Scripofilia, un hobby trendy

Material semnat de Voichița Rășcanu în 14 noiembrie 2007

Oamenii mai ciudaţi sau aproape normali şi-au găsit pasiuni fie foarte banale, cum ar fi colecţinarea de cutii de chibrituri, fie dintre cele mai ciudate, cum sunt cei care adună de prin şanţuri potcoave.
Una dintre aceste pasiuni bizare şi mult mai puţin cunoscute decât altele este scripofilia. Scripofilia reprezintă arta de a colecţiona hârtii antice de valoare. Pentru curioşi sau pasionaţi, în cursul zilei la joi, la Palatul Şuţu va avea loc o expoziţie mixtă. Prezidată de un pasionat adevărat de scripofilie, Francis Ambruş, expoziţia este organizată pentru a sărbători 150 de ani de la folosirea, în lume şi în România, a petrolului pentru iluminat.
Potrivit lui Ambruş, expoziţia reprezintă un omagiu adus petroliştilor, rafinorilor şi petrochimiştilor şi tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea acestei industrii româneşti. În cadrul vernisajului vor fi prezentate succint prin imagini de ilustrate de epocă şi acţiuni ale societăţilor care extrăgeau, rafinau ţiţeiul şi comercializau produsele petroliere, diversele etape prin care a trecut producţia de ţiţei a României, activitatea acestei ramuri industriale influenţând puternic situaţia economică şi politică şi chiar existenţa ţării noastre. Exponatele prezentate fac parte din colecţiile doctorului inginer Gheorghe Stănescu. Aproximativ 400 de cărţi poştale ilustrate de epocă cu imagini de sonde, rafinării, câmpuri petrolifere exploatări şi transport. De asemenea, vor fi prezentate peste 100 de cărţi poştale ilustrate despre Ploiești, din colecţia lui Gabriel Nicolae.
Totodată, vor fi expuse câteva zeci de acţiuni şi titluri emise de societăţile petrolifere cu capital mixt sau numai autohton din colecţia Francisc Ambruş. Acesta din urmă ne-a declarat, de altfel, că „Muzeul Municipiului Bucureşti, gazda mereu primitoare a expoziţiilor noastre, oferă o suprafaţă de 46 de panouri în holul mare din incinta muzeului pentru desfăşurarea acestei manifestări. Evenimentul începe pe 15 noiembrie, la ora 17.00 şi se va încheia în data de 30 noiembrie.
Ce înseamnă scripofilia
Dacă, în etapa primitivă a vieţii, omul colecţiona obiecte care îi serveau la supravieţ uirea de zi cu zi, ulterior, pe măsură ce rasa umană a evoluat şi pe măsură ce societăţile au fost atinse de „microbul“ civilizaţiei, pasiunea de a colecţiona hârtii de valoare a rămas la acest stadiu: de hobby, de activitate care produce satisfacţie. La fel au apărut şi bibliofilii, filateliştii, columbofilii, numismaticii etc.
Faţă de cele enumerate mai sus, scripofilia este cunoscută relativ de puţin timp, de câteva decenii. Terminologia anglo- saxonă „scripophily“ a rezultat din combinarea a doi termeni din limbile engleză şi greacă: scipo şi philos. Îmbinarea înseamnă dreptul de a deţine ceva în calitate de proprietar, respectiv din dragoste. Deci scripofilia poate fi tradus ca dreptul de a deţine din dragoste ceva, un bun. Cele mai elementare obiecte care pot fi găsite în casa unui scripofil sunt colecţiile de acţiuni, obligaţiuni şi hârtii de valoare vechi, scoase din circulaţie. De asemenea, tot ca o subramură a scripofiliei sunt colecţionate şi hârtiile cu antet, poliţele de asigurare, diplomele, brevetele, titlurile de proprietate şi biletele de loterie.
Această pasiune a câştigat teren pe plan mondial ca hobby, la mijlocul anilor ‘70, odată cu introducerea sistemelor electronice de tranzacţionare de valori. Scripofilii au şi o organizaţie mondială, International Bonds and Shares Society.
