.png)
,%20mnh%20=%206.00%20e.JPG)
%20Agong%20ER%20-%20Copy.jpg)
François Villon (8 aprilie 1431 - cca. 1474) a fost unul dintre primii mari poeţi ai Franţei. Villon a fost redescoperit cu precădere după secolul XIX. A utilizat umorul satiric, patosul şi forţa lirică în lucrări scrise în argoul timpului (argot). Născut la Paris, renunţă la numele său (Montcorbier sau de Logos) pentru a-l împrumuta pe cel al unei rude, un canonic, care l-a trimis să studieze la Sorbona.
În 1455 a înjunghiat un preot într-o luptă de stradă şi a trebuit să fugă din oraş. Iertat anul următor, s-a întors la Paris, de unde a trebuit să fugă din nou după ce a jefuit Colegiul Navarre. Se pare că a murit la scurtă vreme după ce sentinţa de condamnare la moarte i-a fost comutată în zece ani de exil din Paris. În timpul exilului, s-a alăturat coquillarzilor, o bandă de hoţi care făcea ravagii prin Franţa la sfârşitul Războiului de O Sută de Ani.
Pentru aceştia a compus baladele sale în argoul hoţilor. Mesajul poeziei sale îl situează printre moderni, chiar dacă a utilizat formele medievale de versificaţie. Pe lângă baladele în jargon, opera lui Villon include Lais 1456 (cunoscut drept "Micul Testament"), Testament 1461 (sau "Marele Testament") şi poeme precum Débat du cœur et du corps de Villon (Dezbatere între inima şi trupul lui Villon) şi Épitaphe Villon, mai cunoscut sub titlul Ballade des pendus (Balada Spânzuraţilor), scrisă în timp ce Villon aştepta aceeaşi soartă. Lais şi Testamentul sunt pline de jocuri de cuvinte, ironie, căinţă şi o preocupare constantă cu moartea, umor suculent, revoltă şi milă. Unele balade şi rondeluri, precum Ballade de la grosse Margot, despre moştenirea pe care o lasă unei prostituate, precum şi Ballade des dames du temps jadis (Balada doamnelor de altădată), sunt incluse în Testament. Operele lui Villon s-au păstrat în principal datorită lui Clément Marot, care le-a adunat şi le-a editat (1533).
Înaltele neliniști
Înaltele neliniști din plopi s-au deșteptat
Și-n ierburile prinse de presimțiri strecoara
Cu șoșote, un tremur de gând întunecat,
Și carnea goala-a verii deodată se-nfioara.
În 1455 a înjunghiat un preot într-o luptă de stradă şi a trebuit să fugă din oraş. Iertat anul următor, s-a întors la Paris, de unde a trebuit să fugă din nou după ce a jefuit Colegiul Navarre. Se pare că a murit la scurtă vreme după ce sentinţa de condamnare la moarte i-a fost comutată în zece ani de exil din Paris. În timpul exilului, s-a alăturat coquillarzilor, o bandă de hoţi care făcea ravagii prin Franţa la sfârşitul Războiului de O Sută de Ani.
Pentru aceştia a compus baladele sale în argoul hoţilor. Mesajul poeziei sale îl situează printre moderni, chiar dacă a utilizat formele medievale de versificaţie. Pe lângă baladele în jargon, opera lui Villon include Lais 1456 (cunoscut drept "Micul Testament"), Testament 1461 (sau "Marele Testament") şi poeme precum Débat du cœur et du corps de Villon (Dezbatere între inima şi trupul lui Villon) şi Épitaphe Villon, mai cunoscut sub titlul Ballade des pendus (Balada Spânzuraţilor), scrisă în timp ce Villon aştepta aceeaşi soartă. Lais şi Testamentul sunt pline de jocuri de cuvinte, ironie, căinţă şi o preocupare constantă cu moartea, umor suculent, revoltă şi milă. Unele balade şi rondeluri, precum Ballade de la grosse Margot, despre moştenirea pe care o lasă unei prostituate, precum şi Ballade des dames du temps jadis (Balada doamnelor de altădată), sunt incluse în Testament. Operele lui Villon s-au păstrat în principal datorită lui Clément Marot, care le-a adunat şi le-a editat (1533).
Înaltele neliniști
Înaltele neliniști din plopi s-au deșteptat
Și-n ierburile prinse de presimțiri strecoara
Cu șoșote, un tremur de gând întunecat,
Și carnea goala-a verii deodată se-nfioara.
Ce uneltiri apasă și cine stă la pandă?
O clipa heleșteul se face de pământ,
Sibila prinsă-n spasme cu frunza spumegândă,
O plută despletită profetizează-n vânt.
Surd, în zăduful zării s-a zvârcolit o zvoană:
Furtuna-n cap cu goarne zbucnite din senin
Galopuri nevăzute, bubuitoare zboruri...
Crunt, Nordul își răstoarnă cumplita lui bulboană
Din care grele armii de nori vuind în coruri
Cu tolbele de ploaie și grindeni pline vin.
25 iulie 1943
No comments:
Post a Comment