,%20mnh%20=%2015.00%20BP.JPG)
.png)
%20Agong%20ER%20-%20Copy.jpg)
Carol I, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen - (n. 10 aprilie 1839, Sigmaringen - 10 octombrie, 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române şi, apoi România, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.
În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit în munţii Carpaţi castelul Peleş, care a rămas şi acum una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. În perioada sa au fost construite primele universităţi, la Iaşi, respectiv Bucureşti. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a ordonat ridicarea primului pod peste Dunăre, între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.
După exilarea lui Alexandru Ioan Cuza ţara era în plin haos. Alegerea lui Cuza ca domnitor în ambele principate fusese singurul motiv pentru care puterile europene permiseseră unirea principatelor Moldovei şi Ţării Româneşti, iar acum ţara risca să ajungă la dizolvarea acestei uniri. Tânărul Carol a trebuit să călătorească incognito (pe traseu a fost nevoit să apeleze la experienţa dobândită de Brătianu şi Rosetti pe parcursul revoluţiei paşoptiste; astfel el, practic, s-a deghizat), sub numele de Karl Hettingen, cu trenul pe ruta Düsseldorf-Bonn-Freiburg-Zürich-Viena-Budapesta, datorită conflictului care exista între ţara sa şi Imperiul Austriac. Nici chiar în ţara sa de origine nu era bine văzută această preluare a scaunului Principatelor, fapt afirmat de cancelarul Bismarck (care l-a avertizat mai mult sau mai puţin amical că va fi nevoit să pupe "papucul Sultanului", fapt în sine care a fost ocolit de Carol şi de predecesorul acestuia). După ce a păşit pe teritoriul ţării, punând prima dată piciorul pe pamânt românesc în localitatea Drobeta Turnu-Severin (prima casă în care a intrat fiind actualmente bibliotecă), Brătianu l-a însoţit mai departe cu trăsura până la podul Mogoşoaiei.
Pe 10 mai 1866, Carol a intrat în Bucureşti. Vestea sosirii sale fusese transmisă prin telegraf şi a fost întâmpinat de o mulţime entuziastă de oameni, dornici să cunoască noul conducător. La Băneasa i s-a înmânat cheia oraşului. Şi-a rostit jurământul în limba franceză: "Jur să păzesc legile României, să-i apăr drepturile şi integritatea teritorială".
Domnia lui Carol I a început, de fapt, în aprilie 1866, odată cu intrarea sa în ţară. Proclamat domnitor al Principatelor Române în ziua de 10 mai 1866, rămâne cu acest titlu până în 26 martie 1881, când este proclamat rege, devenind astfel primul rege al României. A fost primul monarh din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, al cărei nume se transformă, începând cu Regele Ferdinand I, în Casa Regală de România, dinastie care va conduce ţara până la proclamarea Republicii Populare Române în 1947.
În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit în munţii Carpaţi castelul Peleş, care a rămas şi acum una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. În perioada sa au fost construite primele universităţi, la Iaşi, respectiv Bucureşti. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a ordonat ridicarea primului pod peste Dunăre, între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.
După exilarea lui Alexandru Ioan Cuza ţara era în plin haos. Alegerea lui Cuza ca domnitor în ambele principate fusese singurul motiv pentru care puterile europene permiseseră unirea principatelor Moldovei şi Ţării Româneşti, iar acum ţara risca să ajungă la dizolvarea acestei uniri. Tânărul Carol a trebuit să călătorească incognito (pe traseu a fost nevoit să apeleze la experienţa dobândită de Brătianu şi Rosetti pe parcursul revoluţiei paşoptiste; astfel el, practic, s-a deghizat), sub numele de Karl Hettingen, cu trenul pe ruta Düsseldorf-Bonn-Freiburg-Zürich-Viena-Budapesta, datorită conflictului care exista între ţara sa şi Imperiul Austriac. Nici chiar în ţara sa de origine nu era bine văzută această preluare a scaunului Principatelor, fapt afirmat de cancelarul Bismarck (care l-a avertizat mai mult sau mai puţin amical că va fi nevoit să pupe "papucul Sultanului", fapt în sine care a fost ocolit de Carol şi de predecesorul acestuia). După ce a păşit pe teritoriul ţării, punând prima dată piciorul pe pamânt românesc în localitatea Drobeta Turnu-Severin (prima casă în care a intrat fiind actualmente bibliotecă), Brătianu l-a însoţit mai departe cu trăsura până la podul Mogoşoaiei.
Pe 10 mai 1866, Carol a intrat în Bucureşti. Vestea sosirii sale fusese transmisă prin telegraf şi a fost întâmpinat de o mulţime entuziastă de oameni, dornici să cunoască noul conducător. La Băneasa i s-a înmânat cheia oraşului. Şi-a rostit jurământul în limba franceză: "Jur să păzesc legile României, să-i apăr drepturile şi integritatea teritorială".
Domnia lui Carol I a început, de fapt, în aprilie 1866, odată cu intrarea sa în ţară. Proclamat domnitor al Principatelor Române în ziua de 10 mai 1866, rămâne cu acest titlu până în 26 martie 1881, când este proclamat rege, devenind astfel primul rege al României. A fost primul monarh din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, al cărei nume se transformă, începând cu Regele Ferdinand I, în Casa Regală de România, dinastie care va conduce ţara până la proclamarea Republicii Populare Române în 1947.
No comments:
Post a Comment