%20Agong%20ER%20-%20Copy.jpg)
Oscar Fingal O'Flaherty Wills Wilde (n. 16 octombrie 1854, Dublin - d. 30 noiembrie 1900, Paris), scriitor irlandez, cel mai cunoscut dintre scriitorii estetizanţi de limbă engleză.
Oscar Wilde a fost fiul unui medic irlandez. Tatăl sau, sir William Wilde, doctor specialist în boli de ochi şi urechi, anticar şi scriitor, mai avea trei copii dintr-o primă relaţie. Mama sa, Jane Francesca Elgee, era poetă (scria poeme revoluţionare sub pseudonimul Speranza) şi jurnalistă. În timpul şcolii, Oscar a excelat în studiul clasicilor, la limba greacă şi la desen, caştigând numeroase premii şi burse de studiu. După studii strălucite la Trinity College din Dublin, audiază prelegerile de estetică ale lui John Ruskin la Universitatea din Oxford, unde se distinge şi prin gusturile sale rafinate, îmbrăcămintea elegantă şi stilul dandy de viaţă. După absolvire, în 1878, se mută la Londra.
În acelaşi an, 1878, primeşte premiul "Newdigate" pentru poezie şi iniţiază mişcarea "Artă pentru Artă", prin care dezvoltă teoria sa asupra estetismului. În 1882 publică prima sa culegere de versuri, în privinţa careia criticii nu au căzut de acord. Urmează o perioadă în care ţine o lungă serie de prelegeri de Estetică în Statele Unite şi Canada, o alta în care Wilde locuieşte pentru o scurtă perioadă la Paris, după care îşi încheie şirul de conferinte în Marea Britanie şi Irlanda. Următorii şase ani reprezintă apogeul de creaţie al irlandezului. Poveştile pentru copii, piesele de teatru şi mai ales "Portretul lui Dorian Gray" îi aduc lui Oscar Wilde, pe lânga nişte citaţii în tribunale, şi mult dorita faimă.
Oscar Wilde a publicat versuri (Poems, 1881), povestiri (The Happy Prince and Other Stories, 1888), eseuri (The Soul of Man under Socialism, 1891). Romanul "Portretul lui Dorian Gray" (The Picture of Dorian Gray, 1891), cea mai importantă operă a sa, este o ilustrare pregnantă a principiilor sale estetice. El defineşte rolul artistului în căutarea rafinamentului şi frumosului şi situează arta mai presus de viaţă, pentru că exprimă esenţa caracterelor şi a fenomenelor mai fidel decât însăşi realitatea.
În creaţia sa dramatică, "Evantaiul doamnei Windermere" (Lady Windermere's Fan, 1892), "O femeie fără importanţă" (A Woman of no Importance, 1893), "Soţul ideal" (An Ideal Husband, 1895), "Ce înseamnă să fii onest" (The Importance of Being Earnest, 1895), care continuă tradiţiile comediei engleze din secolul al XVIII-lea cu Sheridan, Oscar Wilde satirizează snobismul, frivolitatea şi făţărnicia "înaltei societăţi" a timpului, lăsând să se întrevadă preocupările sale proprii pentru problemele spirituale majore ale omului. Subtilitatea caustică a satirei şi ingeniozitatea paradoxului, verva scânteietoare a dialogului, bogăţia ornamentală şi rafinamentul cizelării stilistice a frazei au impus creaţia lui Oscar Wilde în dramaturgia de la finele secolului al XIX-lea.
Ultimele lucrări, după proces şi după şederea în închisoare, vădesc sensibil depărtarea de principiile sale estetizante. În confesiunea De profundis (1897) el nu mai face risipă de paradoxuri strălucitoare, ci povesteşte cu multă durere în suflet despre zbuciumul său. Ideea că viaţa este un vârtej de suferinţe pe care oamenii şi le pricinuiesc unii altora stă la baza ultimului poem al lui Oscar Wilde, "Balada închisorii din Reading" (The Ballad of Reading Gaol, 1898). Ea a fost scrisă sub impresia lăsată de executarea unuia dintre deţinuţii care se aflau împreună cu el în închisoare şi care fusese condamnat pentru că îşi ucisese iubita:
Şi-ntindem morţii prada,
Unii ucid cu desmierdări,
Mulţi cu priviri de-otravă,
Cei laşi ucid cu sărutări
Iar cei viteji cu spada.
