Rachetele noastre puteau să nimerească o muscă deasupra teritoriului Statelor Unite

Nikita Sergheevici Hruşciov, 17 aprilie, 1894 – 11 septembrie 1971, a fost conducătorul Uniunii Sovietice după moartea lui Stalin. A fost Prim Secretar al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 1953 până în 1964 şi premier din 1958 până în 1964.
Nikita Hruşciov s-a născut la Kalinovka, uezd-ul Dmitriev, gubernia Kursk a Imperiului Rus, (acum regiunea Kursk din Federaţia Rusă). În 1908, familia sa s-a mutat la Iuzovka, Ucraina. S-a calificat şi a lucrat ca mecanic în mină. Pe durata primului război mondial, Hruşciov s-a implicat în activitatea sindicală, iar după revoluţia bolşevică din 1917 a luptat în Armata Roşie. A devenit membru de partid în 1918, şi a lucrat în diverse funcţii de conducere din economie sau din partid în Donbass şi în Kiev. În 1931, a fost transferat la Moscova şi în 1953 a devenit Prim Secretar al Comitetului Orăşenesc din Moscova (Gorkom Moscova) al Partidului Comunist (bolşevic). În 1938, a devenit Prim Secretar al Comitetului Central al partidului Comunist Ucrainian.
Din 1934, Hruşciov a fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi, din 1939, a fost membru al membru al Politburo .
După moartea lui Stalin din martie 1953, a avut loc o luptă pentru putere între diverse facţiuni din partid. Hruşciov a învins, devenind conducător al partidului pe 7 septembrie. Principalul său adversar în partid, şeful NKVD-ului, Lavrenti Beria, a fost executat în decembrie. Conducerea lui Hruşciov a marcat o tranziţie crucială pentru Uniunea Sovietică. El a iniţiat o serie de reforme şi a şocat delegaţii la cel Congresul al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 23 februarie 1956, atunci când a prezentat faimosul său Raport Secret prin care denunţa "cultul personalităţii" care îl înconjurase pe Stalin, acuzându-l pe acesta de comiterea de crime pe durata Marii Epurări. Acest fapt l-a înstrăinat pe Hruşciov de elmentele mai conservatoare din Partidului Comunist, dar a reuşit să învingă ceea ce el a numit grupul antipartinic, grup care încercase să-l elimine de la conducerea partidului în 1957.
În 1958, Hruşciov i-a succedat lui Gheorghi Malenkov în funcţia de premier şi a devenit astfel şeful de necontestat atât al statului, cât şi al partidului. El a devenit premier al Uniunii Sovietice pe 27 martie 1958. Hruşciov a promovat reforme ale sistemului sovietic şi a pus accentul pe producţia de bunuri de larg consum şi nu pe industria grea.
În 1959, pe timpul vizitei vicepreşedintelui american Richard Nixon în Uniunea Sovietică, el a luat parte la ceea ce avea să fie numit mai apoi Dezbaterea din bucătarie. Noua atitudine a lui Hruşciov faţă de vest, considerat mai degrabă un rival şi nu o entitate a răului, a făcut să piardă sprijinul Chinei lui Mao Zedong. Uniunea Sovietică şi Republica Populară Chineză au fost mai târziu implicate în propriul lor război rece declanşat de ruptura sino-sovietică din 1960.
Adversarii lui Hruşciov l-au demis pe acesta la o şedinţă a Comitetului Central din 14 octombrie 1964. Înlocuirea a fost datorată în mare parte bădărăniei lui Hruşciov, care era văzută de elita partidului ca teribil de jenantă pe scena internaţională. Modul în care a gestionat Hruşciov criza rachetelor din Cuba a contribuit de asemenea la revolta internă impotriva lui. Conform memoriilor lui Hruşciov, în mai 1962 a plănuit să plaseze rachete cu rază medie de acţiune în Cuba într-o încercare de a contracara rolul crescut pe care-l câştigau Statele Unite în dezvoltarea şi desfăşurarea de rachete strategice. El a prezentat de asemenea acţiunea ca fiind menită să protejeze Cuba de o nouă invazie sponsorizată de SUA, aşa cum fusese invazia eşuată din Golful Porcilor din 1961.
După înlocuirea sa de la putere, Hruşciov a petrecut şapte ani în arest la domiciliu. A murit în casa sa din Moscova, pe 11 septembrie 1971. Hruşciov este înmormântat în Cimitirul Novodevici din Moscova, Rusia.
Hruşciov a fost considerat de către de inamicii săi din Uniunea Sovietică drept un ţăran necioplit şi necivilizat, care avea reputaţia de a întrerupe vorbitorii pentru a-i insulta.
Pe 29 septembrie 1960, Hruşciov a întrerupt de două ori discursul premierului britanic Harold Macmillan prin ţipete şi prin lovirea cu pumnul a mesei. Imperturbabilul Macmillan a spus fraza celebră: "Aş dori să mi se traducă asta, dacă a vrut să spună ceva."
La ONU, două săptămâni mai târziu, Lorenzo Sumulong, delegatul filipinez, l-a întrebat pe Hruşciov cum poate încrimina imperialismul capitalist occidental, atâta vreme cât URSS-ul făcea un lucru similar în Europa Răsăriteană. Hruşciov s-a înfuriat şi i-a spus lui Sumulong că este "o jigodie şi un lacheu al imperialiştilor", după care şi-a scos un pantof din picior şi a făcut o mişcare ca şi cum ar fi bătut cu el în masă.
În timpul summitului Celor Patru Mari de la Paris din 6 mai 1960, Hruşciov a pretins scuze din partea preşedintelui american Dwight D. Eisenhower pentru criza avionului de spionaj U-2. Aceasta a pus capăt conferinţei.
Cu o altă ocazie, Hruşciov a spus referindu-se la capitalism: "Vă vom îngropa!". Această frază, ambiguă atât în engleză cât şi în rusă, a fost interpretată în fel şi chip. Hruşciov a devenit faimos pentru că a strigat preşedintelui american: "Vă vom îngropa. Rachetele noastre puteau să nimerească o muscă deasupra teritoriului Statelor Unite".