.png)
,%20mnh%20=%206.00%20e.JPG)
%20Agong%20ER%20-%20Copy.jpg)
George Coşbuc (n. 20 septembrie 1866, Hordou, comitatul Bistriţa-Năsăud, azi Coşbuc, judeţul Bistriţa-Năsăud - d. 9 mai 1918, Bucureşti) a fost un poet român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916.
George Coşbuc s-a născut al optulea dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coşbuc şi ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum din Telciu. Copilăria şi-o va petrece la Hordou, în orizontul mitic al lumii satului, în tovărăşia basmelor povestite de mama sa. Primele noţiuni despre învăţătură le primeşte de la ţăranul Ion Guriţă, dintr-un sat vecin, despre care Maria Coşbuc auzise "că ştie poveşti". De la bătrânul diac Tănăsucă Mocodean, Coşbuc învaţă a citi încă de la vârsta de cinci ani.
După cum însuşi a mărturisit-o, Coşbuc intenţiona să realizeze o epopee, astfel încât "baladele" şi celelalte poeme luate din "poveştile poporului" pe care le-a scris, să capete "unitate şi extensiune de epopee". Deşi nerealizată pe deplin, cele mai izbutite poeme ale sale se încadrează într-o viziune unitară, alcătuind o monografie epico-lirică a satului românesc. Regăsim în creaţia sa natura românească, muncile câmpeneşti, datinile ataşate marilor momente ale existenţei, erotica ţărănească, revolta ţăranului, experienţa tragică a războiului, momente din istoria poporului român.
În descrierea naturii, deosebindu-se de Vasile Alecsandri (cel dintâi pastelist remarcabil în evoluţia liricii româneşti), la Coşbuc obiectul evocării e omul pământului, peisajul având funcţia de a-i oferi acestuia cadrul de manifestare, în tradiţia poemelor lui Vergiliu şi ale lui Hesiod, cu ale sale Lucrări şi zile. Coşbuc închină fiecărui anotimp măcar câte o poezie, spectacolul lumii rurale relevând cadrul existenţial şi unele dintre îndeletnicirile ţărăneşti tipice (Noapte de vară, Vara, În miezul verii, Iarna pe uliţă). Natura este plastică şi, de obicei, evocatoare de tablouri cu contururi exacte, exprimând puternice stări sufleteşti. Viziune artistică din Balade şi idile este unitară, poemele impunându-se prin prospeţime şi prin optimism, în legătură intimă cu mentalitatea ţărănească, ale cărei ipostaze fundamentale le stilizează. Idilele sunt caracterizate printr-un lirism discret, în viziune obiectivată epic sau dramatic. Poetul surprinde în scene de o graţie firească semnele tulburării erotice, jocurile şi capriciile iubirii, farmecul vârstei incerte, între o candoare sufletească şi o instinctivă tactică erotică. Imaginea, esenţializată, a psihologiei şi a comportamentului erotic este recompusă prin reacţiile, gesturile şi replicile eroilor. Se detaşează din idile o anume simplitate a situaţiilor, extrase dintr-un cotidian ţărănesc, stilizat cu graţie şi simplitate. Dovadă a unei înzestrări clasice temperamentale, înclinată spre lumea obiectivă şi nu spre atmosfera subiectivă, vocaţia poetului în descrierea naturii este desenul, în forma unor notaţii simple, neutre sub raport artistic, dar de o mare siguranţă şi expresivitate în mobilitatea percepţiei. Coşbuc a păstrat spiritul autentic românesc în balade, prin prezentarea momentelor nunţii (Nunta Zamfirei) sau prin viziunea asupra morţii (Moartea lui Fulger). Experienţa tragică a războiului, momentele din istoria naţională şi revolta ţăranului apar în sinteze poetice, reprezentative pentru psihologia noastră etnică şi a filosofiei implicate în atitudinea românească în faţa vieţii şi a morţii. Coşbuc a creat o operă de sensibilitate românească, sinteză de autentică şi originală substanţă poetică şi artistică.
El-Zorab
La paşa vine un arab,
Cu ochii stinşi, cu graiul slab.
- "Sunt, paşă, neam de beduin,
Şi de la Bab-el-Manteb vin
Să vând pe El-Zorab.
