The king of hobbies and the hobby of Kings

Contact us:*e-Mail: office@stampland.net*|*Tel.: +4-0722.714.394*|*Fax: +4-0318.166.897*|*Yahoo ID: laszlo_kallai

Best view with Mozilla Firefox

Friday, November 27, 2009

Povestea unui Mauritius albastru din România

Celebrul timbru Mauritius, scos la vânzare cu două milioane de euro

Unul dintre cele 12 timbre Mauritius, cele mai rare din lume, estimate de colecționari ca fiind cele mai valoroase, se află la un colecționar din Brăila, care s-a hotărât să îl scoată la vânzare cu prețul de două milioane de euro.
Celebrul timbru Mauritius este deținut la Brăila de președintele Asociației Filatelice "Dunărea", Ion Ivan, în vârstă de 61 de ani, care a declarat pentru AGERPRES că, "după 32 de ani de analiză a problemei", a luat decizia de a scoate la vânzare acest timbru, pentru care se bat marii filateliști ai lumii.
"Din 1977, de când am acest timbru, studiez problema. Mi-am făcut căsuță la bancă și l-am depus acolo. Eu sunt colecționar, eu cumpăr, nu vând, de aceea mi-a fost foarte greu să iau această hotărâre. Nu sunt muritor de foame. Anul trecut am avut o ofertă de 5,5 miliarde lei. Persoana respectivă mi-a spus să nu mă supăr, dar numai atât poate să îmi dea pe el. Nu puteam să îl jignesc, i-am spus doar că refuz. Banul lui, marfa mea. Timbrul valorează două milioane de euro ca pictură în miniatură. Anul trecut, la Viena, s-a vândut unul cu 3,3 milioane de euro", a spus Ivan.
Ion Ivan a moștenit pasiunea de colecționar de la tatăl său, Vasile Ivan, care a trăit 109 ani și a fost unul dintre apropiații Regelui Ferdinand, și tot de la tatăl său a moștenit și timbrul Mauritius.
"Am moștenit pasiunea de la tatăl meu, care a trăit în ultima parte a vieții la Căldărușa. De la el am moștenit și cele mai valoroase timbre, inclusiv celebrul Mauritius, emis în insula cu același nume, la 1847, pe vremea Reginei Victoria", a afirmat colecționarul.
Brăileanul a mai spus că, în momentul de față, un nepot de-al său lucrează la realizarea unui site, unde vor fi prezentate toate detaliile legate de timbrul Mauritius și modalitatea de achiziționare a acestuia, deoarece "este nevoie de anumite explicații, pentru a putea vinde timbrul realizat ca pictură în miniatură".
Ion Ivan deține sute de lucrări de artă, piese importante de numismatică, medalistică și cartofilie, milioane de timbre poștale și cărți poștale vechi de peste un secol, precum "Piuă de măcinat pietre de aur" sau "Casa nașterii Regelui Matei Corvin".
"De la fiecare piesă colecționată înveți ceva”, spune Ion Ivan, care este mâhnit că nu poate transmite pasiunea pentru colecționat tinerei generații, mai ales că "piesele pe care le colecționezi nu-ți lasă niciodată mintea să ruginească, iar colecțiile sunt cele mai nobile hobby-uri".
Timbrul Mauritius a fost emis în fosta colonie britanică, iar până astăzi s-au mai păstrat doar 12 exemplare estimate de colecționari ca fiind cele mai valoroase din lume.
Faima sa se datorează greșelii gravorului Joseph Barnard, care în timp ce grava plăcile, în 1847, în loc de cuvintele "Post paid" (franco) a aplicat pe timbru inscripția "Post Office".
Cum Mauritius era în acele vremuri o colonie britanică, timbrele cu efigia reginei britanice Victoria au ajuns în numeroase destinații din lume și au făcut insula celebră. (Agerpres)

