,%20mnh%20=%2015.00%20BP.JPG)
.png)
%20Agong%20ER%20-%20Copy.jpg)
"El Greco este o chemare, El Greco este o rugăciune, El Greco este un strigăt, El Greco este privirea unui deţinut îndreptată spre o fereastră îndepărtată, El Greco este un pescuitor de perle". (Jean Cocteau)
El Greco (în limba spaniolă Grecul), numele sub care este cunoscut Δομήνικος Θεοτοκόπουλος (Domênikos Theotokópoulos), (* 1541, Candia azi Iraklion/Creta - 7 aprilie 1614, Toledo/Spania), a fost un pictor spaniol manierist de origine greacă, personalitate misterioasă, atât sub aspectul specificului stilului său, cât şi din pricina biografiei lui incomplete. Cunoscut mai ales datorită picturilor sale pe teme religioase şi ca portretist, contribuţiile lui în domeniul sculpturii şi arhitecturii au fost, din păcate, date uitării.
Domênikos Theotokópulos (în traducere literală înseamnă "fiul Maicii Domnului") s-a născut în anul 1541 în Candia (în prezent portul Iraklion), pe insula Creta, pe atunci posesiune veneţiană. Nu deţinem nici un fel de informaţie referitoare la anii de tinereţe ai pictorului. Doar într-un act notarial, datat 6 iunie 1566, s-a păstrat semnătura lui şi cuvântul adăugat de el însuşi - "gufaros" (în limba greacă: pictor). În felul acesta ştim că la vârsta de 25 ani era pictor specializat în miniaturi pe lemn şi în fresce.
În anul 1577, după ce soseşte la Toledo, El Greco primeşte din partea lui Diego de Castilla comanda pentru executarea a trei altare pentru biserica mănăstirii Santo Domingo el Antiguo, iar din partea corpului canonicilor, executarea picturilor pentru sacristia catedralei oraşului. Prin urmare, pictorul realizează în această perioadă "El Espolio" ("Dezbrăcarea lui Hristos", 1577-1579) şi picturile de altar. Graţie acestor adevărate capodopere, succesul său este răsunător. După ani de peregrinări, emigrantul cretan îşi găseşte în sfârşit locul, va rămâne până la moarte în Toledo. Spaniolii îl numesc "El Greco", folosind forma italiană "Greco", şi nu expresia castiliană "Griego", cum ar fi fost de aşteptat. Totuşi, pictorul continuă să-şi semneze lucrările cu numele său adevărat, folosind alfabetul grecesc. Adaugă adeseori "cretan" sau "executat de un cretan". Printre lecturile sale se află scriitorii clasici Homer, Euripide, Plutarh, Lucian şi Vitruviu, dar şi scriitori italieni, precum Petrarca, Ariosto şi Tasso.
În bisericile din întreaga Spanie se găsesc picturile lui care prezintă personaje deformate cu priviri extatice. S-a încercat în mod naiv să se interpreteze originalitatea picturilor lui El Greco, cu persoane având figuri alungite, ca fiind o consecinţă a astigmatismului de care suferea. Mulţi au văzut în el un vizionar dezechilibrat.
Chiar şi astăzi, El Greco continuă să surprindă. Preţul pe care l-a plătit pentru originalitatea sa a fost uitarea, care va dura până în secolul al XIX-lea. El Greco a avut câţiva ucenici, însă nici unul demn de a-i continua arta. Numai Velázquez, care nu şi-a ascuns niciodată admiraţia faţă de pictura lui El Greco, poate fi considerat un continuator al artei sale. Respins de clasicismul secolului al XVIII-lea, El Greco va fi mai târziu recunoscut drept unul din cei mai mari creatori. În Franţa, admiratorii lui El Greco vor fi Delacroix, Millet şi Manet. Picasso va nutri o adevărată fascinaţie faţă de opera maestrului din Toledo, fapt oglindit în multe dintre tablourile din perioada albastră. Ceaţia lui El Greco devine şi punctul de referinţă al avangardei expresioniste germane. Secolul al XX-lea îl repune în drepturi pe cel mai mare pictor mistic al tuturor timpurilor.
În Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti se găsesc trei opere ale lui El Greco. "Martiriul Sfântului Mauriciu" este o replică a exemplarului care se află în Mănăstirea Escurial. Autenticitatea tabloului existent în Bucureşti este controversată, unii (de ex. Harold Wethey, 1967) bănuiesc că ar fi o copie executată mai târziu de fiul artistului, Jorge Manuel, el însuşi pictor. Majoritatea specialiştilor (Manuel Cossio 1908, August Mayer 1938, Al. Busuioceanu 1937) consideră totuşi că este vorba de o operă autentică a lui El Greco, opinie întărită prin lucrările de restaurare efectuate de Simona Predescu în anul 1993. "Închinarea păstorilor" este una din cele câteva versiuni cu această temă ieşite din atelierul lui El Greco în anii 1612-1614, replică a tabloului aflat în prezent în muzeul Prado din Madrid, destinat iniţial capelei de familie a lui El Greco de la mănăstirea Santo Domingo el Antiguo. În schimb, al treilea tablou din muzeul bucureştean, "Logodna Mariei", este un unicat, a cărui autenticitate este unanim recunoscută.