Arabii toţi răsar din cort,
Să-mi vadă roibul, când îl port
Şi-l joc în frâu şi-l las în trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Şi nu l-aş da nici mort.
George Coşbuc s-a născut al optulea dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coşbuc şi ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum din Telciu. Copilăria şi-o va petrece la Hordou, în orizontul mitic al lumii satului, în tovărăşia basmelor povestite de mama sa. Primele noţiuni despre învăţătură le primeşte de la ţăranul Ion Guriţă, dintr-un sat vecin, despre care Maria Coşbuc auzise "că ştie poveşti". De la bătrânul diac Tănăsucă Mocodean, Coşbuc învaţă a citi încă de la vârsta de cinci ani.
După cum însuşi a mărturisit-o, Coşbuc intenţiona să realizeze o epopee, astfel încât "baladele" şi celelalte poeme luate din "poveştile poporului" pe care le-a scris, să capete "unitate şi extensiune de epopee". Deşi nerealizată pe deplin, cele mai izbutite poeme ale sale se încadrează într-o viziune unitară, alcătuind o monografie epico-lirică a satului românesc. Regăsim în creaţia sa natura românească, muncile câmpeneşti, datinile ataşate marilor momente ale existenţei, erotica ţărănească, revolta ţăranului, experienţa tragică a războiului, momente din istoria poporului român.
În descrierea naturii, deosebindu-se de Vasile Alecsandri (cel dintâi pastelist remarcabil în evoluţia liricii româneşti), la Coşbuc obiectul evocării e omul pământului, peisajul având funcţia de a-i oferi acestuia cadrul de manifestare, în tradiţia poemelor lui Vergiliu şi ale lui Hesiod, cu ale sale Lucrări şi zile. Coşbuc închină fiecărui anotimp măcar câte o poezie, spectacolul lumii rurale relevând cadrul existenţial şi unele dintre îndeletnicirile ţărăneşti tipice (Noapte de vară, Vara, În miezul verii, Iarna pe uliţă). Natura este plastică şi, de obicei, evocatoare de tablouri cu contururi exacte, exprimând puternice stări sufleteşti. Viziune artistică din Balade şi idile este unitară, poemele impunându-se prin prospeţime şi prin optimism, în legătură intimă cu mentalitatea ţărănească, ale cărei ipostaze fundamentale le stilizează. Idilele sunt caracterizate printr-un lirism discret, în viziune obiectivată epic sau dramatic. Poetul surprinde în scene de o graţie firească semnele tulburării erotice, jocurile şi capriciile iubirii, farmecul vârstei incerte, între o candoare sufletească şi o instinctivă tactică erotică. Imaginea, esenţializată, a psihologiei şi a comportamentului erotic este recompusă prin reacţiile, gesturile şi replicile eroilor. Se detaşează din idile o anume simplitate a situaţiilor, extrase dintr-un cotidian ţărănesc, stilizat cu graţie şi simplitate. Dovadă a unei înzestrări clasice temperamentale, înclinată spre lumea obiectivă şi nu spre atmosfera subiectivă, vocaţia poetului în descrierea naturii este desenul, în forma unor notaţii simple, neutre sub raport artistic, dar de o mare siguranţă şi expresivitate în mobilitatea percepţiei. Coşbuc a păstrat spiritul autentic românesc în balade, prin prezentarea momentelor nunţii (Nunta Zamfirei) sau prin viziunea asupra morţii (Moartea lui Fulger). Experienţa tragică a războiului, momentele din istoria naţională şi revolta ţăranului apar în sinteze poetice, reprezentative pentru psihologia noastră etnică şi a filosofiei implicate în atitudinea românească în faţa vieţii şi a morţii. Coşbuc a creat o operă de sensibilitate românească, sinteză de autentică şi originală substanţă poetică şi artistică.
El-Zorab
La paşa vine un arab,
Cu ochii stinşi, cu graiul slab.
- "Sunt, paşă, neam de beduin,
Şi de la Bab-el-Manteb vin
Să vând pe El-Zorab.
Arabii toţi răsar din cort,
Să-mi vadă roibul, când îl port
Şi-l joc în frâu şi-l las în trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Şi nu l-aş da nici mort.
No comments:
Post a Comment