,%20mnh%20=%2015.00%20BP.JPG)
.png)
%20Agong%20ER%20-%20Copy.jpg)
15 aprilie 1971 - Primul hidroagregat de producţie românească, centrala hidroelectrică Porţile de Fier a fost conectat la sistemul energetic naţional.
Porţile de Fier (limba sârbo-croată: Гвоздена врата/Gvozdena vrata, maghiară: Vaskapu, turcă: Demirkapi, germană: Eisernes Tor, bulgară: Железни врата) este numele unui defileu pe fluviul Dunăre. Face parte din graniţa dintre Serbia şi România. În sensul larg, reprezintă 134 km din cursul Dunării, în sensul mai îngust doar barajul hidroelectric din apropierea oraşului românesc Orşova. La est de Porţile de Fier, în apropiere de oraşul Drobeta-Turnu Severin se afla podul lui Traian.
Defileul se află între România în nord şi Serbia în sud. În acest punct, râul separă Munţii Carpaţi de Balcani. Numele maghiar, Vaskapu, înseamnă tot "Porţile de Fier", şi este folosit, împreună cu cel românesc, pentru a denumi întreg lanţul de defileuri. Un nume alternativ românesc pentru ultima parte este Clisura Dunării. În Serbia defileul este cunoscut sub numele de Đerdap fiind un parc naţional, ultima secţiune numindu-se Đerdapska klisura. Defileul este uneori denumit "Defileul Dunării", denumire greşită deoarece cursul fluviului mai are şi alte defilee, ca de exemplu defileul de la Visegrád.
Execuţia proiectului româno-iugoslav a început în 1964. În 1972 barajul a fost deschis, împreună cu două centrale hidroelectrice. Pentru a permite navigaţia au fost realizate ecluze, câte una pe fiecare mal.
Prin construcţia barajului, valea Dunării mai jos de Belgrad a fost transformată în lac de acumulare, iar nivelul apei în amonte de baraj a crescut cu 35 m. Vechea Orşova, insula Ada Kaleh (mai jos) şi cel puţin alte cinci sate, cu o populaţie totală de 17.000 de oameni, au fost evacuate. Oamenii au fost relocaţi, însă aşezările au fost pierdute pentru totdeauna în faţa Dunării.
Construcţia barajului a avut de asemenea un impact major asupra mediului, spre exemplu traseele de înmulţire a mai multor specii de sturioni au fost întrerupte permanent.
În afară de asta, flora şi fauna, precum şi comorile geomorfologice, arheologice şi culturale au fost protejate de ambele ţări de la construcţia barajului., în Serbia prin Parcul Naţional Đerdap iar în România prin Parcul Naţional Porţile de Fier.
Porţile de Fier (limba sârbo-croată: Гвоздена врата/Gvozdena vrata, maghiară: Vaskapu, turcă: Demirkapi, germană: Eisernes Tor, bulgară: Железни врата) este numele unui defileu pe fluviul Dunăre. Face parte din graniţa dintre Serbia şi România. În sensul larg, reprezintă 134 km din cursul Dunării, în sensul mai îngust doar barajul hidroelectric din apropierea oraşului românesc Orşova. La est de Porţile de Fier, în apropiere de oraşul Drobeta-Turnu Severin se afla podul lui Traian.
Defileul se află între România în nord şi Serbia în sud. În acest punct, râul separă Munţii Carpaţi de Balcani. Numele maghiar, Vaskapu, înseamnă tot "Porţile de Fier", şi este folosit, împreună cu cel românesc, pentru a denumi întreg lanţul de defileuri. Un nume alternativ românesc pentru ultima parte este Clisura Dunării. În Serbia defileul este cunoscut sub numele de Đerdap fiind un parc naţional, ultima secţiune numindu-se Đerdapska klisura. Defileul este uneori denumit "Defileul Dunării", denumire greşită deoarece cursul fluviului mai are şi alte defilee, ca de exemplu defileul de la Visegrád.
Execuţia proiectului româno-iugoslav a început în 1964. În 1972 barajul a fost deschis, împreună cu două centrale hidroelectrice. Pentru a permite navigaţia au fost realizate ecluze, câte una pe fiecare mal.
Prin construcţia barajului, valea Dunării mai jos de Belgrad a fost transformată în lac de acumulare, iar nivelul apei în amonte de baraj a crescut cu 35 m. Vechea Orşova, insula Ada Kaleh (mai jos) şi cel puţin alte cinci sate, cu o populaţie totală de 17.000 de oameni, au fost evacuate. Oamenii au fost relocaţi, însă aşezările au fost pierdute pentru totdeauna în faţa Dunării.
Construcţia barajului a avut de asemenea un impact major asupra mediului, spre exemplu traseele de înmulţire a mai multor specii de sturioni au fost întrerupte permanent.
În afară de asta, flora şi fauna, precum şi comorile geomorfologice, arheologice şi culturale au fost protejate de ambele ţări de la construcţia barajului., în Serbia prin Parcul Naţional Đerdap iar în România prin Parcul Naţional Porţile de Fier.
No comments:
Post a Comment