Supuşi pătimirii

Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei sau Nikolai Alexandrovici Romanov (n. 18 mai 1868 - d. 17 iulie 1918) a fost ultimul împărat al Rusiei. A domnit din 1894 până la abdicarea sa din 15 martie 1917 la sfârşitul revoluţiei din februarie. A fost asasinat împreună cu întreaga sa familie de către bolşevici la ordinul lui Lenin. Canonizat drept sfânt al bisericii ortodoxe ruse.
Ca fiu al Împăratului Alexandru al III-lea al Rusiei şi al Împărătesei Maria Feodorovna (născută Prinţesa Dagmar a Denemarcei), Nicolae era nepotul Împăratului Alexandru al II-lea al Rusiei pe linie paternă şi al lui Cristian al IX-lea al Danemarcei pe linie maternă. Nicolae era văzut ca prea blând de către durul şi pretenţiosul său tată care, dată fiind moartea sa prematură, nu şi-a pregătit fiul pentru conducerea vastului imperiu. Nicolae s-a îndrăgostit de Prinţesa Alix de Hesse şi Rhin, o nepoată a Reginei Victoria, dar tatăl său nu a fost de acord cu o astfel de alinţă, el sperând s perfecteze o căsătorie cu o prinţesă din Casa de Orleans, pentru a întări proaspăta alinţă cu Republica Franceză. Numai când se afla pe patul de moarte, temându-se pentru succesiunea dinastiei Romanovilor, Alexandru al III-lea a fost de acord ca Nicolae să se căsătorească cu o prinţesă germană.
Ca ţarevici (moştenitor al tronului), Nicolae a făcut mai multe călătorii pe tărâmuri îndepărtate, incluzând o călătorie importantă în Orientul Îndepărtat de unde s-a ales cu o cicatrice pe frunte. Un japonez nebun aproape că l-a omorât, dar salvarea a venit de la vărul său, Prinţul George al Greciei. Nicolae s-a reîntors la Sankt Peterburg cu o ură crescută faţă de Imperiul Japonez.
Înăsprirea condiţiilor de viaţă din spatele frontului şi incapacitatea armatei de a menţine succesele militare temporare din iunie 1916 au dus la o serie de noi greve şi tulburări în iarna care a urmat. La sfârşitul "Revoluţiei din februarie" din 2 martie (stil vechi)/15 martie (stil nou) 1917 Nicolae al II-lea a fost forţat să abdice în numele său şi al ţareviciului, în favoarea fratelui lui, spunând: "Lasăm moştenire succesiunea noastră fratelui nostru, Marele Duce Mihail Alexandrovici, şi îi dăm binecuvântarea noastră la urcarea pe tron." Marele Duce Mihail a refuzat să accepte tronul şi a abdicat a doua zi şi, astfel, trei secole de istorie a dinastiei Romanov s-au încheiat.
Guvernul Provizoriu a hotărât la început să-i ţină pe Nicolae, Alexandra şi pe copii lor închişi în reşedinţa imperială, Palatul Alexandru. În încercarea de a-i îndepărta din capitală şi de a-i feri de posibile vătămări, guvernul lui Alexandr Kerenski i-a mutat în Tobolsk, în Siberia, în august 1917. Ei au rămas acolo pe durata Revoluţiei din Octombrie, ca mai apoi să fie mutaţi de guvernul bolşevic într-un oraş controlat de Armata Roşie, Ecaterinburg. Ţarul şi familia sa, inclusiv ţareviciul Alexei grav bolnav, precum şi câţiva servitori care îi însoţiseră, au fost împuşcaţi în subsolul Casei Ipatiev de un pluton de execuţie bolşevic condus de Iacov Iurovski în noaptea de 16 iulie spre 17 iulie 1918. Execuţia a fost grăbită de avansarea către Ecaterinburg a subunităţilor Legiunii Cehe în drumul lor de retragere din Rusia. Temându-se că Legiunea Cehă va cuceri oraşul şi-l vor elibera pe Nicolae, temnicerii lui bolşevici au hotărât lichidarea imediată a familiei imperiale. Dovezile că această execuţie s-a făcut cu ştiinţa şi cu aprobarea lui Lenin sunt suficient de multe, mulţi istorici văzând în aceasta o răzbunare pentru condamnarea la moarte a fratelui mai mare al liderului bolşevic, Alexandr Ulianov, în urma tentativei eşuate de asasinare a ţarului Alexandru al III-lea în 1887. Deoarece CEKA se temea ca soldaţii ruşi nu vor trage asupra ţarului lor, plutonul de execuţie a fost format din soldaţi maghiari, printre ei şi viitorul lider comunist Imre Nagy.