Wednesday, November 25, 2009

Olimpiada de Iarnă din 2010

Olimpiada de Iarnă din 2010 se va desfășura în perioada 12-28 februarie 2010 în Vancouver, Columbia Britanică, Canada cu câteva competiții și în Whistler, Columbia Britanică. Cele două jocuri (Olimpice și Paralimpice) vor fi organizate de Comitetul de Organizare Vancouver (VANOC). Olimpiada de Iarnă din 2010 va fi a treia olimpiadă găzduită de Canada și prima de provincia Columbia Britanică. În trecut, Canada a fost casa Olimpiadei de Vară din 1976 din Montreal și Olimpiadei de Iarnă din 1988 din Calgary.
Urmând tradiția olimpică, fostul primar al orașului Vancouver, Sam Sullivan, a primit Steagul Olimpic pe durata ceremoniei de închidere a Jocurilor din 2006 din Torino, Italia, care a fost dat lui Michaëlle Jean și lui Gordon Campbell. Steagul a fost ridicat în Canada pe 28 februarie 2006 într-o ceremonie specială.
Administrația poștală elvețiană a emis în urmă cu cinci zile două mărci poștale dedicate acestui eveniment sportiv.

Advent pe o marcă austriacă

Postul Crăciunului, numit și Postul Sfântului Martin ori Postul Ignatului, sau Advent, e o perioadă precedentă Crăciunului, și care variază de la patru la șase săptămâni aproximativ, în funcție de rit și loc. Conform tradiției stabilite cu timpul în Biserică, Postului Crăciunului este de asprime mijlocie, fiind un post al bucuriei. De aceea, pe lângă abținerea de la mâncărurile "de dulce" și alte renunțări (mortificări), Biserica propune un program liturgic în care un loc special îl ocupă colindele tradiționale, misterele de bucurie ale Rozariului și alte devoțiuni specifice acestei perioade.
Ca semn de pocăință, culoarea veșmintelor liturgice în Advent e violetă; odinioară în unele biserici se folosea culoarea neagră iar imaginile se acopereau ca în timpul Patimii. În duminica a-III-a, Gaudete, se poate folosi culoarea roză.
De asemenea, orga și celelalte instrumente muzicale permise în biserică nu pot cânta decât pentru a însoți cântarea poporului, nu însă ele singure. În duminici și zilele de lucru ale Adventului, la liturghie nu se spune imnul «Mărire». Dacă în Advent are loc o căsătorie, parohul trebuie să le atragă atenția mirilor asupra caracterului pe care îl are acest timp liturgic.

Tuesday, November 24, 2009

Și la Poșta elvețiană a sosit Crăciunul

La Romfilatelia a sosit Crăciunul

Emisiunea de mărci poştale Crăciun 2009 are ilustrată imaginea icoanei Naşterea Domnului din Biserica Buna Vestire – Sfântul Antonie cel Mare - "Curtea Veche" - Bucureşti.
Aflată în fosta incintă a vechii Curţi Domneşti, Biserica Buna Vestire - Sfântul Antonie cel Mare - "Curtea Veche" - este cel mai vechi edificiu de cult al Bucureştiului păstrat până în prezent. A fost construită la sfârşitul celei de a doua domnii a lui Mircea Ciobanu în jurul anului 1559, după cum se spune în pisania, pusă în 1715 de Ștefan Cantacuzino, deasupra uşii de intrare că "din temelia ei iaste zidită de bătrânul Mircea vodă". Ctitorul lăcaşului de cult a fost îngropat în această biserică. Distrusă parţial de un incendiu în 1847, biserica începe a fi reparată doi ani mai târziu după proiectul arhitectului austriac I. Schlatter, aspectul exterior al monumentului luând o înfăţişare neogotică. Se reface turla, se adaugă un mic pridvor, se demolează capelele laterale. Pictura a fost refăcută în ulei, în 1852, de Constantin Lecca. Pri0ma restaurare are loc în 1914, iar cea de-a doua, între anii 1928-1935, coordonată de arhitectul Horia Teodoru care a redat monumentului întru totul înfăţişarea şi strălucirea originală, rămasă până în prezent.
Hramul Bisericii, Buna Vestire, a fost dat de Mircea Ciobanu, iar după incendiul din 1847, Biserica a primit şi cel de-al doilea hram, Sfântul Antonie cel Mare. (după Romfilatelia)

