Salutări din Bacău
Oamenii se nasc, trăiesc şi, când le vine timpul, trec în eternitate. Oraşul rămâne. Generaţiile se succed într-o repetare continuă. E dreptul lor să ştie istoria aşezării în care se formează şi muncesc, în care iubesc şi îşi cresc copii şi apoi, mai devreme sau târziu, îşi dorm somnul veşniciei. Ciclurile vieţii se repetă de sute, poate de mii de ani. Mărturiile pe care le moştenim trebuie păstrate cu sfinţenie şi transmise. Albumul îşi propune să transmită contemporanilor şi generaţiilor viitoare o mică moştenire. - susţine autoul volumului Salutări din Bacău, reputatul filatelist, Ioan Catană. Lucrarea a apărut la editura Cetatea Doamnei din Piatra Neamţ şi este dedicată aniversării a 600 ani de la prima atestare documentară al oraşului Bacău.
Colecţionarea cărţilor poştale ilustrate, a vederilor cum sunt cunoscute de marele public, a generat o adevărată ”explozie” la începutul secolului al XX-lea. Posibilităţile reduse de călătorie şi informare, din acea perioadă, au impulsionat un mare număr de colectionari, femei în general, să realizeze un frumos şi bogat volum de corespondenţă sau schimb de cărţi poştale ilustrate cu rudele sau cu alţi indragostiti de cartofilie. Cărţile poştale ilustrate cu imagini din localităţile ţării şi din străinătate erau preferate, bunicile şi mătuşile noastre realizând adevărate albume cu ”trasee turistice”. Ulterior, aceste albumele au fost preluate de colecţionari şi treptat a apărut o nouă mare pasiune: cartofilia. Majoritatea colecţionarilor de cărţi poştale ilustrate fiind şi filatelişti au introdus reguli de colecţionare şi de realizare a exponatelor pentru a fi prezentate marelui public. Se organizează expoziţii locale şi naţionale, simpozioane, se editează lucrări de specialitate şi albume. La fel ca în marile centre filatelice ale ţării şi la Bacău exista un apreciat număr de colecţionari de cărţi poştale ilustrate şi o intensa activitate. ”Expoziţia Naţională de Cartofilie Bacău 1999” rămâne un exemplu de popularizare a acestui domeniu de colecţionistică care conservă imaginea generaţiilor viitoare.
Autorul prezentului album, filatelist şi colecţionar de cărţi poştale ilustrate de peste 25 de ani, are o bogată activitate expoziţională şi publicistică. În album este prezentată o selecţie din colecţia-exponat ce cuprinde peste 500 de cărţi poştale ilustrate cu imagini din Bacău. Selecţia a fost realizată cu scopul de a prezenta o evoluţie în timp a urbanisticii municipiului Bacău. Textele, ce cuprind în cea mai mare parte informaţii monografice, completează în mod sugestiv imaginile. În finalul albumului este prezentat un document inedit: primul regulament de urbanism al oraşului Bacău din anul 1887. - scrie în prefaţa cărţii, Leonard Paşcanu, preşedintele Federaţie Filatelice Române.
Lucrarea lui Ioan Catană este una de excepţie. Această apreciere se referă, atât la conţinut, cât şi la prezentare. Este o carte îngrijită şi realizată din punct de vedere tipografic în condiţii excepţionale. Conţine peste 170 de imagini color (cărţi poştale, facsimile după documente de epocă şi hărţi ale oraşului Bacău), iar prefaţa este tradusă şi în engleză. Proiectul a fost realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Bacău şi al Consiliului Local al Municipiului Bacău şi a apărut într-un tiraj de 1000 de exemplare. Lansarea volumului va avea loc pe 6 octombrie a.c. în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia împlinirii a 600 de ani de la prima atestare documentară al oraşului Bacău.

Deşi prima arestare documentară o găsim în privilegiul comercial acordat de Alexandru cel Bun negustorilor din Lvov (6.10.1408), originea oraşului Bacău se pierde în negura timpului. În arhivele Vaticanului, pe hărţile Evului Mediu precum şi în alte documente latine, Bacăul apare sub numele de Bacovia, sau Ad Bacum. Edwige Bestazzi – delegată a Institutului de Cultură Italiană, la începutul secolului XX - mărturiseşte că Bacăul era trecut pe o hartă pictată chiar în Palatul Primăriei Florenţa, sub numele de Bacovia. Istoricul Nicolae Iorga, este de părere că denumirea oraşului Bacău derivă de la slavul Bâc = Zimbru, bour, taur, ceea ce denotă că pe aceste meleaguri au fost întinse păduri în care trăiau turme de zimbri. La sfârşitul secolului al XIV-lea, Bacăul era bine închegat ca aşezare urbană, una dintre cele mai prospere din întreaga Moldova, având atribuţii militare şi comerciale foarte importante.
Linkul pentru descarcarea cartii nu functioneaza.
ReplyDeleteDe ce ati mai postat un link pentru descarcarea cartii, daca acesta nu functioneaza?
ReplyDeleteLinkul pentru descarcarea cartii nu functioneaza.
ReplyDeleteUn album exceptional!
ReplyDeleteLinkul pentru descarcarea paginii nu functioneaza !
ReplyDeleteDe altfel ca tot ce face Ioan Catana !
Totul este de "suprafata" !