Împușcat pentru crime împotriva poporului italian

Benito Amilcare Andrea Mussolini (29 iulie, 1883, Predappio lângă Forlì – 28 aprilie, 1945, Giulino di Mezzegra lângă Como) a fost conducătorul Italiei între anii 1922 şi 1943. A creat un stat fascist utilizând propaganda şi teroarea de stat. Folosindu-şi carisma, controlul total al mediei şi intimidarea rivalilor politici, a ruinat sistemul democratic de guvernare existent. Intrarea sa în cel de-al doilea război mondial alături de Germania lui Hitler a făcut din Italia o ţintă a atacurilor Aliate, ceea ce a dus în final la căderea şi moartea sa. În noiembrie 2004 a fost votat al 34-lea mare italian într-un sondaj de opinie TV.
Ca prim-ministru al Italiei pentru o perioadă de aproape 21 de ani, şi mai apoi preşedinte al Republicii Sociale de la Salo (Repubblica Sociale di Salò), Benito Mussolini a încercat să redea Italiei gloria Romei Antice şi strălucirea Renaşterii Italiene.
Benito Mussolini nu a fost, în mod evident, nici religios şi nici moral. Deşi, la începutul anilor 1920 a interzis organizaţiile catolice ale tineretului italian, mai târziu, în 1929, a îmbunătăţit - într-un fel - relaţiile cu Biserica Romano-Catolică prin semnarea Concordatului cu Papa Pius XI, la 11 februarie 1929. Conform documentului, papei este recunoscută suveranitatea Papalităţii asupra Vaticanului iar catolicismul devine religie de stat în Italia. În schimb, Papalitatea recunoştea statul italian. Astfel se încheia o dispută veche din 1871.
În martie 1919, mai exact la 23 martie, Mussolini fondează la Milano primul grup politic de orientare fascistă. Iniţial programul grupului său politic avea o orientare strict naţionalistă, căutând să atragă categoria largă a veteranilor Primului Război Mondial. Ca un laitmotiv, Mussolini insista pe refacerea gloriei Romei antice.
În octombrie 1922, Mussolini organizează "Marşul asupra Romei" (Marcia su Roma). La ordinul său, mii de fascişti se îndreaptă spre Roma pentru a prelua puterea. Intimidat şi temându-se de un război civil, regele Victor Emanuel III îl desemnează pe Mussolini drept prim-ministru. În anii următori, Mussolini preia treptat întreaga putere, luându-şi titlul de "Il Duce" şi impunând în Italia cultul propriei personalităţi.
După ce germanii invadaseră şi ocupaseră aproape total Franţa, trupele fasciste italiene invadează sudul Franţei. Câteva zile mai târziu, Franţa capitulează. Cu excepţia acestei "victorii de paie", trupele italiene au avut parte doar de dezastre oriunde s-au aflat: în Africa de Nord, în Grecia şi, la sfârşitul războiului, chiar în Italia.
Marele Consiliu Fascist s-a întors împotriva sa în iulie 1943 acuzându-l, pe bună dreptate, de toate dezastrele militare italiene, retrăgându-i toate prerogativele de conducător. Mussolini a fost apoi arestat din ordinul regelui Victor Emanuel III, care îl desemnează drept prim-ministru pe mareşalul Badoglio. Noul guvern trece de partea Aliaţilor. Mussolini e eliberat de un comando german condus de Otto Skorzeny şi pus în fruntea unui stat-marionetă în nordul Italiei, aşa-numita Republică de la Salo.
În primăvara lui 1945, când pierderea războiului de către Axă era absolur clară şi imposibil de evitat, după înfrângerea totală a trupelor germane din nordul Italiei, Benito Mussolini, împreună cu amanta sa, Clara Petacci, fuge în Elveţia. Cei doi se ascund într-o vilă, pe marginea lacului Como, vilă ce fusese pregătită de mult ca refugiu în caz de dezastru. Partizanii italieni îi descoperă şi, fără nici o judecată, doar invocând motivul vag "pentru crime împotriva poporului italian" îi execută prin împuşcare.
Trupurile celor doi sunt aduse la Milano şi spânzurate cu capul în jos, fiind agăţate de călcâie, în faţa unui garaj. Mai tărziu, rămăşiţele pământeşti ale lui "Il Duce", sunt înmormântate în taină, de teama unor demostraţii ale credincioşilor săi suporteri şi/sau epigoni. În 1957, la cererea văduvei sale, Benito Mussolini a fost deshumat şi înmormântat lângă Predappio.