Nenikikamen!

12 septembrie 490 î.Hr. - victoria grecilor asupra perşilor în bătălia la Maraton.
În anii 490 î.Hr. are loc bătălia de la Marathon - bătălie care, din punct de vedere conceptual, a stat la baza cursei pe distanţă lungă ce poartă numele de maraton.
Bătălia de la Marathon a reprezentat punctul culminant al primei încercări importante a regelui Persiei Darius I de a cuceri restul Greciei şi de a-l adăuga Imperiului Persan, asigurându-şi astfel partea cea mai slabă a graniţei sale vestice. Legenda relatează că Pheidippides, un mesager atenian, a alergat distanţa de 42 de kilometri de la câmpul de luptă din oraşul Marathon până la Atena, pentru a anunţa victoria asupra Persiei în bătălia de la Marathon. În momentul în care a ajuns, a pronunţat cuvântul Nenikikamen (Am învins!), după care a murit pe loc.
Majoritatea istoricilor atribuie în mod incorect această poveste istoricului Herodot, care a relatat evenimentele din războaiele persane în lucrarea sa Istorii (scrisă aproximativ în 440 î.Hr.).

El Greco este o chemare, El Greco este o rugăciune, El Greco este un strigăt...

"El Greco este o chemare, El Greco este o rugăciune, El Greco este un strigăt, El Greco este privirea unui deţinut îndreptată spre o fereastră îndepărtată, El Greco este un pescuitor de perle". (Jean Cocteau)

El Greco (în limba spaniolă Grecul), numele sub care este cunoscut Δομήνικος Θεοτοκόπουλος (Domênikos Theotokópoulos), (* 1541, Candia azi Iraklion/Creta - 7 aprilie 1614, Toledo/Spania), a fost un pictor spaniol manierist de origine greacă, personalitate misterioasă, atât sub aspectul specificului stilului său, cât şi din pricina biografiei lui incomplete. Cunoscut mai ales datorită picturilor sale pe teme religioase şi ca portretist, contribuţiile lui în domeniul sculpturii şi arhitecturii au fost, din păcate, date uitării.
Domênikos Theotokópulos (în traducere literală înseamnă "fiul Maicii Domnului") s-a născut în anul 1541 în Candia (în prezent portul Iraklion), pe insula Creta, pe atunci posesiune veneţiană. Nu deţinem nici un fel de informaţie referitoare la anii de tinereţe ai pictorului. Doar într-un act notarial, datat 6 iunie 1566, s-a păstrat semnătura lui şi cuvântul adăugat de el însuşi - "gufaros" (în limba greacă: pictor). În felul acesta ştim că la vârsta de 25 ani era pictor specializat în miniaturi pe lemn şi în fresce.
În anul 1577, după ce soseşte la Toledo, El Greco primeşte din partea lui Diego de Castilla comanda pentru executarea a trei altare pentru biserica mănăstirii Santo Domingo el Antiguo, iar din partea corpului canonicilor, executarea picturilor pentru sacristia catedralei oraşului. Prin urmare, pictorul realizează în această perioadă "El Espolio" ("Dezbrăcarea lui Hristos", 1577-1579) şi picturile de altar. Graţie acestor adevărate capodopere, succesul său este răsunător. După ani de peregrinări, emigrantul cretan îşi găseşte în sfârşit locul, va rămâne până la moarte în Toledo. Spaniolii îl numesc "El Greco", folosind forma italiană "Greco", şi nu expresia castiliană "Griego", cum ar fi fost de aşteptat. Totuşi, pictorul continuă să-şi semneze lucrările cu numele său adevărat, folosind alfabetul grecesc. Adaugă adeseori "cretan" sau "executat de un cretan". Printre lecturile sale se află scriitorii clasici Homer, Euripide, Plutarh, Lucian şi Vitruviu, dar şi scriitori italieni, precum Petrarca, Ariosto şi Tasso.
În bisericile din întreaga Spanie se găsesc picturile lui care prezintă personaje deformate cu priviri extatice. S-a încercat în mod naiv să se interpreteze originalitatea picturilor lui El Greco, cu persoane având figuri alungite, ca fiind o consecinţă a astigmatismului de care suferea. Mulţi au văzut în el un vizionar dezechilibrat.
Chiar şi astăzi, El Greco continuă să surprindă. Preţul pe care l-a plătit pentru originalitatea sa a fost uitarea, care va dura până în secolul al XIX-lea. El Greco a avut câţiva ucenici, însă nici unul demn de a-i continua arta. Numai Velázquez, care nu şi-a ascuns niciodată admiraţia faţă de pictura lui El Greco, poate fi considerat un continuator al artei sale. Respins de clasicismul secolului al XVIII-lea, El Greco va fi mai târziu recunoscut drept unul din cei mai mari creatori. În Franţa, admiratorii lui El Greco vor fi Delacroix, Millet şi Manet. Picasso va nutri o adevărată fascinaţie faţă de opera maestrului din Toledo, fapt oglindit în multe dintre tablourile din perioada albastră. Ceaţia lui El Greco devine şi punctul de referinţă al avangardei expresioniste germane. Secolul al XX-lea îl repune în drepturi pe cel mai mare pictor mistic al tuturor timpurilor.
În Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti se găsesc trei opere ale lui El Greco. "Martiriul Sfântului Mauriciu" este o replică a exemplarului care se află în Mănăstirea Escurial. Autenticitatea tabloului existent în Bucureşti este controversată, unii (de ex. Harold Wethey, 1967) bănuiesc că ar fi o copie executată mai târziu de fiul artistului, Jorge Manuel, el însuşi pictor. Majoritatea specialiştilor (Manuel Cossio 1908, August Mayer 1938, Al. Busuioceanu 1937) consideră totuşi că este vorba de o operă autentică a lui El Greco, opinie întărită prin lucrările de restaurare efectuate de Simona Predescu în anul 1993. "Închinarea păstorilor" este una din cele câteva versiuni cu această temă ieşite din atelierul lui El Greco în anii 1612-1614, replică a tabloului aflat în prezent în muzeul Prado din Madrid, destinat iniţial capelei de familie a lui El Greco de la mănăstirea Santo Domingo el Antiguo. În schimb, al treilea tablou din muzeul bucureştean, "Logodna Mariei", este un unicat, a cărui autenticitate este unanim recunoscută.

