Radiografia dezintegrării relaţiilor interumane

Franz Kafka (3 iulie 1883, Praga - 3 iunie 1924, Viena) este un scriitor evreu de limbă germană originar din Praga.
Franz Kafka s-a născut la Praga, pe atunci capitala Regatului Boemiei, care făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, într-o familie evreiască, fiu al comerciantului Hermann Kafka şi al Juliei Kafka, născută Löwy. Limba maternă a lui Kafka, în care a şi scris mai târziu, a fost germana, în acel timp limba oficială a ţării şi vorbită în particular de peste zece la sută din populaţia oraşului Praga.
După absolvirea liceului german, Kafka a studiat dreptul, şi-a luat doctoratul, apoi a lucrat un timp la tribunalul din Praga şi ulterior ca avocat la compania de asigurări Assicurazioni Generali (1908-1922. A părăsit arareori Praga, a călătorit în Italia, Germania, Austria şi a vizitat oraşul Arad, trăind într-un "cerc strâmt" până către sfârşitul vieţii.
În 1909, Kafka a debutat literar cu primele schiţe de proză publicate în revista literară Hyperion, care apărea la München. A întreţinut o corespondenţă asiduă, pe durata a circa patru ani, cu Felice Bauer şi apoi şi cu Milena Jesenska, o cunoscută scriitoare cehă, care i-a tradus în limba cehă câteva povestiri. Scriitorul a lăsat şi un jurnal intim, atipic şi greu de clasificat.
Iniţial, Kafka a suferit de o depresie cronică, fapt demonstrat de majoritatea scrisorilor trimise părinţilor, surorii sale Ottla şi prietenului său Max Brod. A încercat să se vindece de depresie recurgând la soluţia medicinii naturiste. Îmbolnăvindu-se de tuberculoză (1917), pe fundalul unui regim vegetarian, care includea şi lapte nepasteurizat, Kafka a fost internat într-un sanatoriu din Italia. Starea sănătăţii i s-a agravat şi, începând din 1922, nu a mai putut lucra. Un nou tratament în sanatoriul din Kierling, lângă Viena, nu a dat roade. Franz Kafka a murit la 3 iunie 1924 în braţele prietenului său, doctorul Robert Klopstock, şi ale ultimei sale iubite, Dora Dymant.
Post-mortem, opera sa literară, rămasă în cea mai mare parte inedită, a fost publicată de poetul Max Brod, prietenul şi legatarul său testamentar, cel care nu a dus la îndeplinire rugămintea lui Kafka să ardă manuscrisele.
Concepţia sa de viaţă, influenţată de filozofia lui Kierkegaard, îşi găseşte expresia într-o modalitate artistică originală, în care elemente de suprarealism se îmbină cu o formă de exprimare proprie expresionismului. Prezentând strivirea personalităţii în societate, Kafka înfăţişează destinul fără perspectivă al omului într-o viziune halucinantă, grotescă, impregnată de anxietate. Romanele şi nuvelele sale exprimă fie sentimentul tragic, împins la paroxism, al individului expus presiunii destructive al unui monstruos aparat birocratic (Procesul, 1925; Colonia penitenciară, 1919), fie imposibilitatea omului de a descifra sensul existenţei sale civice (Castelul, 1926), fie dezintegrarea relaţiilor interumane (Metamorfoză, 1915). Impresia de coşmar şi tensiunea dramatică, specifice scrierilor lui Kafka, sunt sugerate prin suprapunerea logicului cu absurdul, într-o formă parabolică, obsesivă. Kafka a exercitat o puternică influenţă asupra literaturii contemporane.