O scrisoare deschisă "cearşaf"

Scrisoarea deschisă, redactată de ieşeanul Florin Patapie-Raicu, şi recepţionată de la Filatelistul Înşelat, este o amplă incursiune în domeniul presei de nişă (de specialitate). Multe din cele menţionate în text sunt probleme reale şi nu ţine neaparat de conducerea FFR. Alte aspecte ridicate de Florin Patapie-Raicu sunt strict redacţionale şi de multe ori depind de probleme financiare. Nu doresc să intru în amănunte şi să comentez punct cu punct scrisoarea colegului nostru din Iaşi, deasemenea nu doresc să mă pronunţ legat de conflictul dintre Domnul Patapie-Raicu şi conducerea FFR. Mă abţin pentru că nu cunosc toate aspectele, în urma cărora s-a ajuns la o decizie de excludere din partea conducerii Federaţiei. O singură precizare îmi permit: este mai uşor de criticat decât să te implici, să cauţi şi să găseşti soluţii. Eu prefer oamenii care, chiar dacă greşesc sau au un rezultat mai puţin spectaculos, depun un efort pentru binele unei comunităţi. Dacă revista Filatelia este slabă – cea ce în calitate de jurnalist, în oarecare măsură, spun şi eu – nu este vina exclusivă a preşedintelui Paşcanu. Din lipsă de resurse – şi nu sume derizorii de care a pomenit colegul nostru din Iaşi – este greu de realizat o publicaţie de calitate superioară atât pe plan editorial cât şi pe plan conceptual. Plata unor colaborări pare o chestiune simplă din perspectiva Domnului Patapie-Raicu, dar acest lucru implică o serie de aspecte juridico-contabiliceşti – contracte de cedare a dreptului de autor, impozitare la sursă etc. Pentru realizarea unei publicaţii consistente ar trebui ca Federaţia să dispună de mii de euro pe lună (echipă redacţională, echipa tehnică, colaborări, cheltuieli cu deplasări, cheltuieli cu comunicare, costurile tipografice şi comisioane de difuzare).
Referitor la refuzul redacţiei revistei Filatelia de a publica scrisoarea de mai jos, o singură precizare este de făcut – textul ar fi ocupat aproximativ patru pagini redacţionale, cea ce în economie spaţiului redacţional este imens, şi personal, consider nejustificat. (Chiar şi aici pe blog este un text lung şi „obositor”, denumit în argoul jurnalistic „cearşaf”.)
László Kállai

Dragă Redacţie a revistei "Filatelia",

Stimaţi colegi, participanţi sau nu la Conferinţa Naţională a F.F.R. din 30 iunie 2007,
Doresc să vă supun dezbaterii o problemă care îi frământă pe filateliştii români de ceva vreme: este vorba de ceea ce aşteptăm noi de la revista noastră (cum îi spuneam în anii când era singura în domeniu în România), revista "Filatelia".
Vă rog să mă scuzaţi dacă textul vi se va părea prea lung, dar am motive serioase să expun materialul în acest fel.
Citesc această revistă de la vârsta de 11 ani, înainte de a deveni membru al secţiei de tineret a filialei AFR-Iaşi, de pe vremea când mergeam la club şi eram lăsat de cei în vârstă să particip la întâlnirile lor săptămânale. Au fost perioade mai bune sau mai puţin bune în lunga sa istorie de peste 50 de ani, a trecut odată chiar printr-o fază stupidă de revistă pentru pionieri şi şoimi ai patriei, când indivizi zeloşi şi neprofesionişti dintr-o redacţie schimbată peste noapte îi cântau în strună măreţului conducător, fără ca acesta să le fi cerut imperativ un astfel de lucru.
A ţinut relativ puţin această perioadă, am înghiţit în sec şi am înghiţit şi acele texte culturnice ale yesman-ilor şi sicofanţilor, apoi au revenit în Redacţie oamenii pricepuţi şi revista a mers, aşa cum se putea la acele vremuri, publicând eventual odată pe an, în ianuarie, fotografia dictatorului (şi nu pe copertă, ci doar pe prima pagină) însoţită de un mic text omagial: i se dădea cezarului ceea ce era al lui, căci aşa erau timpurile! Iar noi filateliştii români eram sub vremuri grele pentru hobby-ul nostru.