Oscar Wilde a fost fiul unui medic irlandez. Tatăl sau, sir William Wilde, doctor specialist în boli de ochi şi urechi, anticar şi scriitor, mai avea trei copii dintr-o primă relaţie. Mama sa, Jane Francesca Elgee, era poetă (scria poeme revoluţionare sub pseudonimul Speranza) şi jurnalistă. În timpul şcolii, Oscar a excelat în studiul clasicilor, la limba greacă şi la desen, caştigând numeroase premii şi burse de studiu. După studii strălucite la Trinity College din Dublin, audiază prelegerile de estetică ale lui John Ruskin la Universitatea din Oxford, unde se distinge şi prin gusturile sale rafinate, îmbrăcămintea elegantă şi stilul dandy de viaţă. După absolvire, în 1878, se mută la Londra.
În acelaşi an, 1878, primeşte premiul "Newdigate" pentru poezie şi iniţiază mişcarea "Artă pentru Artă", prin care dezvoltă teoria sa asupra estetismului. În 1882 publică prima sa culegere de versuri, în privinţa careia criticii nu au căzut de acord. Urmează o perioadă în care ţine o lungă serie de prelegeri de Estetică în Statele Unite şi Canada, o alta în care Wilde locuieşte pentru o scurtă perioadă la Paris, după care îşi încheie şirul de conferinte în Marea Britanie şi Irlanda. Următorii şase ani reprezintă apogeul de creaţie al irlandezului. Poveştile pentru copii, piesele de teatru şi mai ales "Portretul lui Dorian Gray" îi aduc lui Oscar Wilde, pe lânga nişte citaţii în tribunale, şi mult dorita faimă.
Oscar Wilde a publicat versuri (Poems, 1881), povestiri (The Happy Prince and Other Stories, 1888), eseuri (The Soul of Man under Socialism, 1891). Romanul "Portretul lui Dorian Gray" (The Picture of Dorian Gray, 1891), cea mai importantă operă a sa, este o ilustrare pregnantă a principiilor sale estetice. El defineşte rolul artistului în căutarea rafinamentului şi frumosului şi situează arta mai presus de viaţă, pentru că exprimă esenţa caracterelor şi a fenomenelor mai fidel decât însăşi realitatea.
În creaţia sa dramatică, "Evantaiul doamnei Windermere" (Lady Windermere's Fan, 1892), "O femeie fără importanţă" (A Woman of no Importance, 1893), "Soţul ideal" (An Ideal Husband, 1895), "Ce înseamnă să fii onest" (The Importance of Being Earnest, 1895), care continuă tradiţiile comediei engleze din secolul al XVIII-lea cu Sheridan, Oscar Wilde satirizează snobismul, frivolitatea şi făţărnicia "înaltei societăţi" a timpului, lăsând să se întrevadă preocupările sale proprii pentru problemele spirituale majore ale omului. Subtilitatea caustică a satirei şi ingeniozitatea paradoxului, verva scânteietoare a dialogului, bogăţia ornamentală şi rafinamentul cizelării stilistice a frazei au impus creaţia lui Oscar Wilde în dramaturgia de la finele secolului al XIX-lea.
Ultimele lucrări, după proces şi după şederea în închisoare, vădesc sensibil depărtarea de principiile sale estetizante. În confesiunea De profundis (1897) el nu mai face risipă de paradoxuri strălucitoare, ci povesteşte cu multă durere în suflet despre zbuciumul său. Ideea că viaţa este un vârtej de suferinţe pe care oamenii şi le pricinuiesc unii altora stă la baza ultimului poem al lui Oscar Wilde, "Balada închisorii din Reading" (The Ballad of Reading Gaol, 1898). Ea a fost scrisă sub impresia lăsată de executarea unuia dintre deţinuţii care se aflau împreună cu el în închisoare şi care fusese condamnat pentru că îşi ucisese iubita:
Şi-ntindem morţii prada,
Unii ucid cu desmierdări,
Mulţi cu priviri de-otravă,
Cei laşi ucid cu sărutări
Iar cei viteji cu spada.
No comments:
Post a Comment