Este bizar în purtare... lucru ce-l poate face nesuferit

Johann Wolfgang Goethe, înnobilat 1782 (n. 28 august 1749, Frankfurt am Main - d. 22 martie 1832, Weimar) a fost un mare poet german, ilustru gânditor şi om de ştiinţă, una dintre cele mai de seamă personalităţi ale culturii universale.
Născut la Frankfurt pe Main, fiu al lui Johann Kaspar Goethe (1710–1782), înalt funcţionar de stat, şi al Catharinei Elisabeth Textor (1731–1808).
Relaţia lui Goethe cu părinţii, nu a fost fără conflicte. Cu excepţia sorei sale născute la 7 decembrie 1750 Cornelia Friderike Christiana, ceilalţi fraţi toţi au murit timpuriu. În anul 1758 tânărul Goethe s-a înbolnăvit de variolă.
Un rol esenţial în educaţie religioasă luterană include lectură în Biblie şi duminică slujbele la biserică. Primind o educaţie aleasă, studiind desenul, muzica, scrima, călărie, literatura germană şi universală, limbi străine vechi şi moderne (greaca veche, latina, ebraica, italiana, franceza şi engleza).
Prima îndoială în credinţă, Goethe a avut-o în anul 1755 cu ocazia cutremurului din Lisabona, unde Dumnezeu i-a pedepsit la fel pe cei nevinovaţi că şi pe cei vinovaţi şi nu s-a dovedit părinteşte. Educaţia religioasă pe care a primit-o în Frankfurt de la Johann Philipp Fresenius, un prieten al familiei şi mai târziu de la unchiul lui, preotul Ioan Iacob Starck, prea puţin i-au plăcut, a fost Protestantismul Bisericii care ne-a fost predat, doar o singură moralitate uscată: la un discurs înţelept nu s-au gândit, şi doctrina nu era pentru inimă, nici pentru suflet. Numai ocupaţia cu Vechiul Testament, mai ales de poveştile de Patriarhi Avraam, Isaac şi Iacob i-au sugerat imaginaţiile. Atitudinea sa faţă de Bisericiă şi dogma creştină, a rămas până mai târziu distanţată şi chiar ostilă.
Goethe a început să iubească de timpuriu literatura, pe care o putea găsi în vasta bibliotecă al tatălui sau. Fascinat era şi de teatru, în casa părintească, anual se prezenta un spectacol de teatru de păpuşi. În timpul ocupaţiei Frankfurtului de către trupele franceze, vizita des Teatrul Franţusesc. În anul 1763 a asistat la un concert al tânărului Mozart, care atunci avea şapte ani.
În anul 1765 începe să studieze dreptul la Universitatea din Leipzig, studiu de care nu era prea încântat, dar pe care îl termină în anul 1768. În acest timp o plăcere mai mare a fost participarea la cursurile lui Christian Gellert, un poet şi filosof etic al iluminismului. De asemenea participa şi la cursurile de desen ale pictorului şi sculptorului, Adam Oeser, care era directorul Academiei din Leipzig. În acest timp scrie primele poezii, Neue Lieder ("Cântece noi"), pătrunse de un lirism puternic şi elevat, precum şi o comedie întitulată Die Laune des Verliebten ("Capriciul îndrăgostitului"). Aici are şi prima deziluzie sentimentală, în iubirea neîmpărtăşită de Anna Katharina Schönkopf, eveniment pe care la inclus în comedia Die Mitschuldigen ("Vinovaţii"), scrisă la întoarcerea acasă.
Un an şi jumătate, o perioadă de refacere după deziluzia sentimentală, în care o prietenă a mamei sale, Susanne von Klettenberg îi aducea la cunoştinţă conceptul pietetic al Herrnhuter Brüdergemeine, o derivaţie a Bisericii Protestante, Goethe se ocupa cu misticismul, alchimia şi cercetarea sufletului.
La sfârşitul lunii august 1771, Goethe a primit la Frankfurt o licenţă de avocatură, unde dorea să devină activ în sensul progresiv al legilor umane. Deja în primul său proces, fiind mai certăreţ, a primit o dojană după care şi-a pierdut dorinţa de a mai exercita această meserie. Cu acest proces, doar după câteva luni de profesare, s-a încheiat carieră lui de avocat, chiar dacă firma sa a mai existat încă câţiva ani.