După evenimentele din decembrie 1989, când se schimbau multe de la o zi la alta, de voie-de nevoie (căci alţi colegi au refuzat) am devenit distribuitor al revistei noastre în cadrul Societăţii Filatelice "Moldova"-Iaşi. Revista îl avea ca redactor şef pe domnul Aurelian Dârnu, o persoană care, atât timp cât a deţinut această funcţie, a făcut o revistă plăcută pentru majoritatea cititorilor ei.
O vreme s-a revenit la sistemul abonamentelor la revistă şi atunci munca mea de distribuitor s-a încheiat. Am rămas un cumpărător şi cititor fidel al revistei noastre, ba chiar am mai şi publicat diverse articole în revistă (cum făcusem dealtfel şi înainte de 1989). Am fost aşadar în contact periodic cu Redacţia şi în contact permanent cu revista. După ceva vreme asociaţiile au fost rugate din nou să nominalizeze distribuitori ai revistei, căci iarăşi se iviseră probleme specifice tranziţiei. Şi din nou am revenit la activitatea de distribuitor, fiind în contact permanent cu cititorii săi din judeţul Iaşi. Din păcate, de câţiva ani buni, de fiecare dată când încep să distribui un nou număr al revistei membrilor şi nemembrilor asociaţiei noastre, mă trezesc în situaţia solului care aduce veşti proaste de pe câmpul de luptă: nu mi se taie capul, dar primesc mereu critici, în primul rând la adresa conţinutului revistei noastre, ca şi cum eu aş fi Redacţia şi redactorul şef la un loc!
În ultimii doi ani componenţa grupului de solicitanţi ieşeni ai revistei noastre s-a schimbat dramatic, jumătate din ei renunţând la abonamentul prin distribuitorul ce încă mai sunt. Pentru a nu returna reviste la Bucuresti am căutat alţi cititori şi, cu unele eforturi, i-am gasit şi am reuşit să-i conving să o cumpere şi să o citească. Este însă din ce în ce mai greu întregul proces de distribuire: pe unii trebuie să-i caut în mod repetat la telefon, să-i vizitez eventual la locul de muncă unde le înmânez revista, dar cel mai greu este să strâng, într-un timp rezonabil, contravaloarea revistelor de la toţi abonaţii. Şi în acest moment am de primit sume importante de bani de la unii cărora deja le-am dat revista, în timp ce pe alţii încă nu i-am putut contacta, căci sunt ocupaţi cu alte probleme, revistele lor încă neplătite fiind în geanta pe care o car în fiecare duminică la întâlnirile noastre filatelice. Iar pentru un pensionar ca mine este din ce în ce mai greu să pun bani din buzunar în avans pentru colegi care, în fapt, nu duc lipsă de fonduri dar cărora revista nu le mai trezeşte un minim interes şi de aceea nici nu se grăbesc să o citească şi, în mod corespunzător, să o plătească.
Am încercat să fac o analiză a acestei stări de fapt, privind-o cât mai obiectiv, ca un cercetător atestat ce sunt şi după ce am pus pe hârtie principalele cauze găsite pentru situaţia expusă mai sus, consider de cuviinţă să le aştern şi în această scrisoare pe care v-o adresez fără nici un fel de reţinere: poate veţi avea curajul necesar să le discutaţi, mai amplu, la această Conferinţă Naţională estivală a Federaţiei noastre, proprietară de drept a revistei (cu care practic se confundă) cât şi purtătoarea în scris a mesajelor din revista noastră care se intitulează, în mod firesc, revistă de cultură.
