The king of hobbies and the hobby of Kings

Contact us:*e-Mail: office@stampland.net*|*Tel.: +4-0722.714.394*|*Fax: +4-0318.166.897*|*Yahoo ID: laszlo_kallai

Best view with Mozilla Firefox

Tuesday, January 20, 2009

Elementul chimic numărul 101: mendeleeviu

Dimitri Ivanovici Mendeleev (8 februarie/27 ianuarie 1834, în Tobolsk – 2 februarie/20 ianuarie 1907, în Sankt Petersburg), celebru chimist rus. Mendeleev este recunoscut a fi unul din cei doi chimişti ce au creat independent unul de altul prima varianta a tabelului periodic al elementelor. Pe de o parte, tabloul lui Mendeleev era o reprezentare mai completă a relaţiei complexe dintre elementele chimice, şi, pe de altă parte, cu ajutorul acelui tabel, Mendeleev a fost capabil să prezică atât existenţa altor elemente (pe care le-a numit eka-elemente) nici măcar bănuite a exista pe vremea sa, precum şi a proprietăţilor generale ale acestor elemente. Aproape toate previziunile sale au fost confirmate în proporţii covărşitor de apropiate de 100% de descoperirile ulterioare din chimie.
Mendeleev s-a născut în Tobolsk, Siberia, ultimul dintre cei 14 copii ai lui Ivan Pavlovici Mendeleev şi al Mariei Mendeleeva. La 14 ani, după moartea tatălui său, Mendeleev a urmat gimnaziul în Tobolsk.
În 1849, familia Mendeleev, al cărui statut social şi situaţie materială decăzuseră considerabil din cauza morţii tatălui, se mută la Sankt Petersburg unde tânărul de numai 16 ani intră la Institutul Pedagogic din Sankt Petersburg. După terminarea acestuia, în 1855, este diagnosticat cu tuberculoză, ceea ce determină mutarea sa în Peninsula Crimeea, într-o zonă recunoscută pentru valenţele terapeutice ale aerului său sărat, esenţial în tratamentul tuberculozei. Acolo, predă ştiinţe la gimnaziul local pentru un an. După completa sa însănătoşire, se reîntoarce total refăcut la Sankt Petersburg în (1856).
Între 1859 şi 1861 a făcut cercetări asupra densităţii gazelor la Paris, şi, mai apoi, a lucrat cu chimistul şi fizicianul german Gustav Robert Kirchhoff în Heidelberg, făcând cercetări. În 1863, după întoarcerea în Rusia, a devenit Profesor de chimie la Istitutul Tehnologic şi la Universitatea de Stat din Sant Petersburg.
În ciuda faptului că Mendeleev a fost o personalitate marcantă ştiinţifică a timpului său, onorat de foarte multe organizaţii ştiinţifice din întreaga Europă, acasă, în Rusia, a fost privit cu îngrijorare, ceea ce a dus la demisia sa de la catedra Universităţii din Sankt Petersburg în ziua de 17 august 1890.
În ultimii săi ani de activitate profesională, a creat patentul clasic al vodcăi ruseşti, 40% procent alcool. Dar printre contribuţiile sale târzii mult mai importante se numără şi studierea câmpurile petrolifere din Rusia şi contribuţia sa semnificativă la crearea primelor rafinării ruseşti.
A murit de gripă, la 73 de ani, la Sankt Petersburg.
Elementul chimic numărul 101 îi poartă numele: mendeleeviu. Un crater de pe luna ii poarta numele. (sursă: Wikipedia)

No comments:

Post a Comment

Google PageRank CheckerFree counter and web statsClicky Web Analytics