Citius, Altius, Fortius

5 aprilie 1896 - s-au inaugurat Jocurile Olimpice Moderne. După 1.500 de ani de întrerupere, în 1896, la Atena, au fost reluate Jocurile Olimpice. Reconstruirea acestui eveniment sportiv s-a datorat francezului Pierre de Coubertin. Un rol important în reînvierea Jocurilor Olimpice l-a jucat şi Evanghelie Zappa. Numărul sportivilor participanţi la Jocurile Olimpice a crescut de la 241 (din 14 ţări) la Olimpiada din 1896 la 11.100 (din 202 ţări) la Jocurile Olimpice de la Atena. Numărul participanţilor la Jocurile de iarnă este mult mai mic; la Olimpiada de iarnă din 2006, numărul sportivilor a fost de 2.633 din 80 de ţări.
Mişcarea olimpică foloseşte mai multe simboluri, multe dintre ele reprezentând ideile şi idealurile lui Coubertin. Probabil, cel mai cunoscut simbol îl reprezintă inelele olimpice. Aceste cinci inele înlănţuite simbolizează unitatea celor cinci continente (cele două Americi sunt considerate un singur continent). Ele apar în cinci culori pe steagul olimpic de culoare albă. Aceste culori: alb (fondul drapelului), roşu, albastru, verde, galben şi negru au fost alese astfel încât fiecare naţiune să aibă cel puţin una din ele reprezentată pe steagul naţional.
Drapelul olimpic a fost adoptat în 1914 dar primele Jocuri la care a fluturat au fost Jocurile de la Antwerp din 1920.
Deviza olimpică oficială este „Citius, Altius, Fortius” (Mai repede, mai sus, mai puternic).
Probabil idealurile lui Coubertin sunt cel mai bine reprezentate de jurământul olimpic: "Cel mai important lucru la Jocurile Olimpice nu este să câştigi ci să participi, aşa cum în viaţă nu contează triumful ci lupta. Esenţial nu e să cucereşti ci să lupţi bine."
Flacăra olimpică este aprinsă la Olympia, Grecia şi purtată până în oraşul gazdă de atleţi; joacă un rol important la ceremonia de deschidere şi arde pe tot parcursul olimpiadei. Torţa olimpică a fost introdusă la Olimpiada din 1936 de la Berlin.
Mascota olimpică, un animal sau o figură umană reprezintă moştenirea culturală a ţării gazdă şi a fost introdusă la Jocurile din 1968 din Mexico. A început să joace un rol important de la JO din 1980 de la Moscova cu debutul ursuleţului Misha.
Franceza şi engleza sunt cele două limbi oficiale ale mişcării olimpice.

Şeful sectorului suflete

Toma Caragiu (n. 21 august 1925 - d. 4 martie 1977, Bucureşti), a fost unul din cei mai mari actori români, cu activitate bogată în teatru, TV, film. A interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a excelat şi în drame, unul dintre filmele sale de referinţă fiind Actorul şi sălbaticii.