S-a crezut multă vreme că trupurile lui Nicolae şi ale familiei lui au fost aruncate într-un puţ de mină în locul numit Patru Fraţi. La început aşa a fost - cadavrele au fost într-adevăr aruncate în acel loc în noaptea de 16/17 iulie. În dimineaţa următoare - când zvonuri despre locul în care se aflau trupurile celor din familia regală au început să se răspândească prin oraşul Ecaterinburg - Iurovski a ridicat morţii pentru a-i ascunde în altă parte. Atunci când vehiculul care transporta trupurile s-a defectat în timpul deplasării către noul loc desemnat, el a ales altă soluţie şi a îngropat cele mai multe cadavre într-o groapă comună pătrată cu latura de 2,5 m şi adâncă de 1,8 m, a turnat acid sulfuric pe chipurile morţilor şi a mascat locul stivuind traverse de cale ferată deasupra. Groapa se afla pe un drum de căruţe părăsit, Şoseaua Kroptiaki, la circa 19 km nord de Ecaterinburg. Două cadavre au fost arse.
Secretul ţinut asupra execuţiei şi asupra îngropării trupurilor a dus la zvonuri conform cărora împăratul sau membri ai familiei lui ar fi fost încă în viaţă. Mai mulţi oameni au pretins că l-au întâlnit pe împărat în lagăre de muncă din Siberia prin deceniul al patrulea al secolului trecut. Aceste afirmaţii nu au fost luate niciodată în serios, dar până prin 1940, un număr de oameni au pretins în mod mai credibil că ar fi fost copiii ţarului. Cel mai cunoscut caz a fost cel al lui Anna Anderson, care a afirmat ca ar fi fost Marea Ducesă Anastasia şi chiar a reuşit să convingă de acest fapt pe mai mulţi membri ai familiei Romanov aflaţi în exil. Este foarte posibil ca până şi ea să fi crezut că este Anastasia, dar testele ADN făcute post-mortem au arătat acest lucru nu e adevărat.
Imediat după dezmembrarea Uniunii Sovietice, trupurile Romanovilor au fost localizate, exhumate şi identificate în mod oficial. Un raport secret al lui Iurovski, care a fost descoperit cam prin 1980, dar care nu a devenit public până în 1992, a ajutat autorităţile să localizeze trupurile. Testele ADN au fost modalităţile principale folosite la identificare. O probă de sânge a Prinţului Philip, un descendent al Reginei Victoria şi prin aceasta văr cu Alexandra, a fost folosită pentru a identifica pe împărăteasă şi pe fiicele ei cu ajutorul genelor mitocondriale. O altă metodă de identificare a fost noua tehnică medico-legală de supraimpresionare a fotografiilor făcute craniilor.
Două trupuri nu au fost găsite încă: acela al lui Alexei şi al uneia dintre fiice - Tatiana, Maria sau Anastasia. În conformitate cu raportul lui Iurovski, trupurile lui Alexei şi al uneia dintre fiice, identificată de el în mod greşit drept Alexandra, au fost arse lângă locul de îngropare iar cenuşa lor a fost amestecată şi îngropată şi ascunsă. Unele persoane din Rusia, în special clerici ai bisericii ortodoxe ruse, au susţinut că trupurile nu sunt ale celor din familia imperială, dar după îndelungate tergiversări birocratice şi politice, toate rămăşiţele pământeşti au fost înhumate în cadrul unei ceremonii impresionante în cripta familiei Romanov din Catedrala Sfinţii Petru şi Pavel în 1998, la a 80-a aniversare a execuţiei.
Pe 4 august 2000, Nicolae şi membrii apropiaţi ai familiei lui au fost canonizaţi drept sfinţi de sinodul bisericii ortodoxe ruse. Ei nu au fost denumiţi "mucenici", atâta vreme cât moartea lor nu a fost un rezultat imediat legat de credinţa lor creştină; în schimb ei au fost canonizaţi drept "cuvioşi (supuşi pătimirii)". Ei erau deja veneraţi de unii membri ai bisericii ortodoxe ruse din afara Rusiei de câţiva ani înaintea canonizării.