Domênikos Theotokópulos (în traducere literală înseamnă "fiul Maicii Domnului") s-a născut în anul 1541 în Candia (în prezent portul Iraklion), pe insula Creta, pe atunci posesiune veneţiană. Nu deţinem nici un fel de informaţie referitoare la anii de tinereţe ai pictorului. Doar într-un act notarial, datat 6 iunie 1566, s-a păstrat semnătura lui şi cuvântul adăugat de el însuşi - "gufaros" (în limba greacă: pictor). În felul acesta ştim că la vârsta de 25 ani era pictor specializat în miniaturi pe lemn şi în fresce.
În anul 1577, după ce soseşte la Toledo, El Greco primeşte din partea lui Diego de Castilla comanda pentru executarea a trei altare pentru biserica mănăstirii Santo Domingo el Antiguo, iar din partea corpului canonicilor, executarea picturilor pentru sacristia catedralei oraşului. Prin urmare, pictorul realizează în această perioadă "El Espolio" ("Dezbrăcarea lui Hristos", 1577-1579) şi picturile de altar. Graţie acestor adevărate capodopere, succesul său este răsunător. După ani de peregrinări, emigrantul cretan îşi găseşte în sfârşit locul, va rămâne până la moarte în Toledo. Spaniolii îl numesc "El Greco", folosind forma italiană "Greco", şi nu expresia castiliană "Griego", cum ar fi fost de aşteptat. Totuşi, pictorul continuă să-şi semneze lucrările cu numele său adevărat, folosind alfabetul grecesc. Adaugă adeseori "cretan" sau "executat de un cretan". Printre lecturile sale se află scriitorii clasici Homer, Euripide, Plutarh, Lucian şi Vitruviu, dar şi scriitori italieni, precum Petrarca, Ariosto şi Tasso.
În bisericile din întreaga Spanie se găsesc picturile lui care prezintă personaje deformate cu priviri extatice. S-a încercat în mod naiv să se interpreteze originalitatea picturilor lui El Greco, cu persoane având figuri alungite, ca fiind o consecinţă a astigmatismului de care suferea. Mulţi au văzut în el un vizionar dezechilibrat.
Chiar şi astăzi, El Greco continuă să surprindă. Preţul pe care l-a plătit pentru originalitatea sa a fost uitarea, care va dura până în secolul al XIX-lea. El Greco a avut câţiva ucenici, însă nici unul demn de a-i continua arta. Numai Velázquez, care nu şi-a ascuns niciodată admiraţia faţă de pictura lui El Greco, poate fi considerat un continuator al artei sale. Respins de clasicismul secolului al XVIII-lea, El Greco va fi mai târziu recunoscut drept unul din cei mai mari creatori. În Franţa, admiratorii lui El Greco vor fi Delacroix, Millet şi Manet. Picasso va nutri o adevărată fascinaţie faţă de opera maestrului din Toledo, fapt oglindit în multe dintre tablourile din perioada albastră. Ceaţia lui El Greco devine şi punctul de referinţă al avangardei expresioniste germane. Secolul al XX-lea îl repune în drepturi pe cel mai mare pictor mistic al tuturor timpurilor.
În Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti se găsesc trei opere ale lui El Greco. "Martiriul Sfântului Mauriciu" este o replică a exemplarului care se află în Mănăstirea Escurial. Autenticitatea tabloului existent în Bucureşti este controversată, unii (de ex. Harold Wethey, 1967) bănuiesc că ar fi o copie executată mai târziu de fiul artistului, Jorge Manuel, el însuşi pictor. Majoritatea specialiştilor (Manuel Cossio 1908, August Mayer 1938, Al. Busuioceanu 1937) consideră totuşi că este vorba de o operă autentică a lui El Greco, opinie întărită prin lucrările de restaurare efectuate de Simona Predescu în anul 1993. "Închinarea păstorilor" este una din cele câteva versiuni cu această temă ieşite din atelierul lui El Greco în anii 1612-1614, replică a tabloului aflat în prezent în muzeul Prado din Madrid, destinat iniţial capelei de familie a lui El Greco de la mănăstirea Santo Domingo el Antiguo. În schimb, al treilea tablou din muzeul bucureştean, "Logodna Mariei", este un unicat, a cărui autenticitate este unanim recunoscută.
No comments:
Post a Comment