Vrabia

Édith Piaf (n. 19 decembrie 1915, Paris - d. 11 octombrie 1963, Grasse), cântăreaţă franceză de mare succes, care a consacrat genul "chanson".
Numele său adevărat era Édith Giovanna Gassion. Şi-a luat pseudonimul "Piaf" (în argot-ul parizian=vrabie) cu ocazia debutului, în anul 1935. De origine modestă, fiică a cântăreţei ambulante, Line Marsa, de origine italo-algeriană, şi a acrobatului de circ Louis Gassion, a avut o copilărie grea, fiind crescută de bunica ei, patroană a unui bordel în Bernay, localitate din Normandie, iar mai târziu, în cartierul Belleville de la periferia Parisului. După sfârşitul primului război mondial, tatăl său este angajat de un circ ambulant şi o ia cu el pe Édith, cu care împarte rulota ce-i servea de locuinţă. Pentru a-şi ajuta tatăl, Édith începe să cânte la colţuri de stradă, câştigând astfel câţiva bani.
La vârsta de 17 ani, Édith rămâne însărcinată în urma unei legături cu un anume Louis Dupont. Fiica sa, Marcelle, va muri de meningită în anul 1935. Părăsită de "P'tit Louis", Édith - în vârstă de 20 de ani - decade tot mai mult, frecventează straturile cele mai de jos ale societăţii pariziene, lumea vagabonzilor, proxeneţilor, a traficanţilor de droguri, a prostituţiei. Continuă să cânte pe străzile Parisului, pentru a-şi asigura o existenţă de mizerie.
Într-o seară a anului 1935, Édith cunoaşte pe Louis Leplée, proprietarul cabaretului "Le Gerny's" de pe "Champs-Élysées", care o invită să cânte în localul său câteva melodii, printre care şi compoziţii ale lui Vincent Scotto. Această apariţie în public pe scena unui local marchează debutul carierei sale artistice. Lui Leplée i se datorează şi denumirea de "môme Piaf", datorită staturii ei scunde. La "Le Gerny's", Édith înregistrează primele sale succese. Maurice Chevalier, în plină glorie, şi Jacques Canetti, impresar la radio, sunt subjugaţi de interpretările lui Édith Piaf. Canetti îi asigură o emisiune la radio şi, la sfârşitul anului 1935, îi înregistrează un disc cu melodia "La foule".
Primul său mare succes datează din ianuarie 1937, când obţine un angajament la teatrul "ABC" din Paris cu numele artistic de Édith Piaf, iar impresarul Raymond Asso îi înregistrează discul cu "Mon légionnaire".
La începutul anului 1959, în cursul unui concert triumfal la New York, Édith se prăbuşeşte epuizată pe scenă. Internările în clinici se succed una după alta. În ciuda stării sale de sănătate deplorabile, cucereşte din nou Parisul în 1961 într-un concert în sala Olympia, cu noul său chanson, "Non, je ne regrette rien".
Autori de talent se succed pentru a-i scrie şi compune noi melodii (Francis Lai, Charles Aznavour, Charles Dumont etc.). Édith se îndrăgosteşte din nou, de data aceasta de un anume Theophanis Lamboukas, zis Théo Sarapo, mult mai tânăr ca ea, cu care se căsătoreşte la 9 octombrie 1962. Căsătoria este un mare eşec. Bolnavă, epuizată, drogată, Édith este sfârşită. După o cură de convalescenţă în apropiere de Grasse, marea cântăreaţă încetează din viaţă în ziua de 11 octombrie 1963, în aceiaşi zi cu scriitorul Jean Cocteau, prietenul şi colaboratorul său. Este înmormântată în cimitirul "Pére Lachaise" din Paris. Timp de două zile o mulţime imensă de admiratori se perindă la mormântul său, pentru a omagia pe cea care a fost numită "petite fille des rue". Posteritatea i-a iertat viaţa sa nu tocmai exemplară, pentru a reţine doar imensul său talent. Édith Piaf, zisă "la môme Piaf", a intrat deja în legendă încă din cursul vieţii.