Sunday, November 22, 2009

Cărţi poştale multimedia

Produsele multimedia ne au invadat în ultimele două-trei decenii. Au apărut mărci poştale vorbitoare - chiar în acest an Poşta chineză a emis o serie de timbre pe ele fiind înregistrate 300 de poeme de pe vremea Dinaistiei Tang -, dar şi cărţi poştale care conţin mini compact discuri cu muzică, film ori imagini fixe. Primele felicitări multimedia au apărut cu peste două decenii în urmă, conţinând un microcip - circuit integrat -, un difuzor şi o baterie minusculă. În momentul în care deschideai felicitarea se închidea circuitul electric şi se auzea o melodie, de regulă Happy birthday ori Jingle Bells.
O noutate "editorială" în acest domeniu aparţine firmei Banat Media, care în ultimul an a scos pe piaţă o serie de cărţi poştale multimedia, sau mai exact "cărţi poştale cu compact disc integrat". Sunt produse de calitate, şi au un rol educativ extraordinar. Temele abordate de editorii de la Banat Media sunt: Timişoara de altădată, Biserici istorice din Timişoara, Muzeul de artă Timişoara, Arta religioasă în Banat, şi Pictura bănăţeană interbelică. Din câte am aflat de la "părintele" acestei inţiative, Emil Banciu, în curând apare o carte poştală multimedia care evocă cele întâmplate în urmă cu două decenii, cunoscute drept evenimentele din Decembrie '89 sau Revoluţia română.
Produsele Banat Media pot fi descrise drept inedite ca suport de informaţie şi reclamă, care sunt totodată şi suvenir turistic, obiect de colecţie sau cadou. Cărţile poştale multimedia pot fi un produs ideal de marketing pentru oraşe, locaţii turistice, muzee, instituţii culturale. Mini compact discul are un diametru de opt cm şi o capacitate de maxim 200 MB (spaţiu suficient pentru câteva sute de fotografii de calitate, 20 minunte vidoclip sau muzica, 50-60 panorame de 360°, etc.). Cărţile poştale au format B6 (176 mmX125 mm), corespunzător normelor Poştei Române. Tipărirea cărţii poştale şi a labelului CD-ului se face după standardele Euroscala Offset astfel încât vederea şi CD-ul să aibă un design uniform.
În curînd voi prezenta şi celelalte cărţi poştale multimedia - printre care Timişoara de altădată, Biserici istorice din Timişoara, Muzeul de artă Timişoara, Arta religioasă în Banat, şi Pictura bănăţeană interbelică - editate de Banat Media şi care mi-au parvenit prin amabilitatea lui Emil Banciu.

Saturday, November 21, 2009

Philatelic terminology

A
Aerogram
• Aerophilately
• Affixing machine
Airmail
Airmail etiquette
• Archer Roulette
Arthur H. Pitney
• Astrophilately
B
• Backstamp
• Balloon mail
• Bicycle mail
• Bisects and splits (philately)
• Bulk mail
• Burelage
C
• Cachet
• Cancellation (mail)
• Cancelled-to-order
• Carrier's stamp
• Certified Mail
• Chalky paper
• Charity label
• Charity stamp
• Christmas Seal
• Christmas stamp
• Cinderella stamp
• Classic stamp
• Coil stamp
• Commemorative stamp
• Courtesy reply mail
• Cover (philately)
• Crash cover
• Cut square (philately)
• Cut to shape
• Cut-out (philately)
D
• Dead letter mail
• Definitive stamp
• Denomination (postage stamp)
• Die proof (philately)
• Digital stamp
• Disinfected mail
• Duplex cancel
E
• Easter seals (philately)
• Errors, freaks, and oddities
• Essay (philately)
• Event cover
• Excise stamp
F
• Face value
• Fancy cancel
• Feldpost
• Feldpost number
• Field post office
• First day of issue
• Fonopost
• Forerunner (stamp)
• Forwarding agent (philately)
• Foxing
• Franchise stamp
• Franking
• Free Frank
• Freepost
G
• Graphite lined stamp
• Grill (philately)
• Gutter (philately)
H
• Health stamp
• Holiday stamp
• Hotel post
I
• Illegal stamps
• Imprimatur (philately)
• Imprinted stamp
• Indicia (philately)
• Information Based Indicia
• International reply coupon
• Invert error
J
• Joint issue
K
• Killer (philately)
L
Lettersheet
Lettercard
L-Mail
• Line pair
• Local post
• Local postal surcharge labels
• Local stamp
M
• Magnifying glass
Mailplane
• Marcophily
• Maximaphily
• Maximum card
• Metered reply mail
• Military stamp
• Miniature sheet
• Mint stamp
• Mixed franking
N
• New print (philately)
• Newspaper wrapper
• Newspaper stamp
• Non-denominated postage
O
• O.H.M.S.
• Official mail
• Omnibus issue
• Overprint
P
• PHQ card
• Packet ship
• Pen cancel
• Perfin
• Personalised stamp
• Philatelic cover
• Phosphor banded stamp
• Plate block
• Plate number coil
• Plating (stamps)
Postage meter
• Postage stamp
• Postage stamp block
• Postage stamp design
• Postage due
• Postage stamp booklet
• Postage stamp color
• Postage stamp demonetization
• Postage stamp design error
• Postage stamp error
• Postage stamp gum
• Postage stamp reprint
• Postage stamp separation
• Postal code
• Postal history
• Postal marking
• Postal stationery
• Postcard
• Poste restante
• Poster stamp
• Postmark
• Pre-adhesive mail
• Precancel
• Presentation Pack
• Primitives (stamps)
• Printed matter
• Private Mail Bag
• Private overprint
• Pro Juventute
• Pull (philately)
R
• Railway post office
• Railway stamp
• Registered mail
• Regummed stamp
• Revenue stamp
S
• Seapost Service
• Self-adhesive stamp
• Semi-postal
• Sheet of stamps
• Ship cover
• Smilers sheet
• Socked on the nose
• Special stamp
• Specimen stamp
• St. Andrew's cross (philately)
• Stamp tongs
• Stamp album
• Stamp catalog
• Stamp hinge
• Stamp numbering system
• Stamp program
• Stamps on stamps
• Stockbook
T
• Telegraph stamp
• Test stamp
• Topical stamp collecting
• Travelling Post Office
• Triptych (philately)
• Tête-bêche
V
V-mail
• Variable value stamp
• Vignette (philately)
W
• Want list
• Water-activated stamp
• Watermark