S-a născut la 21 august 1925 dintr-o familie de aromâni (Nico Caragiu si Atena Papastere Caragiu) originară din satul grecesc Aetomilitsa, regiunea Epirus. Familia Caragiu se stabileşte la Ploieşti, iar Toma devine elevul Liceulului "Sfinţii Petru şi Pavel" din Ploieşti.
Este cooptat în trupa de teatru a liceului şi scrie în revista liceului „Frământări”. Obţine diploma de bacalaureat în vara anului 1945. Se înscrie la Drept, dar abandonează cursurile şi intră la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică Bucureşti, clasa Victor Ion Popa. În vacanţe susţine o vie muncă de animator cultural, adună în jurul său tineri artişti şi realizează spectacolul „Tache, Ianke şi Cadâr” de V. I. Popa, pe care îl joacă la cinematograful „Modern” din Ploieşti, apoi „Trandafirii roşii” de Zaharia Bârsan. Astfel, ia fiinţă „Brigada culturală Prahova”, nucleu ce se va transforma în 1947 în „Teatrul Sindicatelor Unite” din care se va naşte, în 1949, „Teatrul de Stat Ploieşti”.
Debutul pe o scenă adevarată se produce în 1948, pe scena Studioului Teatrului Naţional din Piata Amzei, când, student fiind, în anul III, i se încredinţează rolul unui scutier din „Toreadorul din Olmado” în regia lui Ion Şahighian. La 1 mai 1948 este angajat ca membru al corpului artistic al Teatrului Naţional. În 1949, la 24 ani, obţine Diploma de absolvire a IATC. La 1 Aprilie 1951 se angajează la nou înfiinţatul Teatru de Stat din Constanţa unde joaca, printre altele, rolul Rica Venturiano din „O noapte furtunoasă”. În anul 1953, la vârsta de 28 de ani, este numit Director al Teatrului de Stat Ploieşti, funcţie pe care o va deţine timp de 12 ani. A interpretat pe scena ploieşteană 34 de roluri. În 1965 pleacă, invitat de Liviu Ciulei, la Teatrul Bulandra din Bucureşti, lăsând în urma lui o zestre de 90 de premiere. A jucat alături de alţi mari actori cum ar fi Ştefan Bănică, Octavian Cotescu, Anda Călugăreanu, etc.
A murit în mod tragic, sub darâmăturile blocului din Bucureşti unde locuia, în urma cutremurului din 4 martie 1977. Este înmormântat la cimitirul Bellu.

pentru a viziona Fabula click pe butonul play

A apărut în ziua deschiderii Jucurilor Olimpice

Bătălia de la Marathon

Pe 12 august 490 î. Hr. a avut loc Bătălia de la Marathon (după alte surse, bătălia a avut loc la 12 septembrie) – bătălie care, din punct de vedere conceptual, a stat la baza cursei pe distanţă lungă ce poartă numele de maraton. Bătălia de la Marathon a reprezentat punctul culminant al primei încercări importante a regelui Persiei Darius I de a cuceri restul Greciei şi de a-l adăuga Imperiului Persan, asigurându-şi astfel partea cea mai slabă a graniţei sale vestice. Legenda relatează că Pheidippides, un mesager atenian, a alergat distanţa de 42 de kilometri de la câmpul de luptă din oraşul Marathon până la Atena, pentru a anunţa victoria asupra Persiei în bătălia de la Marathon. În momentul în care a ajuns, a pronunţat cuvântul Nenikikamen (Am învins!), după care a murit pe loc. Majoritatea istoricilor atribuie în mod incorect această poveste istoricului Herodot, care a relatat evenimentele din războaiele persane în lucrarea sa Istorii (scrisă aproximativ în 440 î.Hr.). (Wikipedia)

Jocurile Olimpice de vară din 2008

reluare din 6 iulie a.c.

Program TVR1 - 8 august a.c., ora 15:00 Jocurile Olimpice, Beijing 2008 (15,00 – 18,40) Ceremonia de deschidere. Comentatori: Sorin Hobana, Andi Vilara (transmisiune directă)
emisiunea poate fi urmărită, în direct, aici

A XXIX-a ediţie a Jocurilor Olimpice se va desfăşura la Beijing, China în perioada 8 august - 24 august 2008 iar ceremonia de deschidere va avea loc la ora 8 p.m. În cultura chineză, numărul 8 este asociat cu prosperitate.

