Seniorul

27 septembrie 1991 - au început, la Bucureşti, lucrările Congresului Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, primul congres de după război al acestei formaţiuni politice. A fost ales preşedinte al partidului Corneliu Coposu.
După Revoluţia din 1989, un grup de foşti lideri ai PNŢ, printre care s-au remarcat în special Corneliu Coposu şi Ion Diaconescu au reconstituit partidul, sub numele de Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD). Acesta a fost un factor de primă importanţă în viaţa politică românească în perioada 1992-1996 (când a fost principalul partid de opoziţie) şi între 1996 şi 2000 când a fost principalul partid de guvernare. După alegerile din noiembrie 2000, când nu a reuşit să mai pătrundă în Parlament, partidul a scăzut în semnificaţie şi nu a mai reuşit să joace un rol politic important.
Partidul Naţional Ţărănesc a fost un partid politic format în 1926 prin fuziunea Partidul Naţional Român din Transilvania (prezidat de Iuliu Maniu) cu Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat (prezidat de Ion Mihalache). Partidul s-a afirmat în special în perioada interbelică ca alternativă de guvernământ la Partidului Naţional Liberal şi ca o forţă care a militat pentru menţinerea regimului democratic-constituţional, în contextul creşterii tendinţelor de natură totalitară şi fascistă. După al doilea război mondial, PNŢ a fost principală forţă politică care s-a opus instaurării comunismului în România. Liderii naţional-ţărănişti vor avea însă de plătit pentru curajul lor, fiind condamnaţi la ani grei de închisoare, unde mulţi dintre ei, inclusiv Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, îşi vor găsi sfârşitul.
Corneliu Coposu (n. 20 mai 1914, Bobota, Sălaj, d. 11 noiembrie 1995, Bucureşti) a fost un om politic român, preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc (1989 - 1995), senator, lider al opoziţiei din România postcomunistă. Fost deţinut politic sub regimul comunist.
S-a născut ca fiu al protopopului greco-catolic Valentin Coposu şi al Aureliei Coposu, născută Anceanu (fiica protopopului greco-catolic Iuliu Anceanu). Studiile liceale le-a urmat la Blaj, absolvind mai apoi Facultatea de Drept a Universităţii Regele Ferdinand din Cluj. A colaborat la ziarul clujean "România Nouă", condus de Zaharia Boilă, la "Mesajul" (Zalău) precum şi la oficiosul Bisericii Române Unite cu Roma, ziarul "Unirea" din Blaj. În 1935 a fost ales preşedinte al Organizaţiei Tineretului Universitar al PNŢ din Cluj.
Între 1937 şi 1940 a activat ca secretar personal al lui Iuliu Maniu, pe care l-a însoţit în toate misiunile sale politice. În 1940 a primit funcţia secretar politic al lui Iuliu Maniu. În 1945 a devenit preşedinte al filialei PNŢ Sălaj.
Pe 14 iulie 1947 a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNŢ, în ceea ce s-a numit Înscenarea de la Tămădău. Până în 1956 a fost ţinut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 i s-a înscenat un proces pentru "înaltă trădare a clasei muncitoare" şi pentru "crimă contra reformelor sociale". A fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. Până în 1962 a fost închis într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat.
În aprilie 1964 a fost pus în libertate după 17 ani de detenţie. A fost angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Construcţii-Montaj Bucureşti, atelierul de tâmplarie mecanică.
În ianuarie 1990 reînfiinţează PNŢ, sub titulatura Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, al cărui preşedinte va fi până la moarte. Este unul din iniţiatorii Convenţiei Democrate Române, alianţă de partide creată în 1992 cu scopul de a contracara guvernarea de stânga a lui Ion Iliescu.
În mai 1995 a fost numit Ofiţer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincţie acordată de Republica Franceză cetăţenilor străini. Pe 6 octombrie 1995 a avut loc la sediul Ambasadei Franţei la Bucureşti ceremonia înmânării înaltei distincţii.
Moartea sa în noiembrie 1995 a generat un imens val de simpatie populară pentru forţele politice anticomuniste din România. Deşi nu a beneficiat de funeralii naţionale, la înmormântarea sa au participat sute de mii de oameni, veniţi din întreaga ţară. Acest curent de simpatie a contribuit la victoria Convenţiei Democrate la alegerile generale din 1996.
Este înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic. Numeroase locuri publice îi poartă numele. În Piaţa Palatului din Bucureşti a fost dezvelit un monument în amintirea lui Corneliu Coposu, monument aşezat faţă în faţă cu cel al lui Iuliu Maniu, ale cărui idealuri le-a dus mai departe.