Toamna a şi fugit din Paris râzând

Endre Ady, în maghiară Ady Endre, (n. 22 noiembrie 1877, Érmindszent, comitatul Sălaj, azi Ady Endre, judeţul Satu Mare – d. 27 ianuarie 1919, Budapesta) a fost un poet maghiar, nu doar unul dintre cei mai importanţi poeţi ai secolului XX, ci şi al literaturii maghiare în general.

S-a născut în comitatul Sălaj (Szilágy) într-o familie de nobili dar săracă. Tatăl, Ady Lőrinc (1851-1929) agricultor, mama Pásztor Mária (1858-1937) provine dintr-o familie de preoţi reformaţi. Ady Endre îşi începe studiile în Mincenţiu, unde este elevul lui Katona Károly, apoi continuă la liceul catolic sub îndrumarea lui Hark István. În 1886 continuă cu studiile liceale la Carei la liceul piarist. Din 1892 învaţă la Zalău. Face bacaleureatul in 1896.
Prima poezie publică în 22 martie 1896 in jurnalul "Szilágy". În 1903 o cunoaşte pe Diósy Ödönné, Brüll Adél (Léda). Léda locuieşte la Paris şi este soţia unui om bogat. Ady se îndrogosteşte de ea, şi o urmează la Paris. Léda devine muza lui Ady.
Ady ducea o viaţa hedonistă: nu era străin de el alcoolul şi drogurile. În 1909 ajunge într-un sanatoriu de dezintoxicare. Cum se ridică pe scara popularităţii ca poet aşa coboară în viaţa sentimentală: se răceşte legătura cu Léda până când rupe orice legătură cu ea.
În 1914 se căsătoreşte cu Boncza Berta, cu care corespondea în scrisori încă din 1911. Pe Berta o cheamă în poezii "Csinszka".
Între Ady şi Octavian Goga se forma o prietenie sinceră.
În literatura maghiară este primul care rupe legătura cu stilurile vechi, creând un stil modern. Poezia lui este influenţată de Baudlaire, Verlaine. Este un poet simbolist. Simboluri des folosite: Dumnezeu, Bani, Léda. Întodeauna scrie simbolurile cu literă mare. Ady nu a fost cunoscut doar ca poet ci şi ca jurnalist.

A trecut toamna prin Paris
(Párisban járt az ősz)

Traducere de Kocsis Francisko

S-a furişat ieri toamna în Paris,
Şi-a trecut pe Saint Michel subit;
În arşiţă, sub mute frunzare,
Cu mine s-a-ntâlnit.

Tocmai mergeam alene spre Sena;
Foc de vreje-n suflet, mici melodii
Mă ardeau: stranii, triste, purpurii
La gândul că voi muri.

M-a prins din urmă, mi-a şoptit ceva,
A tresărit tot bulevardul Saint Michel,
Zum, zum: zburau jucăuşe frunze,
De-a lungul, pe el.

O clipă: Vara nici n-a băgat de seamă,
Toamna a şi fugit din Paris râzând.
A fost aici, eu singur ştiu că a trecut
Pe sub frunzare gemând