Ocnașul muzicii de operă

Giuseppe Fortunino Francesco Verdi (n. 10 octombrie 1813, Le Roncole Verdi - d. 27 ianuarie 1901, Milano) a fost un compozitor italian, vestit mai ales pentru creaţiile sale în muzica de operă.
Încă de copil ia lecţii de muzică de la organistul din comună, făcând exerciţii acasă la o spinetta dezacordată (un fel de clavecin). Continuă în felul acesta până când Antonio Barezzi, un comerciant din Busseto iubitor de muzică, prieten al familiei Verdi, îl ia la el în casă şi-i plăteşte lecţii de muzică la un nivel mai ridicat. În 1832 se prezintă la conservatorul din Milano, dar este respins pentru că depăşise limita de vârstă pentru un student de conservator. Reîntors la Busseto primeşte postul de maestru de muzică al comunei şi se căsătoreşte în 1836 cu fiica lui Barezzi, Margherita, de la care are doi copii, Virginia şi Icilio. Între timp, Verdi începe să compună, orientat încă de acum în direcţia muzicii de operă. În 1839 debutează la Teatro alla Scala din Milano cu opera Oberto, conte di San Bonifacio, obţinând un oarecare succes, umbrit însă în 1840 de moartea Margheritei, apoi şi a celor doi copii. Îndurerat de aceste pierderi, Verdi se reculege şi îşi continuă activitatea componistică cu opera Un giorno di regno, care înregistrează însă un total fiasco. Descurajat, se gândea deja să abandoneze muzica, dar numai doi ani mai târziu, în 1842, obţine la Scala un succes triumfal cu opera Nabucco, datorit în parte şi interpretării magnifice a sopranei Giuseppina Strepponi, care avea să-l însoţească până către sfârşitul vieţii.
Începe o perioadă în care Verdi munceşte "ca un ocnaş", cum spunea el însuşi, pentru a satisface cererile diverselor teatre de operă din Italia. Între anii 1843 şi 1850 compune într-un ritm susţinut 13 opere, între altele I Lombardi alla prima crociata (Lombarzii), Ernani, I due Foscari, Macbeth şi Luisa Miller. Tot în acest timp ia naştere relaţia sa cu Giuseppina Strepponi.
În 1848 se mută la Paris. Forţa lui creativă este tot mai fecundă, în aşa măsură că, din 1851 până în 1853, compune una după alta trei capodopere, cunoscute sub numele de "Trilogia populară", şi anume: Rigoletto, Il Trovatore şi La Traviata, la care se mai adaugă şi I vespri siciliani (Vecerniile siciliene). Succesul acestor opere a fost de nedescris. Împodobit cu faima dobândită, Verdi se stabileşte împreună cu Giuseppina Strepponi la proprietatea "Sant'Agata" din Busseto, unde va locui cea mai mare parte a timpului. În 1857 se pune în scenă opera Simon Boccanegra iar în 1859 se reprezintă Un ballo in maschera ("Bal mascat"). În acelaşi an se căsătoreşte cu Giuseppina Strepponi.
Din 1861, Verdi ia parte şi la activitatea politică în Italia, numele lui devenise simbolul mişcării de eliberare a nordului Italiei de sub dominaţia austriacă, sub conducerea dinastiei de Savoia (V.E.R.D.I. = Vittorio Emanuele Re D'Italia). În 1874 este numit senator în parlamentul italian. Nu-şi întrerupe activitatea muzicală şi dă la iveală opera La forza del destino ("Forţa destinului") şi Messa di Requiem, celebrată în 1873 la moartea scriitorului Alessandro Manzoni. Pentru festivităţile prilejuite de deschiderea Canalului de Suez în 1869 compune opera Aida. În 1887, este reprezentată capodopera sa Otello iar în 1893, la vârsta de 80 de ani, se inspiră din nou din Shakespeare pentru a compune opera buffă Falstaff, după care se retrage la "Sant'Agata" şi îşi ia adio de la activitatea componistică. În 1897 moare Giuseppina, Verdi se stinge din viaţă la Milano, la 27 ianuarie 1901.