%20Agong%20ER%20-%20Copy.jpg)
Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova – d. 17 martie 1941, Cannes) a fost un diplomat şi om politic român, în repetate rânduri ministru, fost preşedinte al Ligii Naţiunilor.
Născut la Craiova ca fiu al unui avocat, şi-a petrecut copilăria la moşia tatălui său în Tituleşti, Olt. După terminarea liceului "Carol I" la Craiova în anul 1900 cu premiul de onoare, studiază dreptul la Paris obţinându-şi doctoratul cu teza Essai sur une théorie des droits éventuels.
În 1905 s-a întors în România ca profesor de drept la Universitatea din Iaşi, iar în 1907 se mută în Bucureşti. În urma alegerilor din 1912, devine deputat pe listele Partidului Conservator-Democrat condus de Take Ionescu, iar cinci ani mai târziu devine membru al guvernului lui Ion I. C. Brătianu ca Ministru al Finanţelor.
În vara anului 1918, împreună cu alţi fruntaşi români (Take Ionescu, Octavian Goga, Traian Vuia, Constantin Mille) înfiinţează la Paris Comitetul Naţional Român, cu scopul de a propaga în opinia publică internaţională dreptul poporului român la unitatea naţională, comitet recunoscut oficial de guvernele puterilor aliate ca organ plenipotenţial al naţiunii române.
În anii 1927 - 1936, Nicolae Titulescu a fost de mai multe ori Ministru de Externe.
Începând din anul 1921 a funcţionat ca delegat permanent al României la "Liga Naţiunilor" de la Geneva, fiind ales de două ori (1930 şi 1931) Preşedinte al acestei organizaţii. În această calitate a militat pentru păstrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace, pentru raporturi de bună vecinătate între statele mari şi mici, pentru respectarea suveranităţii şi egalităţii tuturor statelor în relaţiile internaţionale, pentru securitate colectivă şi prevenirea agresiunii. Contemporanii i-au reproşat apropierea nepotrivită de ministrul de externe al URSS, Maxim Litvinov, ca şi prea marea incredere arătată liderilor bolşevici. Simpatia deschisă pentru acţiunile stângii europene, cu precădere în războiul civil din Spania, a fost, de asemenea, rău văzută de clasa politică românească a vremii.
Titulescu şi-a bazat întreaga activitatea pe problemele majore, fundamentale, ale politicii externe a României. După instaurarea nazismului în Germania, dându-şi seama de pericolul pe care-l reprezenta acesta pentru România (ca şi pentru alte state europene), Titulescu a depus o vie activitate în direcţia întăririi colaborării internaţionale, în interesul păcii şi securităţii europene, pe linia aceasta, Titulescu a semnat la Londra, în 1933, în numele guvernului României, convenţia de definire a agresorului şi a depus eforturi remarcabile pentru încheierea în 1933 a Micii Înţelegeri şi pentru încheierea în 1934 a Înţelegerii Balcanice, pacte regionale în care vedea o pavăză împotriva agresiunii.
În 1936, regele Carol al II-lea îl îndepărtează din toate funcţiile oficiale şi îl obligă să părăsească ţara. Stabilit la început în Elveţia, apoi în Franţa, Nicolae Titulescu a propagat chiar şi în exil prin conferinţe şi articole de ziare ideea prezervării păcii, anticipând pericolul unui nou război.
Nicolae Titulescu moare la Cannes (sau Souvrettes, Elveţia, după Petre Pandrea), după o lungă suferinţă, la data de 17 martie 1941.
Născut la Craiova ca fiu al unui avocat, şi-a petrecut copilăria la moşia tatălui său în Tituleşti, Olt. După terminarea liceului "Carol I" la Craiova în anul 1900 cu premiul de onoare, studiază dreptul la Paris obţinându-şi doctoratul cu teza Essai sur une théorie des droits éventuels.
În 1905 s-a întors în România ca profesor de drept la Universitatea din Iaşi, iar în 1907 se mută în Bucureşti. În urma alegerilor din 1912, devine deputat pe listele Partidului Conservator-Democrat condus de Take Ionescu, iar cinci ani mai târziu devine membru al guvernului lui Ion I. C. Brătianu ca Ministru al Finanţelor.
În vara anului 1918, împreună cu alţi fruntaşi români (Take Ionescu, Octavian Goga, Traian Vuia, Constantin Mille) înfiinţează la Paris Comitetul Naţional Român, cu scopul de a propaga în opinia publică internaţională dreptul poporului român la unitatea naţională, comitet recunoscut oficial de guvernele puterilor aliate ca organ plenipotenţial al naţiunii române.
În anii 1927 - 1936, Nicolae Titulescu a fost de mai multe ori Ministru de Externe.
Începând din anul 1921 a funcţionat ca delegat permanent al României la "Liga Naţiunilor" de la Geneva, fiind ales de două ori (1930 şi 1931) Preşedinte al acestei organizaţii. În această calitate a militat pentru păstrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace, pentru raporturi de bună vecinătate între statele mari şi mici, pentru respectarea suveranităţii şi egalităţii tuturor statelor în relaţiile internaţionale, pentru securitate colectivă şi prevenirea agresiunii. Contemporanii i-au reproşat apropierea nepotrivită de ministrul de externe al URSS, Maxim Litvinov, ca şi prea marea incredere arătată liderilor bolşevici. Simpatia deschisă pentru acţiunile stângii europene, cu precădere în războiul civil din Spania, a fost, de asemenea, rău văzută de clasa politică românească a vremii.
Titulescu şi-a bazat întreaga activitatea pe problemele majore, fundamentale, ale politicii externe a României. După instaurarea nazismului în Germania, dându-şi seama de pericolul pe care-l reprezenta acesta pentru România (ca şi pentru alte state europene), Titulescu a depus o vie activitate în direcţia întăririi colaborării internaţionale, în interesul păcii şi securităţii europene, pe linia aceasta, Titulescu a semnat la Londra, în 1933, în numele guvernului României, convenţia de definire a agresorului şi a depus eforturi remarcabile pentru încheierea în 1933 a Micii Înţelegeri şi pentru încheierea în 1934 a Înţelegerii Balcanice, pacte regionale în care vedea o pavăză împotriva agresiunii.
În 1936, regele Carol al II-lea îl îndepărtează din toate funcţiile oficiale şi îl obligă să părăsească ţara. Stabilit la început în Elveţia, apoi în Franţa, Nicolae Titulescu a propagat chiar şi în exil prin conferinţe şi articole de ziare ideea prezervării păcii, anticipând pericolul unui nou război.
Nicolae Titulescu moare la Cannes (sau Souvrettes, Elveţia, după Petre Pandrea), după o lungă suferinţă, la data de 17 martie 1941.
No comments:
Post a Comment