A refuzat Premiul Nobel

Lev Tolstoi sau Contele Lev Nicolaevici Tolstoi (rusă Лев Никола́евич Толсто́й) (n. 28 august(sv)/9 septembrie(sn) 1828, Iasnaia Poliana - d. 7 noiembrie(sv)/ 20 noiembrie(sn), 1910, Astapovo) a fost un scriitor rus considerat de către critici ca fiind unul dintre cei mai importanţi romancieri ai lumii. Alături de Fiodor Dostoievski, Tolstoi este unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei cunoscută ca vârsta de aur a literaturii ruse (începută în 1820 cu primele opere ale lui Puşkin, şi terminată în 1880 cu ultimele lucrări ale lui Dostoievski). Operele sale Război şi pace şi Anna Karenina au avut o influenţă hotărâtoare asupra dezvoltării romanului mondial, iar credinţele şi ideile sale filosofice şi estetice, propovăduite de-a lungul vieţii prin celelalte opere, sunt reunite şi cunoscute sub denumirea de "tolstoism". Creaţia sa epică se impune prin capacitatea de cuprindere, adâncimea viziunii, acuitatea observaţiei sociale şi psihologice, sentimentul tragicului şi omenescului.
Tolstoi s-a manifestat, totodată, şi ca eseist, dramaturg şi reformator în domeniu educaţiei, calităţi care l-au consacrat drept unul dintre cei mai cunoscuţi membri ai acestei vechi şi aritocratice familii ruseşti. Interpretările sale literare privind învăţăturile etice ale lui Iisus Hristos, l-au făcut să devină mai târziu, spre sfârşitul vieţii sale, un fervent comentator al învăţăturilor christice, în sensul lor social, pacifist şi nemediat de vreo putere lumească. Ideile sale despre rezistenţă nonviolentă, expusă în opere ca "Împărăţia lui Dumnezeu este cu tine", vor avea un profund impact asupra unor personalităţi de referinţă din secolul al XX-lea, printre care Gandhi şi Martin Luther King Jr.
Operele lui Tolstoi - una din culmile cele mai înalte ale realismului mondial - nu sunt doar rezultate ale observaţiei obiective, ci transmit mai ales experienţe proprii, prin acele multe situaţii reprezentate în opere şi trăite personal de autor, prin personaje inspirate de membri ai familiei sale, de pildă, sau altele care îi exprimă măcar parţial ideile, sentimentele, ori un fragment din viaţa sa personală (Olenin din "Cazacii", Levin din "Anna Karenina", Andrei şi Pierre, din "Război şi pace"). Aspectele materiale exterioare îl interesează foarte puţin, cele etnografice sau pitoreşti aproape deloc. Ceea ce primează la Tolstoi este experienţa personală şi studiul psihologic.
Este chiar cazul primelor sale povestiri ("Copilăria", "Adolescenţa", "Tinereţea"; "Dimineţile unui moşier" etc.): este observat, într-adevăr, detaliul realist semnificativ, dar este insistent transcrisă şi poezia amintirilor, sau este relatată experienţa socială încercată de scriitor pe moşia sa. În Caucaz, pătruns profund de farmecul naturii (plasticitatea descrierilor de natură prevalează în această primă fază a creaţiei tolstoiene), al vieţii simple şi al oamenilor săi - factori care produc asupra sa efectul unei regenerări spirituale - Tolstoi creeaza figura (un alter-ego al său) protagonistului din povestirea "Cazacii". O serie de alte povestiri vor fi parcă ilustrări ale ideii rousseauiste despre superioritatea omului natural asupra omului produs al civilizaţiei citadine.
Între 1863 şi 1877, Tolstoi a scris cele două mari capodopere, "Război şi pace" (1869) şi "Anna Karenina" (1877). Prima redă evenimentele din timpul invaziei lui Napoleon vazută prin prisma destinului câtorva familii ruseşti şi în special prin ochii a două personaje, prinţul Andrei Bolkonski şi Pierre Bezuhov, care încearcă să descopere sensul vieţii. Cea de-a doua, reprezentând una dintre cele mai măreţe poveşti de dragoste din literatura mondială, ilustrează iubirea adulteră a Annei Karenina şi a contelui Alexei Vronski care duce la distrugerea Annei, ca urmare a refuzului acesteia de a se conforma valorilor ipocrite ale moralei clasei superioare. În paralel cu tragedia Annei, Levin încearcă să descopere o alternativă a vieţii sociale pe care o întrezăreşte în viaţa casnică, alături de ţăranii de pe moşia sa.
În 1901, Comitetul Nobel a decis să propună premiul unui scriitor ce părea să corespundă testamentului lui Alfred Nobel şi i-a scris lui Lev Tolstoi. Una dintre condiţiile acordării era recunoaşterea pe plan european a valorii operei. Trei scriitori ruşi fuseseră traduşi în limba franceză: Tolstoi, Dostoievski şi Puşkin. Traducerile fuseseră susţinute financiar de la caseta ţarului Alexandru al III-lea, în ruble-aur.
Tolstoi refuză, motivând că banul este "ochiul dracului" şi că el trăieşte în acord cu normele creştine, ca un adept adevărat al bogomilismului. Un grup de scriitori şi jurnalişti suedezi, între care şi Selma Lagerlöf, s-a constituit într-un comitet de susţinere a lui Tolstoi.
De două ori scriitorul rus a avut ocazia să ajungă şi în Suedia însă n-a mai apucat. Prima dată, atunci când refuzase Premiul Nobel iar a doua oară, atunci când a fost invitat la un Congres Internaţional al Păcii de la Stockholm.