Sfiinţii Petru şi Pavel

Sfântul Petru

Simon Petru, cunoscut ca Sfântul Petru, în folclor Sânpetru, (n. ?- d. cca. 67) a fost un pescar din Betsaida (localitate pe malul nordic al lacului Genesareth, astăzi El Aradsch, Siria), unul din primii discipoli al lui Isus din Nazaret. Simon Petru este considerat în mod tradiţional ca unul dintre cei doisprezece apostoli. A fost fratele mai mic al apostolului Andrei.
În conformitate cu Evanghelia lui Marcu (cea mai timpurie), Petru a locuit în Capernaum, la marginea Lacului Ghenezaret din Galileea. Acolo avea o casă în care locuia cu soacra şi soţia sa. Conform datelor din Evanghelia lui Ioan, Petru şi fratele său Andrei ar fi fost originari din Betsaida.
Ajuns la Roma în jurul anului 57 d.Hr., Petru a devenit şeful comunităţii iudeo-creştine din Roma, unde l-a reîntâlnit pe Pavel. Una din legende afirmă că Petru şi Pavel ar fi cauzat prăbuşirea şi moartea lui Simon-Magul în timpul unui zbor al Magului în faţa împăratului Nero (54-68 d.Hr.), ceea ce le-a atras arestarea. După o altă legendă, Petru şi Pavel ar fi fost arestaţi în timpul represiunilor anticreştine declanşate de împăratul Nero după incendierea Romei în anul 64 d.Hr. Ar fi fost ţinuţi închişi în „Carcera Mamertinică”, situată între Capitoliu şi Forumul Roman. Carcera constă din două celule suprapuse: o celulă superioară (închisoarea Romei) şi o celulă inferioară (cea mai veche cameră din Roma, numită din anul 300 î.Hr. „Tullianum”). (Mai târziu, capela amenajată în „Tullianum” a primit numele de „San Pietro in Carcere” - „Sf. Petru în Carceră”.)
Petru ar fi fost condamnat la moarte şi executat prin crucificare cu capul în jos (la cererea lui), spre a se deosebi de modul răstignirii lui Isus, în jurul anului 67 d.Hr., lângă fostul circ al lui Caligula şi Nero, în afara zidurilor Romei, pe terenul numit „Agger Vaticano”, şi îngropat în apropierea Circului, în cimitirul-necropolă al celor neînstăriţi, de lângă şirul de cavouri ale unor cetăţeni romani mai bogaţi.
Istoricul Eusebiu de Cezareea (260-339) a menţionat relatările diaconului roman Gaius din jurul anului 200, care a susţinut că ar cunoaşte locul unde se găseşte mormântul lui Petru. Acolo s-ar găsi o inscripţie, pe care stau scrise numele lui Isus şi a lui Petru. În jurul anului 160, comunitatea creştină din Roma a înălţat un prim monument pe acel loc. Pe baza informaţiilor lui Eusebiu de Cezareea şi a monumentului existent, împăratul Constantin cel Mare (306-337) a dezgropat presupusul schelet, după care l-a reaşezat în acelaşi loc, acoperind totodată mormântul cu un monument prevăzut cu o nişă cu marmoră („Tropaion”). Pe „Tropaionul” constantinian, păstrat până în zilele de azi, stă inscripţia prescurtată (în limba greacă): Petr ene (Petros enestin= Petru se găseşte înăuntru). În anul 324, Constantin cel Mare a ordonat nivelarea dealului „Agger Vaticano”, rambleerea părţilor supraterane ale vechiului cimitir, decaparea cavourilor din vechea necropolă (ce depăşeau nivelul zero al terenului) şi construcţia unei bazilici dedicate lui Petru, păstrând monumentul „Tropaion” ca axă a altarului.
Sfântul Pavel
Apostolul Pavel (n. Tars în Cilicia, circa 3-7 e.c. - d. Roma, probabil în 67 e.c., pe timpul domniei şi persecuţiei lui Nero).
Personaj biblic al Noului Testament, foarte cunoscut convertit de la iudaismul asumat în spiritualitatea farizeilor, Saul/Paul devine deopotrivă cel mai activ misionar în lumea păgână cât şi cel mai prolific scriitor al creştinismului de la început: lui îi sunt atribuite 13 Scrisori din cuprinsul Noului Testament. Atât la răspândirea geografică cât şi la precizarea doctrinei creştine rolul lui este incontestabil.
Din aluziile autobiografice din scrisorile sale şi din cartea neotestamentară „Faptele Apostolilor” (scrisă de un ucenic al lui Paul, Luca) se cunosc destule episoade din viaţa acestui apostol. Deşi trebuie luate cu precauţie, scrierile apocrife şi simpla tradiţie transmit şi ele elemente care pot ajuta la înţelegerea personajului şi la creionarea portretului său.
Până la începutul primei călătorii misionare Paul este întotdeauna numit Saul. Unii istorici au presupus o schimbare de nume determinată de anumite motive; însă cea mai mare parte dintre cercetători – cu şi mai multă credibilitate – consideră că cele două nume: semitic (Saul) şi roman (Paul; în cultura bizantină şi cea slavă Pavel), îi sunt proprii din copilărie. Într-adevăr, printre evreii din diasporă era comună practica folosirii a două nume, unul ebraic pentru relaţiile familiare şi statutul religios; celălalt roman – (sau, după caz, de altă etnie) – pentru viaţa publică. În cazul lui Paul, s-ar fi chemat Saul, întrucât aparţinea tribului lui Beniamin, trib din care se evidenţiase primul rege al lui Israel, Saul; şi Paul, ca marea gens romana a Paulilor, acesta era destul de indicat pentru un viitor cetăţean roman şi, de ce nu, pentru părinţii săi care se proclamau astfel clienţi ai acelei celebre familii, cu care se pare că aveau legături deja mult mai vechi.
Practic nu se ştie nimic de copilăria şi de adolescenţa lui. Din cunoştinţele pe care le manifestă în scrierile sale lasă loc presupunerii că el a învăţat greaca în forme caracteristică de atunci, denumită koine (comună). Din frecvenţa cu care Paul întroduce în scrierile sale, sub forma metaforelor sau pentru alt motiv, referinţe la viaţa civilă, militară şi sportivă se poate presupune că era un membru activ al vieţii cosmopolite din Tars, pe atunci mare centru comercial şi sediul uneia dintre cele mai reputate şcoli de filosofie şi de retorică. Cu totul altceva se poate şi trebuie spus în ceea ce priveşte cultura lui religioasă (biblică şi rabinică): a fost educat conform celei mai rigide învăţături fariseice. Formarea sa intelectuală a fost făcută asupra textului Bibliei şi în şcoala rabinică. Ea a fost desăvârşită la Ierusalim la Şcoala lui Gamaliel, reprezentant de seamă stimat atât de tradiţia iudaică cât şi de cea creştină.
Ea s-a terminat cu martiriul prin decapitare, probabil în 67 e.c. Cât priveşte locul martiriului său îşi dispută şi azi onoarea două părţi: Tre Fontane şi Bazilica Ostiense, unde i se venerează mormântul.
Este sărbătorit la 29 iunie împreună cu celălalt mare apostol: Petru.