%20Agong%20ER%20-%20Copy.jpg)
Samuil Micu, supranumit şi Klein sau Clain, pe numele laic Maniu Micu, (n. septembrie 1745, Sadu, judeţul Sibiu - d. 13 mai 1806, la Buda, Ungaria) a fost un teolog, istoric, filolog şi filosof iluminist român, reprezentant al Şcolii Ardelene.
A fost nepotul episcopului Inocenţiu Micu. A învăţat la Gimnaziul din Blaj, pe care l-a absolvit în anul 1762, după care a intrat în Ordinul bazilian, călugărindu-se sub numele Samuil (14 octombrie 1762). Mai târziu a fost hirotonit ieromonah şi şi-a continuat studiile la Seminarul pentru călugări înfiinţat de episcopul Petru Pavel Aron (1762-1765); trimis apoi la Colegiul "Pazmanian" din Viena pentru studii de Filosofie şi Teologie (1766-1772). Devine profesor de Etică şi Aritmetică în Gimnaziul din Blaj (1772-1777); din nou la Viena ca "prefect de studii" în Seminarul Sancta Barbara (1777-1783), când face intense cercetări cu caracter istoric şi îşi publică primele lucrări: reîntors la Blaj, în mănăstirea "Sf. Treime" (1783-1804), s-a dedicat în întregime studiilor teologice, istorice, lingvistice şi traducerilor şi spre sfârşitul vieţii devine "cenzor" al cărţilor româneşti care apăreau în Tipografia Universităţii din Buda (1804-1806).
A redactat o serie de lucrări cu caracter istoric şi lingvistic, prin care urmărea să informeze pe învăţaţii străini despre originea romană a poporului şi a limbii române, despre continuitatea românilor pe teritoriul fostei Dacii şi, influenţat de iluminism, a militat, în opera sa, pentru egalitatea în drepturi a românilor cu celelalte naţiuni din Transilvania, pentru înlăturarea iobăgiei, numărându-se în mod firesc printre autorii cunoscutului memoriu oficial numit Supplex din 1791.
Autor de lucrări teologice şi cuvântări, a tradus din Sfinţii Părinţi răsăriteni, a dat o nouă traducere a Bibliei, în 1795, a doua tipărită în româneşte, după Biblia de la Bucureşti, cea a Episcopului Petru Pavel Aron, din 1760-1761, a rămas în manuscris, şi a fost unul din apărătorii vechilor rânduieli şi tradiţii răsăritene în cadrul Bisericii Române Unite cu Roma, ridicându-se împotriva încercărilor de latinizare ale episcopului Ioan Bob.
A fost nepotul episcopului Inocenţiu Micu. A învăţat la Gimnaziul din Blaj, pe care l-a absolvit în anul 1762, după care a intrat în Ordinul bazilian, călugărindu-se sub numele Samuil (14 octombrie 1762). Mai târziu a fost hirotonit ieromonah şi şi-a continuat studiile la Seminarul pentru călugări înfiinţat de episcopul Petru Pavel Aron (1762-1765); trimis apoi la Colegiul "Pazmanian" din Viena pentru studii de Filosofie şi Teologie (1766-1772). Devine profesor de Etică şi Aritmetică în Gimnaziul din Blaj (1772-1777); din nou la Viena ca "prefect de studii" în Seminarul Sancta Barbara (1777-1783), când face intense cercetări cu caracter istoric şi îşi publică primele lucrări: reîntors la Blaj, în mănăstirea "Sf. Treime" (1783-1804), s-a dedicat în întregime studiilor teologice, istorice, lingvistice şi traducerilor şi spre sfârşitul vieţii devine "cenzor" al cărţilor româneşti care apăreau în Tipografia Universităţii din Buda (1804-1806).
A redactat o serie de lucrări cu caracter istoric şi lingvistic, prin care urmărea să informeze pe învăţaţii străini despre originea romană a poporului şi a limbii române, despre continuitatea românilor pe teritoriul fostei Dacii şi, influenţat de iluminism, a militat, în opera sa, pentru egalitatea în drepturi a românilor cu celelalte naţiuni din Transilvania, pentru înlăturarea iobăgiei, numărându-se în mod firesc printre autorii cunoscutului memoriu oficial numit Supplex din 1791.
Autor de lucrări teologice şi cuvântări, a tradus din Sfinţii Părinţi răsăriteni, a dat o nouă traducere a Bibliei, în 1795, a doua tipărită în româneşte, după Biblia de la Bucureşti, cea a Episcopului Petru Pavel Aron, din 1760-1761, a rămas în manuscris, şi a fost unul din apărătorii vechilor rânduieli şi tradiţii răsăritene în cadrul Bisericii Române Unite cu Roma, ridicându-se împotriva încercărilor de latinizare ale episcopului Ioan Bob.
No comments:
Post a Comment