O păpuşă nătângă

Indira Priyadarshini Gandhi (n. 19 noiembrie 1917-d. 31 octombrie 1984) a fost prim ministru al Indiei din 19 ianuarie 1966 până la 24 martie 1977, şi, din nou, din 14 ianuarie 1980 până la asasinarea ei pe 31 octombrie 1984.
În ciuda numelui faimos, nu există nici o legătură de rudenie cu Mahatma Gandhi.
Între 1959 şi 1960, Gandhi a fost aleasă preşedintele Congresului Naţional Indian. De asemenea, ea a jucat şi rolul de preşedinte de protocol al tatălui său. Nehru era cunoscut ca un oponent vocal al nepotismului şi ea nu a participat la alegerile din 1962. Nehru a murit pe 24 mai 1964 şi Gandhi, la îndemnurile noului prim ministru, Lal Bahadur Shastri, a participat la alegeri şi s-a alăturat Guvernului, fiind imediat numită ministru al Informaţiei. S-a dus la Madras când protestele împotriva declararării limbii hindi ca limbă oficială au izbucnit în statele non-vorbitoare de hindi din sud. Acolo, ea a ţinut discursuri oficialilor guvernamentali, a aplanat conflictele, şi a supravegheat eforturile de reconstrucţie ale zonelor afectate. Shastri şi miniştrii au fost ruşinaţi de lipsa lor de iniţiativă. Acţiunile ministrului Gandhi nu ţinteau spre Shastri sau spre propria avansare politică. Ea nu dădea dovadă de interes faţă de îndatoririle sale zilnice de ministru, dar era charismatică şi capabilă să-şi construiască o imagine politică pozitivă prin intermediul mass-media.
Când a izbucnit Războiul Indo-Pakistanez din 1965, Gandhi era în vacanţă în regiunea de graniţă Srinagar. Deşi avertizată de Armată că insurgenţii pakistanezi au pătruns foarte aproape de oraş, ea a refuzat să plece la Jammu sau Delhi. S-a aliat guvernului local şi a intrat în atenţia presei, calmând în cele din urma naţiunea. Shastri a murit în Takshent, la câteva ore după semnarea tratatului de pace cu Pakistanezul Ayub Khan, mediat de sovietici.
Shastri a fost un candidat al consensului, micşorând neînţelegerile între partidele de stânga şi dreapta. Gandhi era candidata "Sindicatului", o putere regională cu o imensă influenţă, care credea că va putea fi uşor manipulată. După mulţi ani, căutând explicaţii pentru greşeala dezastruoasă, Preşedintele Congresului de atunci, Kumaraswami Kamara a pretins că făcuse o promisiune personală lui Nehru să o facă pe Gandhi prim-ministru "cu orice preţ". Totuşi, la aceea vreme, el şi ceilalţi o considerau ca o "gungi gudiya" - în traducere "o păpuşă nătângă".
Cu sprijinul Sindicatului, într-un vot al Partidului Parlamentar al Congresului, Gandhi l-a învins pe Morarji Desai cu 365 la 169 de voturi, şi a devenit cel de-al treilea prim ministru al Indiei şi prima femeie ce ocupa aceea poziţie.
Desai a devenit prim-ministru şi Neelam Sanjiva Reddy a devenit în 1969 Preşedintele Republicii. Gandhi îşi pierduse locul, rămânând fără slujbă, venituri sau casă. Partidul Congresist s-a împărţit şi susţinătorii ei vechi ca Jagjivan Ram au abandonat-o pentru Janata. Partidul Congresist al lui Gandhi, era acum un grup mai mic în Parlament,opoziţia oficială. Neputând să guverneze din cauza coaliţilor lui Gandhi, ministrul Choudhary Charan Singh a ordonat arestarea Indirei şi lui Sanjay Gandhi. Arestul ei şi procesul pe termen lung, au creat imaginea unei femei neajutorate, victimizate de Guvern, ceea ce a dus la renaşterea ei politică. Coaliţia Janata era unită doar de ura faţă de Gandhi. Deşi libertatea se instaurase din nou, guvernul se lupta cu influenţa ei. Ea era capabilă să folosească situaţia în avantajul ei, a început din nou discursurile, scuzându-se tacit pentru "greşelile" făcute în timpul stării de alertă, câştigând sprijin din partea unor personalităţi importante ca Vinoba Bhave. Desai a demisionat în iunie 1979 şi Singh a fost numit prim ministru de către Preşedinte.
Singh a încercat să formeze un guvern cu coaliţia Janata dar i-a lipsit o majoritate. Charan Singh a făcut un târg cu Gandhi pentru susţinere din partea partidului ei. După o vreme, şi-a retras oferta şi Preşedintele Reddy a dizolvat Parlamentul, având loc alegeri în 1980. Partidul Congresist al lui Gandhi s-a întors la putere cu o majoritate covârşitoare.
Anii înaintaţi a lui Gandhi în politică au fost presăraţi cu probleme în Punjab. Un lider religios local Jarnail Singh Bhindrawale a fost pus în funcţie de către Partidul Congresului, ca o alternativă la partidul regional Akali Dal, dar o dată ce activităţile sale au luat o întorsătură violentă, el a fost alungat ca extremist şi separatist. În septembrie 1981, Bhindrawale a fost arestat în Amritsar dar a fost eliberat 25 zile mai târziu din lipsă de dovezi. După eliberarea sa, şi-a mutat cartierul general la Guru Nanak Niwas.
Deranjată de răspândirea militanţilor din grupul lui Bhindrawale, Gandhi a dat permisiunea Armatei să pună în aplicare Operaţiunea Blue Star să-l captureze pe Bhindrawale şi pe militanţii săi pe 3 iunie 1984. Mulţi hinduşi au fost furioşi de invadarea locului sfânt, care rămâne controversat şi astăzi. Peste 20.000 de civili au fost ucişi în acest atac.
Pe 31 octombrie 1984, doi dintre bodyguarzii Indirei Gandhi Satwant Singh şi Beant Singh au asasinat-o în grădina reşedinţei primului ministru din Safdarjung Road nr. 1 în New Delhi. Pe când aceasta se îndrepta spre locul unde trebuia să dea un interviu marelui actor englez Peter Ustinov care filma un documentar pentru televiziunea irlandeză, ea a trecut pe o poartă păzită de Satwant şi Beant, când s-a aplecat să-i salute în tradiţionalul stil indian, ei au deschis focul cu pistoale semiautomate. Ea a murit în drum spre spital, în maşina sa oficială dar a fost declarată moartă câteva ore mai târziu.
Indira Gandhi a fost incinerată pe 3 noiembrie lângă Raj Ghat şi locul a fost numit Shakti Shal. După moartea ei militanţi anti-Sikh s-au răspândit prin ţară ucigând mii de civili şi lăsând zeci de mii fără adăpost.