Traseul de la obicei la pasiune
Atracţia pentru a deţine o acţiune datează din momentul apariţiei acesteia, în anul 2000 î.H. Însă tranzacţiile cu acţiuni în sensul pe care îl are, astăzi, sintagma, au început în anul jurul anului 1000 d.H, în portul italian Amalfi. Deoarece costul expediţ iilor comerciale maritime era divizat în părţi sau procente, fiecare parte având o valoare prestabilită, investitorii vremii primeau, contra unei sume de bani, un document financiar pe care puteau să-l păstreze până la finalizarea expediţiei sau puteau revinde înainte de termenul stabilit. Această formă de finanţare-investire a expediţiilor comerciale a continuat până în secolul XIX-lea şi a constituit baza viitoarelor finanţări pentru diferite societăţi comerciale. Printre primele asemenea sociatăţ i s-a numărat „Compania Indiilor de Est“. Cele mai vechi acţiuni şi obligaţiuni erau documente olografe, fără un design sau însemne speciale, a căror validitate şi unica modalitate de a le proteja de falsificatori erau semnăturile şi sigiliul emitentului. Epoca modernă a acţiunilor şi obligaţiunilor emise pe suport de hârtie începe în a doua jumătate a secolului XIXlea şi se termină în anii ‘80 ai secolului trecut. La realizarea grafică a acestor documente au contribuit o serie de artişti de renume apaţinând stilului artistic Art Nouve sau Art Deco. Sute de emitenţi de acţiuni şi obligaţiuni româneşti au apelat la artişti de marcă, printre care Nicolae Grigorescu, Nicolae Vermont, Basarab, Coconaid sau Costin Petrescu. Cele mai reuşite documente au fost realizate la o serie de tipografii renumite, ale vremii, printre care Institutul de Arte Grafice Carol Göbl şi Fii, Stabilimentul Grafic Samitca din Craiova, Tipografia Luceafărul, sau Atelierele Minerva.
Scripofilii români
În România, care a fost mai multe decenii sub regim comunist, pasiunea pentru scripofilie nu a avut cum şi unde să se dezvolte. Într-o perioadă în care populaţia României era preocupată mai mult să aibă suficiente resurse pentru a-şi hrăni copiii sau familiile, şi pentru a nu muri de frig în case, o astfel de pasiune, ce poate deveni chiar costisitoare, nu şi-a găsit mulţi adepţi. După căderea comunismului, însă, scripofilia a prins teren şi în ţara noastră, iar majoritatea pasionaţilor s-a înscris în diferite asociaţii de profil din România. Printre puţinii scripofili români cunoscuţi şi pe plan internaţional este colecţionarul Francisc Ambruş. Acesta, care îşi aniversează, exact în ziua deschiderii vernisajului, ziua, colecţionează acţiuni şi obligaţiuni româneşti de peste 16 ani. La ora actuală, Ambruş are cea mai mare colecţie de acţiuni româneşti din întreaga lume, peste 2.200 de titluri dintr-un număr de 4.000 de societăţi emitente de acţiuni ce au funcţionat pe teritoriul României, între 1856 - 1948, când Marea Naţionalizare a reuşit să transforme economia privată într-una centralizată, ac- ţiunile şi obligaţiunile pierzându-şi valoarea şi identitatea, devenind instrumente şi probe împotriva foştilor proprietari. După cum însuşi Ambruş ne-a povestit, la acea vreme, foarte mulţi oameni au distrus de teamă acele acţiuni, iar unii au ajuns la canal sau au fost încarceraţi în închisorile comuniste. Aceste hârtii de valoare au fost, de fapt, rechizitoriul lor. Găsite în posesia lor, hârtiile le-au semnat condamnarea la carceră, deoarece erau considerate dovezi incriminatorii. Proprietarii acestora au fost catalogaţi drept burghezi şi asupritori ai clasei muncitoare, şi au suportat rigorile unei legi mult prea dure.
După Revoluţie, Ambruş şi-a descoperit pasiunea
Colecţionarul despre care vă vorbim astăzi, ne-a relatat că pentru prima dată şi-a „coborât ochii“ după Revoluţie, „asupra acestor superbe opere de grafică, şi, gă- sind pe piaţa colecţionarilor exemplare răzleţe, descoperite prin poduri sau pivniţ e, prin seifuri ascunse în pereţii dubli ai caselor revendicate, am început să le colecţionez. Uşor, uşor am luat contact cu piaţa Europeană şi am constatat că miş- carea funcţionează de mulţi ani în Occident, cu târguri de profil, întruniri, reviste cataloage de licitaţie şi licitaţii. Am început să-mi aşez colecţia pe branşe (tipuri de colectare, meserii), să descopăr semnături ilustre ale unor mari graficieni români, Basarab, Arie Murnu, Costin Petrescu, N. Grigorescu, şi alţii, semnături ale unor oameni politici ai vremii de aur, foşti preşedinti ai comitetului de administraţie al societăţii emitente. Mai mulţi ani, a fost un simplu pasionat, admirator, dar nu tocmai un specialist. Expoziţiile organizate de el şi vernisajele pe care le prezida au venit mult mai târziu.