Din munca neplătită la o revistă literară, publicată de Schlosser şi Merck, Goethe nu putea trăi şi în luna mai 1772 s-a dus pentru terminarea studiului de drept, ca practicant la judecătoria regală în Wetzlar. Aici printre jurişti, îl întîlneşte pe Johann Christian Kestner, care a spus despre el: "... a venit un anumit Goethe din Frankfurt, după felul lui dr. juris, 23 de ani, singurul fiu al unui tată foarte bogat, ca aici - asta era dorinţa tatălui - să-şi caute o practică, dar intenţia sa era să-i studieze pe Homer Pindar şi pe alţi, care pot ocupa geniul, felul de-a gîndi şi inima lui... Are foarte mult talent, este... un om cu caracter, posedă o închipuire plină de viaţă nemaipomenită... Fără prejudecată, se poartă cum îi place, fără să-l intereseze dacă celuilalt î-i place... Urăşte orice constrângere... Este bizar în purtare... lucru ce-l poate face nesuferit. La copii, la femei şi la mulţi alţi este bine văzut..."
În septembrie 1786 Goethe pleacă în Italia. În Weimar planurile lui de călătorie şi destinaţia, în afara ducelui, erau cunoscute numai de angajatul şi secretarul lui, Philipp Seidel. Călătoreşte la Regensburg, München, Mittenwald, Innsbruck, Pasul Brenner, lacul Garda şi Verona la Veneţia. Ajuns în Roma, pictorul Johann Heinrich Wilhelm Tischbein îl ajută să găsească o gazdă în Via del Corso 18, unde azi se află: "Casa di Goethe".
La Roma Goethe se simţea ca acasă, picta şi modela, dar scria mai puţin. În această perioadă a scris totuşi "Iphigenia" în versuri, operă care nu a avut prea mare succes la prietenii lui. S-a împrietenit aici cu Johann Heinrich Meyer, un pictor elveţian şi bun cunoscător al istoriei artelori, cu care va rămâne prieten bun până la sfârşitul vieţii sale. Goethe se inspira din monumentele cele mai vechi: Pantheonul, Colosseum, Băile Imperiale din Roma etc. şi studia sculpturile antice: Apollo de Belvedere, Hercules Farnese, Juno Ludovisi etc. În plus, se ocupa intens cu pictura Renaşterii italiene.
În anul 1823 Goethe, se îmbolnăveşte de inflamaţie a pericardului inimii. După ce s-a însănătoşit, a devenit mai spiritual decât înainte. În Karlsbad, bătrânul Goethe face cunoştinţă cu tînăra de 19 de ani, Ulrike von Levetzow, pe care o cere în căsătorie. Ea însă îl respinge, fapt pentru care Goethe scrie în drum spre casă cu dezamăgire Marienbader Elegie ("Elegia din Marienbad").
Cu ultimile puteri, reia să lucreze la Faust II. El însuşi nu mai scria, doar dicta, în felul acesta Goethe rezolvându-şi corespondenţa, dar şi mărturisind în discuţii lungi problemele sale poetului Johann Peter Eckermann, care scria.
În anul 1830, moare fiul său, August, în Roma. În acelaşi an încheiea lucrarul la a doua parte din Faust. Aceasta a fost o lucrare la care ani mulţi, «a deveni» a fost pentru el cel mai important lucru. Formal era o piesă pentru scenă, dar care de fapt abia dacă se putea juca pe aceasta. În ultimii ani s-a amestecat în controversele dintre cei doi paleontologi Georges Cuvier şi Étienne Geoffroy Saint-Hilaire referitoare la catastrofism, dezvoltarea continuă a speciilor etc.
În august 1831 va vizita din nou pădurea Turingiei din Ilmenau, acolo unde i-au venit primele idei ştiinţifice. 51 de ani mai târziu, după ce în 1780 a scris pe o scândură a unei căsuţe de vânătoare pe Kickelhahn celebrul său poem Wandrers Nachtlied ("Cîntecul de noapte al călătorului"), el a vizitat din nou acest loc.
La 22 martie 1832 Goethe a murit de pneumonie. Ultimile sale cuvinte, care se pare că ar fi fost: Mehr Licht! („Mai multă lumină!”), sunt relatate de medicului său, Carl Vogel, care în momentul decesului însă nu era în camera lui Goethe. Goethe a fost îngropat pe data de 26 martie la Mormântul Prinţilor în Weimar.