Cu cărţile pe faţă

Într-un final am ajuns blogger. Îmi este greu să mă acomodez în această, nouă postură. Sunt jurnalist şi îmi vine greu să înţeleg pe acei tineri care solictă ca orice blogger să fie considerat jurnalist liber profesionist. Am acceptat această provocare mai mult ca să liniştesc apele. Nu voi semna cu pseudonim. În cei 18 ani de când sunt jurnalist, nu am semnat nici un articol cu pseudonim, şi, deci, nu o voi face nici de acum încolo. Am fost contactat şi gratulat pentru succesul acestui blogg. Deşi, de existenţa sa am aflat, ca şi mulţi alţi filatelişti, printr-un mesaj electronic. Preşedintele Federaţiei, Leonard Paşcanu, a ţinut să-mi mulţumească pentru iniţiativă, iar când am refuzat paternitatea jurnalului, acesta a lăsat să înţeleg că „ştie el”. La scurt timp am fost contactat şi de „Al meu Prieten Blond, Ţigan şi Ungur”, Francisc Ambruş. Am avut discuţii lungi cu el şi a rămas cu convingerea că eu sunt autorul. Ei, nu sunt eu Tatăl acestei iniţiative. Nu neg, că după toate aceste „acuzaţii”, l-am contactat pe administratorul bloggului şi mi-am permis să fac o serie de recomandări privind unele tehnici şi licenţe jurnalistice, dar şi în domeniul strategiei în cazul unei campanii de presă. Aici mă refeream la unele practici precum publicarea ordonată şi sistematică ale unor dezvăluiri. Dacă postezi în fiecare zi câte două-trei materiale după o lună rămâi fără subiect şi obiect de muncă. Să nu mai vorbim de sufocarea cititorului cu prea multe informaţii.
Implicarea mea într-un caz fără precedent nu aduce nici un câştig filateliştilor. Mulţi dintre Dvs. nici nu mă cunoaşteţi. Sunt jurnalist la cotidianul ZIUA şi sunt filatelist din 1982, când am devenit membru cotizant la Asociaţia Filateliştilor din Oradea. Activitatea mea filatelică se epuizează mai ales prin publicarea unor articole de presă într-o serie de publicaţii din ţară şi nu numai. Primul impact cu „filateliştii” din Bucureşti l-am avut cu peste un deceniu în urmă când un domn respectabil a încercat să îmi vândă un decupaj dintr-un întreg poştal austro-ungar susţinând că „este un timbru foarte valoros care nu apare în nici un catalog”. Atunci am fost mâhnit şi ani buni nu am mai trecut în Calea Dorobanţi. Apoi, în 2003, am devenit un fel de organizator al expoziţiei „ZIUA Campionilor” prin implicarea cotidianuli ZIUA în organizare. Acest lucru a fost posibil datorită lui Leonard Paşcanu şi al directorului cotidianului ZIUA, Sorin Roşca Stănescu. Anul acesta am iniţiat o expoziţie bilaterală, româno-ungară pentru copii şi tineret. A fost un eveniment care a implicat două federaţii naţionale şi o serie de instituţii şi societăţi comerciale. Imediat după expoziţie m-am trezit criticat şi calificat ca neprofesionist. Cel mai vehemeneţi critici în acest caz, poate greşesc, au fost persoane care nu au organizat niciodată un eveniment care să fie măcar la niveleul celui conceput şi pus în practică de subsemnatul cu ajutorul unor oameni, slujitori adevăraţi ai filateliei printre care şi „Blondul Ambruş”.
Am trecut şi peste asta şi am propus conducerii FFR, pentru anul viitor, o expoziţie itinerantă care va necesita un buget de aproximativ 12 mii de euro. Sper să fiu susţinut de FFR, să am un suport juridic, că foduri sunt destule numai trebuie să ai proiecte viabile. Dar, chiar dacă FFR, din varii motive, nu va putea susţine proiectul respectiv, tot voi găsi resurse pentru a realiza cele propuse. Totuşi, deja, am un oarecare gust amar. Am fost abordat de unul dintre liderii filateliştilor care fără ezitare m-a întrebat: - Vrei să te bagi în seamă? Vrei ca la congres să fi ales în vreo funcţie? Îi răspund din nou, aici, nu mă interesează „foncţiile”. Am altceva mai bun de făcut. Cât timp unii se luptă ca să pot scrie pe cartea lor de vizită „sunt mare şef pe la Federaţie”, eu prefer să public un articol de presă despre timbre. Eu la asta mă pricep.