După nouă ani de colecţionare, a venit prima expoziţie
Francisc Ambruş a fost un inovator şi un iniţiator al necunoscătorilor în domeniu. Prima expoziţie de acest gen din România a fost organizată de el. „Astfel, în 1999 am prezentat, în luna noiembrie, publicului bucureş tean la Muzeul Municipiului Bucureşti peste 300 de titluri şi acţiuni, în prima expoziţie de acest gen din România, urmând apoi o scurtă expoziţie în Muzeul BNR cu ocazia împlinirii a 120 de ani de funcţionare a Bursei Române, unde am expus 240 de acţiuni diferite, în 2005 o nouă expoziţie la Palatul Şuţu, cu peste 400 de titluri. Acest vernisaj a fost imediat urmat de o alta, la Muzeul BNR. Aici au fost expuse peste 300 de acţiuni bancare. „În 2006, am mai expus aproximativ 700 de titluri, tot la Palatul Şuţu, şi urmează ca, la lansarea cărţii ce o voi scrie, să fac încă o expoziţie în viitorul apropiat. La una dintre expoziţii, am avut onoarea de a fi prezenţi. Printre multele piese expuse am remarcat una, a cărei grafică îi aparţine marelui pictor Nicolae Grigorescu. Expoziţ ia este o incursiune inedită în imagini a trecutului tumultos al Finanţei Româneşti, Industriei, Capitalului şi Bursei, a modifică rilor geo-politice survenite până la 1948. Exponatele, prezentate într-o mare varietate grafică, pe branşe şi zone teritoriale, au transformat un hobby într-o lecţie de istorie. „Scopul declarat al expoziţ iei şi al celor făcute până acum, este de a-i sensibiliza pe vizitatori şi de a-i determina să-şi sacrifice din timpul lor acordând un pic de interes acestor frumoase mărturii ale trecutului istoric al României, colecţionându-le sau studiindule“, declara, la acea dată, mişcat de fiecare revedere a exponatelor, Francisc Ambruş.
Istoria hârtiilor româneşti de valoare
Emisiunea de documente financiare în ţara noastră datează de câteva sute de ani. În 1856, ia fiinţă Banca Naţională a Moldovei care va funcţiona până la 1877, în 1864 a fost creată Casa de Economii şi Consemnaţiuni, în 1873 - Creditul Funciar Rural, iar în 1874 - Creditul Funciar Urban. În 1880, s-a întemeiat Banca Naţională a României, iar, în 1882, s-a deschis Bursa de Valori. În 1902, funcţionau în Romania, sub denumirea de „marea industrie“ 625 de întreprinderi, în 1913 un număr de 197 instituţii de credit, iar în 1915, un număr de 1851 societăţi diverse. Anii care au urmat imediat după primul război mondial au adus o încetinire dramatică a activităţii economice, recesiunea cuprinzând întreaga Europă.
Conform Anuarului Societăţilor Anonime pe Acţiuni din România, în 1927-1928 existau pe teritoriul României un număr de 2941 societăţi pe acţiuni, repartizate astfel: 155 societăţi de petrol, 92 societăţi miniere şi de exploatare cariere, 89 pentru industria metalurgică, 53 pentru industria mecanică, electrică şi radio-electrică, 203 în industria forestieră, 266 în agricultură şi alimentaţie, 71 în industria chimică, 26 în industria ceramică, 125 în industria construcţ iilor, 108 în industria textilă, 44 în industria şi prelucrarea pielii, 103 în industria hârtiei, 348 în industria de comerţ, 1.117 bănci şi case de credit, 31 societăţi de asigurare, 58 de societăţi de transport şi 49 de societăţi diverse.
În 1943, în România existau peste 3.000 de societăţi anonime dintre care aproape 200 erau tranzacţionate la Bursă. După 1947, sistemul bancar a fost restrâ ns din cauza trecerii la economia de comandă şi a intrării României în zona de influenţă sovietică. După Marea Naţionalizare, orice formă a capitalului privat dispare, odată cu el dispărând şi titlurile de valoare, posesorii lor devenind peste noapte „duşmani ai puterii populare, imperialişti şi capitalişti“ mulţi dintre ei luând calea închisorilor sau a lagărelor de muncă.
Istoria petrolului în România
Existenţa petrolului - mai exact denumirea ţiţei - în România, deşi cunoscută din cele mai vechi timpuri, s-a impus prin începerea exploatărilor propriu-zise, abia din 1857. Încercările de fracţionare au fost făcute, în acelaşi an, la Ploieşti, unde a fost construită de către Theodor Mehedinţ eanu prima rafinărie. În acelaşi an, a fost obţinută concesiunea şi s-a început realizarea iluminatului cu petrol a oraşului Bucureşti, o lucrare de anvergură care a durat până în 1859. România este cea mai veche producătoare de ţiţei din lume ce apare în statisticile mondiale.