%20Agong%20ER%20-%20Copy.jpg)
3 noiembrie 1906 - Alois Alzheimer prezintă la Congresul de medicină de la Tübingen datele fundamentale ale bolii care îi va purta numele.
Alois Alzheimer s-a născut la 14 iunie 1864 în orăşelul Marktbreit am Main, fiu al notarului Eduard Alzheimer. După absolvirea gimnaziului în Aschaffenburg, studiază medicina la universităţile din Würzburg şi Tübingen. În 1887 obţine titlul de Doctor în Medicină cu o dizertaţie despre "Glandele ceruminoase ale urechii". Începând cu anul 1888, timp de 14 ani lucrează - la început ca medic secundar (Assistenzarzt), mai târziu ca medic primar (Oberarzt) - în Spitalul de Boli Mintale din Frankfurt am Main
La 25 noiembrie 1901, Alzheimer examinează pentru prima dată o bolnavă, Auguste D., internată pentru modificări de comportament, tulburări de memorie, idei de persecuţie, incapacitate de a mai întreprinde cele mai elementare activităţi în gospodărie. Alzheimer mai văzuse bolnavi cu fenomene de deterioare mintală, majoritatea în vârstă de peste 70 de ani, deterioare atribuită senilităţii, Auguste D. avea însă doar 51 de ani, fapt care l-a făcut să aprofundeze studiul clinic al acestui caz, căruia i-a pus la început un diagnostic vag de "Boală a uitării" (Die Krankheit des Vergessens).
În anul 1902, Alzheimer devine asistent la clinica de Psihiatrie a Universităţii din Heidelberg sub conducerea profesorului Emil Kraepelin, care, un an după aceea, îl ia cu el la München, unde primise conducerea clinicii de Psihiatrie a Universităţii din acest oraş. Între 1903 şi 1912, Alzheimer conduce laboratorul de Anatomie patologică lucrând în acelaşi timp şi ca medic primar în clinică. Aici îşi susţine dizertaţia de docenţă (Habilitation) cu tema: "Studii histologice pentru diagnosticul diferenţial al paraliziei generale progresive".
La 9 aprilie 1906, Alzheimer primeşte ştirea morţii pacientei Aguste D., a cărei evoluţie nu încetase să o urmărească. La examinarea amănunţită a creierului, obţinut în urma autopsiei, constată modificări nedescrise până atunci, sub forma reducerii masei creierului, în special în regiunile frontale şi parietale, dispariţiei unui mare număr de celule nervoase în aceste regiuni şi apariţiei unor acumulări de substanţe proteice ca plăci dispuse în întreaga scoarţă cerebrală. La 3 noiembrie 1906, în cadrul celei de a 37-a Conferinţă a Psihiatrilor germani din Sud-vest ţinută la Tübingen, Alzheimer prezintă comunicarea asupra unei forme "particulare de îmbolnăvire a scoarţei creierului" (eine eigenartige Erkrankung der Hirnrinde). Constatările făcute apar în anul următor sub forma unui articol de două pagini în revista de specialitate "Allgemeine Zeitschrift für Psychiatrie und psychisch-gerichtliche Medizin". Acesta a fost primul caz de atrofie difuză presenilă a creierului, afecţiune care, la propunerea făcută de Emil Kraepelin încă în anul 1910, poartă numele său: Boala Alzheimer.
Alois Alzheimer s-a născut la 14 iunie 1864 în orăşelul Marktbreit am Main, fiu al notarului Eduard Alzheimer. După absolvirea gimnaziului în Aschaffenburg, studiază medicina la universităţile din Würzburg şi Tübingen. În 1887 obţine titlul de Doctor în Medicină cu o dizertaţie despre "Glandele ceruminoase ale urechii". Începând cu anul 1888, timp de 14 ani lucrează - la început ca medic secundar (Assistenzarzt), mai târziu ca medic primar (Oberarzt) - în Spitalul de Boli Mintale din Frankfurt am Main
La 25 noiembrie 1901, Alzheimer examinează pentru prima dată o bolnavă, Auguste D., internată pentru modificări de comportament, tulburări de memorie, idei de persecuţie, incapacitate de a mai întreprinde cele mai elementare activităţi în gospodărie. Alzheimer mai văzuse bolnavi cu fenomene de deterioare mintală, majoritatea în vârstă de peste 70 de ani, deterioare atribuită senilităţii, Auguste D. avea însă doar 51 de ani, fapt care l-a făcut să aprofundeze studiul clinic al acestui caz, căruia i-a pus la început un diagnostic vag de "Boală a uitării" (Die Krankheit des Vergessens).
În anul 1902, Alzheimer devine asistent la clinica de Psihiatrie a Universităţii din Heidelberg sub conducerea profesorului Emil Kraepelin, care, un an după aceea, îl ia cu el la München, unde primise conducerea clinicii de Psihiatrie a Universităţii din acest oraş. Între 1903 şi 1912, Alzheimer conduce laboratorul de Anatomie patologică lucrând în acelaşi timp şi ca medic primar în clinică. Aici îşi susţine dizertaţia de docenţă (Habilitation) cu tema: "Studii histologice pentru diagnosticul diferenţial al paraliziei generale progresive".
La 9 aprilie 1906, Alzheimer primeşte ştirea morţii pacientei Aguste D., a cărei evoluţie nu încetase să o urmărească. La examinarea amănunţită a creierului, obţinut în urma autopsiei, constată modificări nedescrise până atunci, sub forma reducerii masei creierului, în special în regiunile frontale şi parietale, dispariţiei unui mare număr de celule nervoase în aceste regiuni şi apariţiei unor acumulări de substanţe proteice ca plăci dispuse în întreaga scoarţă cerebrală. La 3 noiembrie 1906, în cadrul celei de a 37-a Conferinţă a Psihiatrilor germani din Sud-vest ţinută la Tübingen, Alzheimer prezintă comunicarea asupra unei forme "particulare de îmbolnăvire a scoarţei creierului" (eine eigenartige Erkrankung der Hirnrinde). Constatările făcute apar în anul următor sub forma unui articol de două pagini în revista de specialitate "Allgemeine Zeitschrift für Psychiatrie und psychisch-gerichtliche Medizin". Acesta a fost primul caz de atrofie difuză presenilă a creierului, afecţiune care, la propunerea făcută de Emil Kraepelin încă în anul 1910, poartă numele său: Boala Alzheimer.
No comments:
Post a Comment