The king of hobbies and the hobby of Kings

Contact us:*e-Mail: office@stampland.net*|*Tel.: +4-0722.714.394*|*Fax: +4-0318.166.897*|*Yahoo ID: laszlo_kallai

Best view with Mozilla Firefox

Sunday, September 21, 2008

Dr. Valeriu S. Neaga - o amintire de neuitat

„Les passions ont appris aux hommes la raison.” (Vauvenargues)

Au trecut deja cinci ani, de când sufletul tatălui meu s-a urcat în ceruri, în împărăţia Bunului Nostru Dumnezeu.
A fost un tată şi medic de excepţie, cum rar se mai întâlneşte în zilele noastre, ale cărui calităţi precumpănesc cu prisosinţă (omenos, generos, onest, cu o mare bunătate sufletească şi o cultură extrem de bogată), cu multă dăruire şi pricepere în tămăduirea bolilor dermato-venerice şi, în egală măsura, se ocupa de vechea şi profunda sa pasiune, din copilarie, FILATELIA, pe care dorea s-o abordeze cât mai profund şi mai ştiinţific posibil.
Pe tot parcursul vieţii, am fost alături de tatăl meu, sufleteşte, la toate evenimentele filatelice şi maximafile, atât din ţară cât şi din străinătate, bucurându-mă permanent de rezultatele şi laudele pe care le primea din partea tuturor. În ţara avea un grup restrâns de prieteni devotaţi, care l-au ajutat şi susţinut permanent în toate activităţile sale filatelice. Încă din studenţie, în oraşul Cluj-Napoca, a înfiinţat „Primul cerc filatelic studenţesc” din ţară, iar în 1957, împreuna cu alţi entuziaşti, a înfiinţat la Bacău „Prima grupă de maximafilie” din România, marcând astfel actul de naştere al unei noi arii de colecţionare din cadrul filateliei româneşti – MAXIMAFILIA, preocupare foarte puţin cunoscută în rândul colecţionarilor români. În anul 1959 a fost participant activ la organizarea unui „Cerc de studii maximafile”, care funcţiona în cadrul A.F.R., iar în 1965, cu încă trei mari filatelişti români, pun bazele Secţiei de Maximafilie din România.
În anul 1966, tatăl meu a pus bazele editării ilustratelor maxime în România şi începând cu 1967 a reuşit, ca împreună cu un grup de maximafilişti, să organizeze concursurile republicane de maximafilie. În 1972, din iniţiativa domniei sale, s-au pus bazele Simpozioanelor naţionale de maximafilie, primul având loc la Braşov.
În acelaşi an 1972, la Paris, tatăl meu a primit Marele Premiu al „Expoziţiei bilaterale România–Franţa”, înmânat personal de preşedintele Republicii Franceze.
În iulie 1973, se subliniază strădania sa în organizarea expoziţiei filatelice „SOCFILEX” din sălile Ateneului Român, unde m-am implicat personal, ca ghid-însoţitor al unor delegaţii străine.
În anul 1974, tatăl meu a avut o contribuţie decisivă în organizarea Expoziţiei de maximafilie „EUROMAX”, de la Bucureşti, reuşind să strângă personalităţi filatelice şi maximafilişti de marcă, din toate ţările Europei, unde am fost şi eu,ca fiica, prezentă în calitate de ghid-însoţitor al unor delegaţii străine.
Concomitent cu activităţile sale pe plan intern, a susţinut şi sprijinit recunoaşterea şi oficializarea Maximafiliei în cadrul F.I.P. (Federation Internationale de Philatelie), astfel ca în anul 1980 a fost ales vicepreşedinte al Comisiei F.I.P. de Maximafilie şi în 1982 devine preşedintele acestui înalt for internaţional până în 1988 când îşi dă demisia.
În anul 1990, a iniţiat şi a fondat, de asemenea, împreună cu alţi colaboratori apropiaţi „Societatea Română de Filatelie Tematică şi Maximafilie”, a carei preşedinţie a deţinut-o până în 1997, când s-a retras, continuând să activeze doar ca preşedinte de onoare până la trecerea în nefiinţă.
Sumara trecere în revista, a activităţii şi personalităţii celui care şi-a dedicat întreaga viaţă familiei, profesiei de medic şi puternicei pasiuni pentru filatelie şi maximafilie, arată golul imens rămas prin dispariţia sa.
Este o plăcere deosebită, pentru mine, să transmit întregului colectiv, mulţumirile mele din suflet, pentru aceasta frumoasă şi memorabilă iniţiativă de a înfiinţa „Societatea Română de maximafilie „Dr. Valeriu Neaga” întru amintirea veşnică a tatălui meu.
Cu deosebit respect,
Gabriela Mircea–Neaga (fiică)

No comments:

Post a Comment

Google PageRank CheckerFree counter and web statsClicky Web Analytics