Ceea ce îmi reproşează frecvent colegii cărora le distribui revista este, pe lângă întârzierea deja tradiţională în apariţia fiecărui număr, conţinutul său care este considerat bătrânicios, învechit, depăşit ca mod de prezentare, (cu destule greşeli, fie de editare în grabă şi fără o corectură atentă, fie cu greşeli gramaticale specifice unei anumite pregătiri lacunare în ale limbii române), lipsit de informaţii utile pentru cei mai mulţi într-un domeniu în plină dinamică şi transformare cum este filatelia mondială. Dacă eu am fost tematician încă din primii ani de practicare a filateliei, nu acelaşi lucru se putea spune despre majoritatea colegilor mei mai în vârstă. Acum însă, cei care în 1960 colecţionau mai ales "pe ţări" au dispărut biologic, iar în locul lor au venit, maturizându-se, copiii de atunci, colecţionarii tematicieni, astrofilateliştii şi aerofilateliştii de astăzi. Este o realitate a filateliei mondiale şi noi, în mod firesc, am fost racordaţi la ea încă de la apariţia colecţionării tematice după a doua jumătate a secolului trecut. Nu negăm filatelia clasică şi tradiţională, dar colecţionarii de astăzi, tematicieni sau de subiect în majoritatea lor, caută în mod firesc informaţii de interes în revistele filatelice. Cum informaţia se poate găsi acum şi în alte publicaţii (buletine şi reviste informative cu profil dedicat) ori pe Internet, este doar o chestiune de timp, eventual de bani şi de deprindere în folosirea calculatorului personal pentru a accesa surse alternative de informaţii dacă revistele tradiţionale nu răspund cerinţelor prezentului.
Ce informaţii doresc filateliştii români să găsească în revista noastră şi ce nu doresc ei să vadă în această revistă (cât şi în celelalte)?
În primul rând dorim informaţiile despre noile emisiuni poştale (nu filatelice), prezentate cu IMAGINI şi la modul profesionist. De multă vreme noi nu mai vedem în revistă obiectul colecţionării noastre: TIMBRELE POŞTALE! Nici româneşti, nici străine! Nu este locul în această scrisoare (poate va fi in alta!) să discutăm despre motivaţiile lipsei imaginilor noilor timbre poştale româneşti în revista "Filatelia". Oricum, prin tradiţie şi printr-o înţelegere logică şi flexibilă a noţiunii de drept de autor, în toată lumea, încă de la apariţia filateliei, nici o lege a copyright-ului nu a acţionat în sensul interzicerii informării filateliştilor prin imagini ale timbrelor poştale şi prin texte cu date tehnice despre acestea!
În aceeaşi chestiune a copyright-ului, ca un corolar firesc vreau să amintesc anunţul din urmă cu un an în revista noastră care cerea asociaţiilor filatelice locale să se abţină în a mai realiza ştampile ocazionale (chestiune care, deasemenea, trebuie să facă subiectul unei discuţii serioase la Conferinţa FFR de la sfârşitul acestei săptămâni). Căci filateliştii tematicieni, aşa cum spunea un mare filatelist român, dr. Nicolae Tripcovici, apreciază ştampilele speciale ca fiind sarea şi piperul filateliei. Iar o mâncare fără sare este ca revista noastră fără imagini de timbre, de ştampile speciale ori de întreguri poştale. Adică, este fără gust şi de aceea se înghite tot mai greu. Iar aceste imagini, mai ales ale ştampilelor aprobate şi omologate, trebuie să apară în TIMP UTIL, pentru ca toţi doritorii din ţară (mulţi au fost, foarte puţini au rămas) să-şi poată obţine aceste ştampile pe suporturi proprii în acea UNICĂ ZI de funcţionare, aşa cum stabileşte de anul trecut un regulament bizar şi unic in lume, la care se zice că ar fi fost consilier de specialitate chiar preşedintele Federaţiei noastre (subiectul îl voi dezvolta cu alt prilej).
Filateliştii noştri nu mai doresc să vadă în revista lor aşa-numitele poze de familie, fie ele de la mese festive ori de la manifestări cu tentă politică. În revistele din străinătate aceste imagini sunt rare şi prezenţa lor este bine justificată, în timp ce la noi ele ocupă locul care se cuvine informaţiei strict filatelico-poştale de care am amintit mai sus. În ultimii ani am văzut atât pe coperţile simple ori duble ale revistei noastre, cât şi în paginile sale, diverse aşa-zise piese filatelice cu conotaţie politică, de fapt nişte suveniruri fără valoare poştală, deci fără valoare filatelică, înfăţişându-i la Strassbourg ori prin alte locuri europene cu încărcătură politică, pe Ion Iliescu, Adrian Năstase ori diverşi miniştri (unul făcut chiar membru al Academiei Europene de Filatelie ), nişte personaje efemere care, în virtutea unor practici mai vechi de tristă amintire, erau gratulate cu periodice laudatio din interese pe care nu dorim să le amintim aici. Şi cum unii au şi nostalgii, chiar pe coperta numărului din ianuarie 2007 al revistei noastre apare reprodusă o maximă cu Ceauşescu! Eu şi colegii mei am rămas neplăcut impresionaţi de prezenţa aceasta pe copertă, unde locul trebuia sa fi fost ocupat de o nouă emisiune de timbre poştale româneşti, ori de altceva de interes general ca noutate filatelică. Aşa cum ştim, prin statutul său la al cărui conţinut am fost personal parte activă când ne-am organizat după 1989, Federaţia Filatelică Română este o organizaţie apolitică, la fel ca membrii săi federativi. Aşadar, filateliştii nu mai doresc imagini şi texte politice în revista lor, indiferent de simpatiile şi interesele de moment ale unor persoane din conducerea Federaţiei.
