,%20mnh%20=%2015.00%20BP.JPG)
.png)
%20Agong%20ER%20-%20Copy.jpg)
Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei sau Nikolai Alexandrovici Romanov (în rusă Николай Александрович Романов) (n. 18 mai 1868 - d. 17 iulie 1918) a fost ultimul împărat al Rusiei. A domnit din 1894 până la abdicarea sa din 15 martie 1917 la sfârşitul revoluţiei din februarie. A fost asasinat împreuna cu întreaga sa familie de către bolşevici la ordinul lui Lenin. Canonizat drept sfânt al bisericii ortodoxe ruse.
Înăsprirea condiţiilor de viaţă din spatele frontului şi incapacitatea armatei de a menţine succesele militare temporare din iunie 1916 au dus la o serie de noi greve şi tulburări în iarna care a urmat. La sfârşitul "Revoluţiei din februarie" din 2 martie - stil vechi/15 martie - stil nou 1917 Nicolae al II-lea a fost forţat să abdice în numele său şi al ţareviciului, în favoarea fratelui lui, spunând: "Lasăm moştenire succesiunea noastră fratelui nostru, Marele Duce Mihail Alexandrovici, şi îi dăm binecuvântarea noastră la urcarea pe tron." Marele Duce Mihail a refuzat să accepte tronul şi a abdicat a doua zi şi, astfel, trei secole de istorie a dinastiei Romanov s-au încheiat.
Guvernul Provizoriu a hotărât la început să-i ţină pe Nicolae, Alexandra şi pe copii lor închişi în reşedinţa imperială, Palatul Alexandru. În încercarea de a-i îndepărta din capitală şi de a-i feri de posibile vătămări, guvernul lui Alexandr Kerenski i-a mutat în Tobolsk, în Siberia, în august 1917. Ei au rămas acolo pe durata Revoluţiei din Octombrie, ca mai apoi să fie mutaţi de guvernul bolşevic într-un oraş controlat de Armata Roşie, Ecaterinburg. Ţarul şi familia sa, inclusiv ţareviciul Alexei grav bolnav, precum şi câţiva servitori care îi însoţiseră, au fost împuşcaţi în subsolul Casei Ipatiev de un pluton de execuţie bolşevic condus de Iacov Iurovski în noaptea de 16 iulie spre 17 iulie 1918. Execuţia a fost grăbită de avansarea către Ecaterinburg a subunităţilor Legiunii Cehe în drumul lor de retragere din Rusia. Temându-se că Legiunea Cehă va cuceri oraşul şi-l vor elibera pe Nicolae, temnicerii lui bolşevici au hotărât lichidarea imediată a familiei imperiale. Dovezile că această execuţie s-a făcut cu ştiinţa şi cu aprobarea lui Lenin sunt suficient de multe, mulţi istorici văzând în aceasta o răzbunare pentru condamnarea la moarte a fratelui mai mare al liderului bolşevic, Alexandr Ulianov, în urma tentativei eşuate de asasinare a ţarului Alexandru al III-lea în 1887. Deoarece CEKA se temea ca soldaţii ruşi nu vor trage asupra ţarului lor, plutonul de execuţie a fost format din soldaţi maghiari, printre ei şi viitorul lider comunist Imre Nagy.
S-a crezut multă vreme că trupurile lui Nicolae şi ale familiei lui au fost aruncate într-un puţ de mină în locul numit Patru Fraţi. La început aşa a fost - cadavrele au fost într-adevăr aruncate în acel loc în noaptea de 16/17 iulie. În dimineaţa următoare - când zvonuri despre locul în care se aflau trupurile celor din familia regală au început să se răspândească prin oraşul Ecaterinburg - Iurovski a ridicat morţii pentru a-i ascunde în altă parte. Atunci când vehiculul care transporta trupurile s-a defectat în timpul deplasării către noul loc desemnat, el a ales altă soluţie şi a îngropat cele mai multe cadavre într-o groapă comună pătrată cu latura de 2,5 m şi adâncă de 1,8 m, a turnat acid sulfuric pe chipurile morţilor şi a mascat locul stivuind traverse de cale ferată deasupra. Groapa se afla pe un drum de căruţe părăsit, Şoseaua Kroptiaki, la circa 19 km nord de Ecaterinburg. Două cadavre au fost arse.