Poate unii se întreabă că ce caut eu în această poveste. Nimic! Obsedaţilor de conspiraţie mondială le spun că nu am nici un interes. Nu am un exponat slab care trebuie premiat cu „atenţie” şi nici nu vreau să public vreun „studiu cu cântec”. Fiică mea are un exponat care a fost premiat în cursul acestui an de două ori, în ţară, cu premii inferioare obţinute cu acelaşi exponat în Ungaria. S-a înscris şi la EFIRO 2008 unde a fost trecută într-un tabel denumit „lista de aşteptare”. Deci nu aveţi nici o şansă...
Revenind la problema bloggului... În urmă cu două zile am fost sunat de un amic care aproape s-a răstit la mine: Te ai dat de gol! Te ai demascat cu bloggul! Au apărut nişte chestii în limba maghiară, acum toată lumea ştie că eşti tu!
Am rămas mut. Aşa este, dacă nu ai un ungur la îndemână e bine să-ţi cumperi unul. Nu am făcut eu setări să apară nu ştiu ce indicaţii în limba maghiară. Nu ştiu de ce tot ne credem urmăriţi. Am citit şi pe blogg că o directoare de la Romfilatelia ar sta noaptea să urmărească bloggul. Bun. Şi care este problema? Nu are voie? Chiar nu înţeleg această isterie. Un alt caz a fost al unui filatelist italian care a „furat-o” de la un confrate de pe malul Dâmboviţei. Săracul urmaş al lui Traian a fost apostrofat drept „omul Romfilateliei”. Tâmpenii. Ar trebui să ne trezim şi să ne intereseze problemele reale ale filateliei. Mai dăunăzi am văzut că unii caută trădători. Este greu de demonstrat juridic cum arată un filatelist trădător. Şi chiar dacă se va demonstra o asemenea chestie, cel în cauză, de cine şi cum va fi pedepsit. Avem timp să căutăm vinovaţi, dar nu avem timp să ne ocupăm de probelemele filateliei. Marea majoritate a enunţurilor belicoase rămân la nivel de declaraţie de război. Nimeni nu are sabie şi nici pistol. Vorbesc, evident, în parabole.
După atâta apologie aş dori să precizez că nu voi publica pe acest site nici o dezvăluire privind Romfilatelia, Poşta Română şi MTCI. Nu îmi permite contractul pe care l-am semnat cu angajatorul meu, ziarul ZIUA, dar nici deontologia profesională. În schimb, dacă voi descoperi vreo ilegalitate, vreo afacere oneroasă în care sunt implicaţi actori ai vieţii filatelice, cazul va fi instrumentat şi publicat respectând toate rigorile jurnalismului modern în publicaţia cu care am contract de angajament. Acest lucru se referă la oricine, indiferent pe care parte a baricadei se află.
Ca un ultim element, în urma discuţiilor cu administratorul bloggului, săptămânal voi publica o analiză, iar din 20 octombrie a.c. voi prelua administrarea jurnalului, ocazie cu care voi prezenta şi o serie de proiecte şi resurse pentru realizarea unor deziderate necesare pentru revigorarea filatelie. Nu trebuie să vă agitaţi, proiectele mele nu vizează nici o „foncţie”, nici la Federaţie, nici la vreo altă instituţie legată de viaţa filatelică.
Această schimbare în echipa bloggului nu va schimba rostul lui. Medierea conflictului dintre filatelişti şi o serie de instituţii ale statului necesită foartă multă dibăcie. Doamna Cristina Popescu este un „adversar” versat. Am avut ocazia să discut cu directoarea Romfilatelia imediat după ce am publicat, în primăvara anului trecut, o anchetă privind unele nereguli pe la Romfilatelia. Nu pot dezvălui nici cele discutate cu Cristina Popescu (la întâlnire am participat în calitate de jurnalist al ziarului ZIUA) şi nici conţinutul dreptului la replică care a fost adresată cotidianului ZIUA, dar nu a fost publicată. Cert este că este un adversar pe cinste. Nu voi putea să public, din păcate, multe „adevăruri” despre afacerile şi facerile filateliei din lipsă de dovezi, dar cât o să-mi stea în putinţă, după ce voi prelua administrarea bloggului, voi face o serie de demersuri în calitate de jurnalist pentru a vă informa cât mai corect. În acest demers nu voi ierta pe nimeni, indiferent că cel implicat este vreun şef al Federaţiei sau vreun funcţionar public.
Cu respect,
László KÁLLAI