Redacţia revistei ne anunţă la fiecare sfârşit de an că preţul revistei rămâne neschimbat. În principiu este un lucru bun, mai ales că moneda naţională chiar se apreciază (oare la modul sănătos?) de ceva vreme. Ca să facem o afirmaţie în sensul celor scrise până acum, şi revista a rămas practic neschimbată în bine în ultimii ani. Deja a apărut o nouă revistă, care deşi costă mai mult decât dublul revistei noastre (da, dar este tiparită integral în culori!) mulţi filatelişti o preferă la acest preţ, căci găsesc în ea o parte din informaţiile de care au nevoie (noutăţile româneşti).
Cred că dacă revista noastră şi-ar îmbunătăţi conţinutul, chiar tipărită în alb-negru dar având un portofoliu variat şi destinat cerinţelor prezentului, ar reveni în preferinţele filateliştilor dornici de informare (căci există şi unii care nu se informează deloc, dar aceştia sunt altceva, nu sunt filatelişti). Pentru îmbogăţirea portofoliului revista ar trebui să revină la practica mai veche de a plăti drepturi de autor celor care scriu articole originale şi care sunt tot mai puţini numeric (biologia îşi spune cuvântul în fiecare zi!). De unde bani? Încerc să vă sugerez o soluţie simplă pentru a plăti la început, măcar simbolic fiecărui autor, să zicem 100 de lei noi per articol original: prin creşterea preţului revistei cu 0,50 lei noi, la 800 de exemplare vândute s-ar strânge în plus suma de 400 de lei noi, cu care s-ar putea plăti cel puţin 4 articole mari cu conţinut original în fiecare număr. Dacă şi parlamentarii ar plăti cele minimum 200 (maximum 300) de exemplare (pe care le primesc gratuit din fiecare număr al revistei) cu noul preţ propus de 3 lei/revistă s-ar mai aduna alţi 600 - 900 de lei, adică s-ar mai plăti încă 6-9 articole originale de fiecare număr al revistei noastre, ori s-ar putea tipări revista parţial în culori. Iar dacă parlamentarii nu vor sa plătească revistele, atunci să se renunţe la această practică cu acelaşi iz politic amintit mai sus, iar revistele respective să fie mai bine distribuite gratuit tinerilor filatelişti din ţară, aceasta pentru a susţine o posibilă şi mult dorită viitoare generaţie de filatelişti.
Şi încă o recomandare (nu neapărat cea din urma!): fiecare număr al revistei trebuie conceput la sediul Redacţiei, în prezenţa întregului colectiv redacţional, adică editarea să fie o muncă în echipă cu caracter absolut transparent. Aşa se redactează un ziar sau o revistă în lumea civilizată, în echipă, căci altfel lucrurile o iau razna şi se degradează. Iar noi filateliştii suntem tot mai puţini şi dacă se mai doreşte o viaţă filatelică în România, atunci sunt necesare reparaţii capitale. Hai, mai întâi să le facem noi, în cadrul Federaţiei, şi apoi vom încerca să rezolvăm şi acest clinch în trei: Federaţia Filatelică Română, Romfilatelia şi mama lor protectoare - Poşta Română.
Cu sinceritate şi prietenie,
Cititor, autor de articole, distribuitor al revistei şi, mai ales filatelist,
Al Dumneavoastră,
Florin Patapie-Raicu
Preşedinte al Societăţii Filatelice "Moldova"-Iaşi