A fost omorât la Constantinopol

Constantin Brâncoveanu (1654 - 15 august 1714), adus la tron de marea boierime, a fost domnitor al Ţării Româneşti între 1688 şi 1714 şi nepot al domnitorului Şerban Cantacuzino.
Căsătorit cu Marica, fiica lui Antonie Vodă din Popeşti, Constantin Brâncoveanu a avut cu aceasta patru fii: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei - şi şapte fete - Stanca, Maria, Safta, Ancuţa, Elenca, Bălaşa şi Smaranda. Soţia sa, Doamna Marica, a fost adevaratul administrator al întregii averi a Brâncovenilor, despre care atunci se afirma că este una fabuloasă. Ea ştia rostul fiecărei moşii, al fiecărei case şi al tuturor sumelor de bani depozitate în băncile din vestul Europei, la Viena, Veneţia sau Amsterdam.
În vremea sa au avut loc intense acţiuni politice şi diplomatice pentru stăvilirea expansiunii ţariste şi otomane. Folosind o politică abilă, s-a menţinut 26 de ani la domnie. Fiscalitatea excesivă din timpul domniei lui, determinată şi de cererile mereu sporite ale Porţii otomane, a îngreunat viaţa maselor ţărăneşti şi orăşeneşti. A dus o politică externă şovăitoare. Ajungându-se să dea ajutor lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc din 1710-1711, el a adoptat, în timpul acestui război, o atitudine de expectativă. Învinuit de trădare de către turci, a fost omorât la Constantinopol în 1714, împreună cu cei patru fii ai săi. Totodată, cultura română a cunoscut o perioadă de înflorire. Brâncoveanu a fost un sprijinitor al culturii. În timpul domniei sale s-au tipărit în Ţara Românească numeroase cărţi româneşti, greceşti, slave şi chiar arabe, turceşti şi georgiene şi s-a creat în arhitectură un stil caracteristic, denumit brâncovenesc. Cea mai de seamă ctitorie a domnului martir Constantin Brâncoveanu este Mănăstirea Horezu.