%20Agong%20ER%20-%20Copy.jpg)
Marea Revoluţie Culturală Proletară, deseori numită doar Revoluţia Culturală a fost o luptă pentru putere în Partidul Comunist din Republica Populară Chineză, care a inclus o parte semnificativă a societăţii chinezeşti şi a dus Republica Populară Chineză pe pantă spre război civil. Revoluţia Culturală a fost lansată de Mao Zedong pe 16 mai 1966 pentru a-şi recăpăta controlul asupra Partidului Comunist după dezastrele Marelui Salt Înainte, care a dus la o pierdere seminificativă a puterii lui Mao spre rivali precum Liu Shaoqi şi Deng Xiaoping. Deşi Mao a declarat sfârşitul oficial al Revoluţiei Culturale în 1969, termenul este astăzi folosit pentru a se referi şi la perioada între 1969 şi arestul Bandei celor Patru în 1976.
Între 1968 şi 1968, principalii locotenenţi al lui Mao, vicepreşedintele Lin Biao şi nevasta lui Mao, Jiang Qing, au organizat o miliţie de tineri numită Gărzile Roşii pentru a răsturna inamicii lui Mao şi pentru a recăpăta control aspura aparatelor statului. În haosul şi violenţele care a urmat, milioane au murit sau au fost băgaţi la închisoare. În timpul revoluţiei culturale, imnul neoficial al Republicii Populare Chineze era Estul este roşu.
Punctul de vedere oficial al Partidului Comunist Chinez post-Maoist, formalizat în 1981, este că Revoluţia Culturală a fost o "eroare comprehensivă în magnitudine" şi că responsibilitatea primară pentru acest eveniment aparţine lui Mao Zedong, "care a fost folosit de contrarevoluţionari precum Lin Biao şi Jiang Qing şi care a adus grave daune la Partid şi la poporul chinez." Acest punct de vedere este astăzi dominant în istoriografia chineză, care separă acţiunile persoanale lui Mao din Revoluţia Culturală cu contribuţia sa la formarea Republicii Populare Chineze, şi care desparte greşelile sale personale practice de "corectitudinea" teoriei sale.
Revoluţia Culturală rămâne un subiect sensibil în Republica Populară Chineză. Deşi este puţina cenzură asupra evenimentelor revoluţiei, puncte de vedere care merg împotriva doctrinei oficiale din 1981 sunt deseori cenzurate. De asemenea, punctul de vedere că Revoluţia Culturală ar fi fost un lucru bun nu este acceptat oficial în China modernă.
Între 1968 şi 1968, principalii locotenenţi al lui Mao, vicepreşedintele Lin Biao şi nevasta lui Mao, Jiang Qing, au organizat o miliţie de tineri numită Gărzile Roşii pentru a răsturna inamicii lui Mao şi pentru a recăpăta control aspura aparatelor statului. În haosul şi violenţele care a urmat, milioane au murit sau au fost băgaţi la închisoare. În timpul revoluţiei culturale, imnul neoficial al Republicii Populare Chineze era Estul este roşu.
Punctul de vedere oficial al Partidului Comunist Chinez post-Maoist, formalizat în 1981, este că Revoluţia Culturală a fost o "eroare comprehensivă în magnitudine" şi că responsibilitatea primară pentru acest eveniment aparţine lui Mao Zedong, "care a fost folosit de contrarevoluţionari precum Lin Biao şi Jiang Qing şi care a adus grave daune la Partid şi la poporul chinez." Acest punct de vedere este astăzi dominant în istoriografia chineză, care separă acţiunile persoanale lui Mao din Revoluţia Culturală cu contribuţia sa la formarea Republicii Populare Chineze, şi care desparte greşelile sale personale practice de "corectitudinea" teoriei sale.
Revoluţia Culturală rămâne un subiect sensibil în Republica Populară Chineză. Deşi este puţina cenzură asupra evenimentelor revoluţiei, puncte de vedere care merg împotriva doctrinei oficiale din 1981 sunt deseori cenzurate. De asemenea, punctul de vedere că Revoluţia Culturală ar fi fost un lucru bun nu este acceptat oficial în China modernă.
No comments:
Post a Comment