"Jur să păzesc legile României, să-i apăr drepturile şi integritatea teritorială"

Pe 10 mai 1866, Carol a intrat în Bucureşti. Vestea sosirii sale fusese transmisă prin telegraf şi a fost întâmpinat de o mulţime entuziastă de oameni, dornici să cunoască noul conducător. La Băneasa i s-a înmânat cheia oraşului. Şi-a rostit jurământul în limba franceză: "Jur să păzesc legile României, să-i apăr drepturile şi integritatea teritorială".
Domnia lui Carol I a început, de fapt, în aprilie 1866, odată cu intrarea sa în ţară. Proclamat domnitor al Principatelor Române în ziua de 10 mai 1866, rămâne cu acest titlu până în 26 martie 1881, când este proclamat rege, devenind astfel primul rege al României. A fost primul monarh din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, al cărei nume se transformă, începând cu Regele Ferdinand I, în Casa Regală de România, dinastie care va conduce ţara până la proclamarea Republicii Populare Române în 1947.
Carol I, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen - (n. 10 aprilie 1839, Sigmaringen - 10 octombrie, 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române şi, apoi România, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.
În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit în munţii Carpaţi castelul Peleş, care a rămas şi acum una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. În perioada sa au fost construite primele universităţi, la Iaşi, respectiv Bucureşti. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a ordonat ridicarea primului pod peste Dunăre, între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.