969 aceeaşi asociaţie a cerut companiei Logicon dezvoltarea unui sistem pentru industria codurilor de bare. Rezultatele au fost realizarea standardului UGPIC (Universal Grocery Products Identification Code) (Codul de Identificare Universal al Produselor Alimentare) în vara anului 1970. Trei ani mai târziu s-a adoptat simbologia UPC pentru indentificarea produselor în SUA. A fost implementat de IBM şi dezvoltat de George Laurer, care a continuat ideea lui Woodland şi Silver. Woodland era angajat IBM pe vremea aceea.
În 26 iunie 1974 primul scaner UPC realizat de NCR Corporation (ce se numea pe atunci National Cash Register Co.) a fost instalat la supermarket-ul Marsh din Troy, Ohio. Primul produs cu cod de bare scanat şi înregistrat era un pachet de zece lame de gumă de mestecat Wrigley cu aromă de fructe. Produsul acesta nu a fost special realizat pentru a fi primul produs scanat, ci pur şi simplu a fost o întâmplare. Din păcate, istoria nu a păstrat şi numele cumpărătorului. Astăzi pachetul de gumă de mestecat este expus la "Smithsonian Institution's National Museum of American History".
No comments:
Post a Comment