Regele Soare, Regele infidel

Ludovic al XIV-lea (n. 5 septembrie 1638, Saint-Germain-en-Laye - d. 1 septembrie 1715, Versailles), rege al Franţei şi al Navarei. A condus Franţa vreme de 72 de ani - cea mai lungă domnie din istoria europeană. Era doar un copil de aproape cinci ani în momentul în care s-a suit pe tron în 1643, dar a condus personal guvernul din 1661 până la moartea sa.
Dacă Ludovic al XIV-lea a făcut să sufere pe cineva apropiat, aceasta a fost regina, care nu s-a împăcat niciodată cu infidelitatea soţului ei. Ludovic a fost obligat să se căsătorească cu o soţie de care nu era atras. Maria Tereza a Spaniei, fiica lui Filip al IV-lea al Spaniei, cu care Ludovic s-a căsătorit în 1660 era proastă, urâtă şi stângace. Reacţia lui a fost aceea de a-şi găsi compensaţii în altă parte.
Asemenea bunicului său, Henric al IV-lea, Ludovic avea un mare apetit sexual şi s-a bucurat de favorurile mai multor amante, având numeroşi bastarzi. Trei femei au fost recunoscute în mod deschis, succesiv, în calitate de amante principale: blajina şi neştiutoarea Louise de la Vallière, inteligenta şi intriganta Françoise-Athénaïs de Montespan şi autoritara, dar rezervata Françoise de Maintenon. Fiecare amantă a fost mai vârstnică decât predecesoarea sa şi a intrat în graţiile regelui în timp ce făcea parte din anturajul predecesoarei. După moartea Mariei Tereza în 1683, Ludovic s-a căsătorit cu doamna de Maintenon şi sub influenţa ei dură n-a mai avut aventuri extraconjugale. Cu toate că Ludovic îşi răsplătea material amantele, relaţiile sale cu femeile arată că era cât se poate de egoist. Este tipic comportamentul său din 1667, când şi-a obligat doamnele să meargă cu el în campania din Flandra. În caleaşca regală călătoreau regele, regina, Louise de la Vallière, care era pe punctul de a-l părăsi pe rege, şi doamna de Montespan, care era pe cale să intre în viaţa intimă a regelui.
Bătrâneţea sa a fost sâcâită de reumatism, indigestie şi gută. Trei Delfini au murit datorită lui Fagon - doctorul regal - în 11 luni, iar faptul că spre a-şi acoperi propria incompetenţă, Fagon încurajase zvonul că ei fuseseră otrăviţi de către Orléans, nepotul regelui, nu sporeşte respectul faţă de el. Ludovic a fost împietrit de durere atunci când soţia nepotului său, ducesa de Burgundia, a căzut şi ea victimă pojarului combinat cu leacurile lui Fagon. Marie-Adelaïde fusese favorita regelui şi a bătrânei sale soţii. Ea era afectuoasă, vioaie şi uşor obraznică; aducea viaţă şi râsete în existenţa aşezată a bătrânilor, iar aceştia o adorau. În vara anului 1715 Ludovic al XIV-lea era departe de a se simţi bine. Îşi pierduse pofta de mâncare şi nu prea avea somn, ceea ce nu era surprinzător din moment ce Fagon insistase ca regele să se învelească cu o plapumă din puf pentru a transpira. În august, pe rege a început să-l doară piciorul şi i-au apărut pete negre. Fagon a pus diagnosticul de sciatică, cu toate că toata lumea ştia că e vorba de cangrenă. În cele din urma, Fagon a prescris amputarea dar de data asta regele şi-a sfidat doctorul. Moartea Regelui Soare a fost înfiorătoare şi prelungită. Sfârşitul a venit la 1 septembrie 1715. El l-a binecuvântat pe băieţelul care urma să-i succeadă, sfătuindu-l să nu imite exagerata sa pasiune pentru construcţii şi războaie.