Friday, November 20, 2009

De vânzare la David Feldman

Casa de licitații David Feldman organizează în perioada 24-28 noiembrie a.c. o serie de licitații. Cele șase secțiuni în care se va desfășura acțiunea cuprinde: "rarități din lumea întreagă", "state vechi italienești", "finlanda clasică", "erori din Marea Britanie", "Jocurile Olimpice" și o secțiune generalistă - "lumea întreagă". Printre piesele scoase la vânzare la categorie "rarități din lumea întreagă" se numără câteva piese românești. Printre ele se află două mărci din prima emisiune din Moldova - Cap de bour. Marca de 27 de parale are ștampila BERLAD 11/8 MOLDOVA. Specialiștii de la David Feldman au menționat în catalogul licitației că sunt cunoscute doar cinci exemplare ștampilate în Bârlad a valorii de 27 parale. Prețul estimat este de 12.000-15.000 euro. O alte raritate românească este tot din prima emisiune a Moldovei, 54 parale, cu ștampilă FOKSANI/MOLDOVA. Prețul estimat - 5.000-8.000 euro. O a treia piese rare, dar și decorativă, este o scrisoare levant plecat din Galați spre Montpellier. În acest caz prețul estimat este chiar una modestă având în vedere francatura spectaculoasă, 1.000-2.000 euro.
Tot levantul este și lotul care este estimat la 16.000-24.000 de euro. Mai multe piese DBSR - din care două au fost prezentate în revista philatelica.ro, nr. 3 cu titlul Poșta locală feroviară Kustendje-Czernawoda sub semnătura Gildei Roșca - sunt scoase la mezat. Ele au mai fost puse în vânzare de casa de licitații David Feldman în luna octombrie anul trecut.
Noutatea acestei licitații constă în apariția cataloagelor în format electronic. Casa de licitații David Feldman pentru a reduce costurile, dar și pentru a ține pasul cu evoluția IT, a început să distribuie clienților săi catalogul licitațiilor în format electronic, înregistrate pe compact discuri.