Pe 4 august 2000, Nicolae şi membrii apropiaţi ai familiei lui au fost canonizaţi drept sfinţi de sinodul bisericii ortodoxe ruse. Ei nu au fost denumiţi "mucenici", atâta vreme cât moartea lor nu a fost un rezultat imediat legat de credinţa lor creştină, în schimb ei au fost canonizaţi drept "cuvioşi (supuşi pătimirii)". Ei erau deja veneraţi de unii membri ai bisericii ortodoxe ruse din afara Rusiei de câţiva ani înaintea canonizării.
Înăsprirea condiţiilor de viaţă din spatele frontului şi incapacitatea armatei de a menţine succesele militare temporare din iunie 1916 au dus la o serie de noi greve şi tulburări în iarna care a urmat. La sfârşitul "Revoluţiei din februarie" din 2 martie - stil vechi/15 martie - stil nou 1917 Nicolae al II-lea a fost forţat să abdice în numele său şi al ţareviciului, în favoarea fratelui lui, spunând: "Lasăm moştenire succesiunea noastră fratelui nostru, Marele Duce Mihail Alexandrovici, şi îi dăm binecuvântarea noastră la urcarea pe tron." Marele Duce Mihail a refuzat să accepte tronul şi a abdicat a doua zi şi, astfel, trei secole de istorie a dinastiei Romanov s-au încheiat.
Guvernul Provizoriu a hotărât la început să-i ţină pe Nicolae, Alexandra şi pe copii lor închişi în reşedinţa imperială, Palatul Alexandru. În încercarea de a-i îndepărta din capitală şi de a-i feri de posibile vătămări, guvernul lui Alexandr Kerenski i-a mutat în Tobolsk, în Siberia, în august 1917. Ei au rămas acolo pe durata Revoluţiei din Octombrie, ca mai apoi să fie mutaţi de guvernul bolşevic într-un oraş controlat de Armata Roşie, Ecaterinburg. Ţarul şi familia sa, inclusiv ţareviciul Alexei grav bolnav, precum şi câţiva servitori care îi însoţiseră, au fost împuşcaţi în subsolul Casei Ipatiev de un pluton de execuţie bolşevic condus de Iacov Iurovski în noaptea de 16 iulie spre 17 iulie 1918. Execuţia a fost grăbită de avansarea către Ecaterinburg a subunităţilor Legiunii Cehe în drumul lor de retragere din Rusia. Temându-se că Legiunea Cehă va cuceri oraşul şi-l vor elibera pe Nicolae, temnicerii lui bolşevici au hotărât lichidarea imediată a familiei imperiale. Dovezile că această execuţie s-a făcut cu ştiinţa şi cu aprobarea lui Lenin sunt suficient de multe, mulţi istorici văzând în aceasta o răzbunare pentru condamnarea la moarte a fratelui mai mare al liderului bolşevic, Alexandr Ulianov, în urma tentativei eşuate de asasinare a ţarului Alexandru al III-lea în 1887. Deoarece CEKA se temea ca soldaţii ruşi nu vor trage asupra ţarului lor, plutonul de execuţie a fost format din soldaţi maghiari, printre ei şi viitorul lider comunist Imre Nagy.
S-a crezut multă vreme că trupurile lui Nicolae şi ale familiei lui au fost aruncate într-un puţ de mină în locul numit Patru Fraţi. La început aşa a fost - cadavrele au fost într-adevăr aruncate în acel loc în noaptea de 16/17 iulie. În dimineaţa următoare - când zvonuri despre locul în care se aflau trupurile celor din familia regală au început să se răspândească prin oraşul Ecaterinburg - Iurovski a ridicat morţii pentru a-i ascunde în altă parte. Atunci când vehiculul care transporta trupurile s-a defectat în timpul deplasării către noul loc desemnat, el a ales altă soluţie şi a îngropat cele mai multe cadavre într-o groapă comună pătrată cu latura de 2,5 m şi adâncă de 1,8 m, a turnat acid sulfuric pe chipurile morţilor şi a mascat locul stivuind traverse de cale ferată deasupra. Groapa se afla pe un drum de căruţe părăsit, Şoseaua Kroptiaki, la circa 19 km nord de Ecaterinburg. Două cadavre au fost arse.
Pe 4 august 2000, Nicolae şi membrii apropiaţi ai familiei lui au fost canonizaţi drept sfinţi de sinodul bisericii ortodoxe ruse. Ei nu au fost denumiţi "mucenici", atâta vreme cât moartea lor nu a fost un rezultat imediat legat de credinţa lor creştină, în schimb ei au fost canonizaţi drept "cuvioşi (supuşi pătimirii)". Ei erau deja veneraţi de unii membri ai bisericii ortodoxe ruse din afara Rusiei de câţiva ani înaintea canonizării.
No comments:
Post a Comment