Ecuaţia lui Schrödinger

Erwin Rudolf Josef Alexander Schrödinger (n. 12 august 1887, Viena - d. 4 ianuarie 1961, Viena) a fost un fizician austriac, laureat al premiului Nobel pentru fizică în 1933, unul din părinţii fizicii cuantice. Schrödinger a fost profesor de fizică teoretică la Berlin, Graz şi Dublin şi este fondatorul mecanicii ondulatorii, a cărei ecuaţie fundamentală îi poartă numele. A studiat de asemenea elementul radiu şi a adus contribuţii însemnate la definitivarea teoriei culorii.
Prima lucrare de mecanică ondulatorie elaborată de Schrödinger în ianuarie 1926 înlocuieşte electronul din modelul atomic al lui Niels Bohr cu o serie de unde, aplicând teoria lui Louis de Broglie, conform căreia electronii se comportă ca nişte unde; această teorie este încorporată în ecuaţia lui Schrodinger.
Ecuaţia lui Schrödinger descrie interdependenţa matematică dintre spaţiu şi timp în mecanica cuantică. Această relaţie este vitală pentru înţelegerea modelului spaţiu-timp propus de mecanica ondulatorie, fiind pentru fizica modernă şi contemporană de o importanţă similară cu cea a principiului forţei din mecanica clasică a lui Isaac Newton.
În formularea matematică a mecanicii cuantice, fiecărui sistem de referinţă i se asociază un număr complex din spaţiul Hilbert, astfel încât fiecăreia din stările instantanee ale sistemului îi corespunde câte un vector unitate din acel spaţiu. Acel vector, numit adeseori şi vector de stare al sistemului, "încapsulează" în unicitatea sa toate stările viitoare posibile ale măsurătorilor aplicate sau ale celor care urmează a fi aplicate sistemului. Dar cum starea sistemului este o funcţie de timp, vectorul care descrie starea sistemului la un moment dat este el însuşi o funcţie de timp. Ecuaţia lui Schrödinger descrie cantitativ variaţia modificării vectorului de stare.