În timpul celei de-a 112-a sesiuni a CIO de la Moscova, la 13 iulie 2001 s-a anunţat că Beijingul a obţinut dreptul de găzduire a celei de-a 29-a ediţii a olimpiadei de vară în detrimentul oraşelor: Toronto, Paris, Istanbul şi Osaka.
La 13 decembrie 2001 a fost înfiinţat Comitetul de Organizare a Olimpiadei din 2008 de la Beijing (BOCOG). La 26 iunie 2005 s-a lansat deviza olimpiadei de la Beijing: „O singură lume, un singur vis" (video) iar la 11 noiembrie 2005 au fost făcute publice mascotele, numite „Fu Wa".
Cu doi ani şi o zi înainte de începerea Olimpiadei, la 7 august 2006 au fost lansate cele 35 de pictograme care reprezintă cele 35 de discipline sportive iar pe 8 august 2006 şi-a făcut debutul postul de radio dedicat jocurilor olimpice. Acesta emite 24 de ore din 24 în nouă limbi: chineză standard, engleză, rusă, franceză, spaniolă, arabă, japoneză, coreeană şi germană şi transmite informaţii despre olimpiadă, despre economia şi cultura Chinei, cursuri de limba engleză etc.
A fost lansată o serie de mărci poştale care constă din 4 timbre cu imagini din baschet, scrimă, iahting şi gimnastică.
În septembrie 2006, China a lansat un satelit de telecomunicaţii pentru a îmbunătăţi facilităţile de comunicaţii înaintea Jocurilor Olimpice.
Mascota Olimpiadei (în chineză 福娃, Fúwá, „copii aducători de fericire şi noroc”) a fost anunţată pe 11 noiembrie 2005 marcând cele 1000 de zile rămase până la deschiderea jocurilor olimpice.
Mascota este formată din 5 figuri: Beibei, Jingjing, Huanhuan, Yingying şi Nini, care, potrivit filosofiei antice chinezeşti, simbolizează cele 5 elemente primordiale ce alcătuiesc universul.
Fiecare din cele cinci figuri reprezintă de asemenea câte o culoare olimpică.
* Bèibei (贝贝): mascota albastră sub formă de peşte. Reprezintă sporturile acvatice.
* Jīngjing (晶晶): mascota neagră sub formă de Panda. Reprezintă sporturile de luptă.
* Huānhuan (欢欢): mascota roşie sub formă de flacără olimpică. Reprezintă sporturile cu mingea.
* Yíngying (迎迎): mascota galbenă sub formă de antilopă tibetană. Reprezintă atletismul.
* Nīni (妮妮): mascota verde sub formă de rândunică. Reprezintă gimnastica.
Dacă cele cinci silabe ale numelor mascotelor sunt rostite consecutiv se obţine "北京欢迎你 Běijīng huānyíng nǐ" ceea ce s-ar traduce prin "Beijingul vă primeşte cu drag".
Pe 26 aprilie 2007 a fost anunţat traseul flăcării olimpice care se va întinde pe 137.000 de kilometri, pe o durată de 130 de zile. Traseul a început pe data de 24 martie 2008 şi a pornit din Olympia, Grecia, de la templul Herei, când flacăra olimpică a fost aprinsă de la soare cu ajutorul unei oglinzi parabolice. De acolo, a traversat Grecia şi a ajuns la Beijing la 31 martie. Din Beijing, torţa va urmat un traseu care va parcurge cinci continente urmând să trecă şi prin cel mai înalt punct al Terrei, vârful Everest (8.848 metri). Nepalul a declarat că va închide accesul pe Everest în momentul trecerii flăcării olimpice (primele 10 zile ale lunii mai), la solicitarea Chinei.
Proiectul traseului includea şi trecerea prin Taipei, capitala insulei Taiwan, considerată de regimul comunist chinez drept o provincie a Chinei totuşi, guvernul din Taiwan a renunţat să mai găzduiască orice festivitate legată de acest eveniment. La 7 aprilie, când torţa olimpică a ajuns la Paris, oficialităţile au decis să stingă torţa din cauza protestelor demonstranţilor protibetani împotriva Chinei, după ce cu trei zile înainte, la Londra, s-a încercat stingerea flăcării olimpice.
Torţa olimpică este confecţionată dintr-un aliaj de aluminiu şi magneziu cu greutatea de aproximativ 1 Kg, are culoarea argintie iar cu roşu este imprimat motivul „Flacăra promisiunii” (祥云). Este proiectată astfel încât să rămână aprinsă la o forţă a vântului de 65 km/h şi la ploi de 50 ml/h. Torţa este umplută cu gaz propan care alimentează flacăra timp de 15 minute.
Pentru programul Jocurilor Olimpice de Vară - Beijing 2008 click aici.
Sportivii români s-au calificat la următoarele sporturi: atletism, gimnastică, nataţie, tir, tir cu arcul, canotaj, caiac-canoe, tenis de masă. Comitetul Olimpic Român a anunţat că sportivii români medaliaţi cu aur vor primi 100.000 de euro.

(sursă: Wikipedia.org)

Mai mult material filatelic cu tematica Beijing 2008 găsiţi pe delcampe.com şi ebay.com.

O parte din mărci poştale şi produse filatelice emise posşta chineză şi de o serie de asministraţii poştale din întrega lume