Wednesday, November 18, 2009

CENTROM ´58

Imagine publicată pe coperta revistei Filatelia nr. 12 din 1958,
după închiderea expoziției "Centenarul mărcii poştale româneşti" - CENTROM ´58

Pur și simplu

Satul Cheud este o localitate din nordul judeţului Sălaj, aparţinând administrativ de comuna Năpradea, la limita cu judeţul Maramureş. A fost atestat documentar pentru prima oară în anul 1475, sub numele de Kew. Alte atestări documentare au fost făcute în anii 1505 (Kewd, Keud), 1512 (Keod), 1526 (Köd), 1537 (Keodh), 1543 (Kewd), 1545 (Kwd), 1549 (Keöd), 1555 (Cheold, Köld), 1570 (Keoeod), 1579 (Keood), 1733 (Tendu), 1750 (Kööd), 1760- 1762 (Köd), 1850 (Tyodu), 1854 (Köd, Tiod), 1900 (Cheud).
Numele satului vine de la cuvântul "kew", de origine maghiară, care înseamnă "piatră" în limba română. (Enciclopedia României)

Tuesday, November 17, 2009

Teiușul de odinioară - un album pentru viitor

Din partea autorului,
Ideea alcătuirii acestui album cu imagini ale Teiuşului de odinioară s-a născut din dorinţa de a restitui cititorilor unele aspecte din trecutul localităţii noastre, ceea ce implică valenţe culturale, spirituale şi afective.
Cunoaşterea realităţilor din istoria unei comunităţi este o preocupare a civilizaţiei moderne, cu implicaţii ştiinţifice şi civice. Aceasta reprezintă un arc peste timp, prin care se întâlnesc trecutul cu prezentul, pentru a putea prefigura mai frumos viitorul.
Albumul doreşte să păstreze vie în amintirea noastră atât imagini ale unui trecut îndepărtat, cât şi imagini dintr-o perioadă mai apropiată. De aceea, am inclus imagini începând din 1860 până în prezent. Există imagini care s-au perindat privirii bunicilor şi părinţilor noştri, dar şi imagini care se regăsesc în preajma noastră, întrucât Teiuşul este o localitate în care se împletesc, la tot pasul, trecutul cu prezentul.
Avem datoria faţă de cei care au trăit înaintea noastră, să facem cunoscute lumii faptele, tradiţiile şi valorile lor culturale. Plecând de la această convingere am adunat în paginile lucrării o seamă de informaţii de natură documentară, care pot constitui pentru cei de azi repere utile.
Lucrarea este structurată în două secţiuni: un scurt istoric al localităţii şi imagini reprezentative pentru trecutul şi prezentul Teiuşului.
Albumul a fost realizat atât pentru cei care s-au născut în Teiuş sau locuiesc aici, cât şi pentru cei care vor trece prin localitate. Cititorii îşi vor putea forma astfel o imagine cuprinzătoare despre localitatea noastră. Pentru ca lucrarea să fie accesibilă şi celor care nu cunosc limba română, ea a fost tradusă în alte cinci limbi.
Doresc să mulţumesc tuturor celor care mi-au oferit sprijinul lor, dar în mod deosebit mamei mele, Aurelia Cristea, soţiei, Anca-Maria Bota, domnului conf. univ. dr. Horia Ciugudean, domnului Daniel Tiutiu şi doamnei Cornelia Bodea.
Aduc de asemenea mulţumiri domnului primar, Dorin Iacob Mateica, firmei Penny Market şi familiei Rodica şi Ioan Vlad din Canada.
Teiuş la 24 iunie 2009
Cristian Florin BOTA

Monday, November 16, 2009

Emisiune Romfilatelia

Cu ocazia împlinirii unui secol şi jumătate de la semnarea, la 12 noiembrie 1859, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a Înaltului Ordin de Zi nr. 83 de înfiinţare a Statului Major General, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea de mărci poştale "Statul Major General al Armatei Române - 150 de ani".
După Unirea din 1859, domnitorul a luat hotărârea de a constitui un Corp de Stat Major General al Armatei Principatelor Unite, dependent în atribuţiile sale de ministerele de război din cele două principate. Primul şef al Statului Major General a fost colonelul Grigore Gărdescu. Înaltul Decret nr. 410/1867 a stabilit, ca semn distinctiv pentru ofiţerii din Corpul de Stat Major, "fulgerul de aur aplicat pe gulerul tunicii de mică şi mare ţinută".
De-a lungul celor 150 de ani de existenţă, Statul Major General a fost structura de conducere care a luat toate deciziile cu impact major asupra organismului militar românesc şi, implicit, asupra politicii de apărare a ţării.
După 1990, Marele Stat Major (devenit, în 1994, Statul Major General) a contribuit la transformarea Armatei României într-o structură modernă, bine instruită, echipată la standardele cerute de NATO, capabilă atât să asigure securitatea teritorială, cât şi să execute misiuni în afara graniţelor ţării.
Astăzi, Statul Major General asigură conducerea, organizarea, planificarea şi operaţionalizarea celor trei categorii de forţe din compunerea Armatei României: Forţele Terestre, Forţele Aeriene şi Forţele Navale.
Începând cu 12 noiembrie 2009, emisiunea filatelică "Statul Major General al Armatei Române - 150 de ani", va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară. (Romfilatelia)

Saturday, November 14, 2009

Dezvăluirile din ZIUA continuă

Tezaurul filatelic ciopărțit cu foarfeca

Jefuirea sistematica a Conservatorului de timbre, aflat în prezent în administrarea Companiei Naționale Poșta Română, s-a realizat pe parcursul a două decenii, cu concursul unor demnitari și funcționari ai statului și o serie de filateliști care s-au învârtit în cercurile acestora. Metodele prin care au acționat sunt multiple. Astfel, una dintre metodele prin care au fost sustrase timbre extrem de rare și scumpe din patrimoniu consta în fragmentarea unor coli sau părți de coli.
Ce înseamnă acest proce­deu? În inventarul Conserva­torului multe dintre emisiunile românești din perioada clasică (1858-1900) erau trecute la "bucată", dar o bucată însemna în realitate o coală de o sută de mărci poștale. Devalizatorii efectiv tăiau aceste coli cu foarfeca (aceste mărci nefiind dantelate, detașarea lor din coala se realiza prin rupere sau tăiere), lăsând în tezaur un singur timbru. Restul de 99 erau scoase din instituție și comer­cializat, de regula în Occident. O altă metodă de a fura piese din colecția națională este aceea de a înlocui timbrele autentice cu altele falsificate, fără nici o valoare. >>> continuare în ZIUA

Lista "filatelistilor" de la Posta

Miniștrii de resort care au participat, au contribuit sau cel puțin au tolerat devali­zarea Tezaurului filatelic: >>> continuare în ZIUA

Friday, November 13, 2009

Despre Tezaurul filatelic

Poșta Română a prăpădit Tezaurul filatelic

În decembrie 1989, Tezaurul de timbre al României era estimat la 500 de milioane de euro - valoarea de piață actuală. Fabuloasa comoară cuprindea câteva milioane de mărci poștale, eseuri și machete ale timbrelor, scrisori circulate, dar și o serie de piese filatelice unicat, de o valoare practic inestimabilă. Fondul național, provenit din schimbul cu administrațiile poștale membre ale Uniunii Poștale Universale, din fonduri proprii ale Poștei Române, din donații și nu în ultimul rând din confiscări, în perioada comunistă, a fost până pe 8 februarie 1990 în "stăpânirea" Băncii Naționale, când a fost trecut abuziv, prin decret al președintelui CFSN Ion Iliescu, în administrarea Poștei.
În haosul Revoluției, tezaurul a fost jefuit sistematic. În acei ani, casele de licitații din Europa au scos la mezat zeci de piese filatelice românești, rare și chiar unicate, despre existența cărora comunitatea filateliștilor habar nu a avut. Vânzătorii aveau explicații de genul "le-am moștenit și le-am ținut ascunse pe vremea dictaturii".
Abia în acest an, după decenii de jaf, Curtea de Conturi a efectuat un control la Muzeul Național Filatelic din cadrul CN Poșta Română SA. Concluziile sunt cutremurătoare, dar cel mai grav lucru descoperit este că predarea-primirea tezaurului dintre BNR și Poșta Română s-a efectuat numai scriptic, fără descrierea fiecărui timbru, din acest motiv existând mari suspiciuni privind autenticitatea unor mărci poștale. Specialiștii Curții cred că 215 piese filatelice, practic colecția de mărci poștale clasice a României, sunt falsuri. Dar desăvârșirea prăpădului se pregătește prin privatizarea Poștei, când cumpărătorul va avea control total asupra acestui bun național. Singura soluție pentru a mai salva ce se mai poate salva este trecerea fondului în administrarea BNR înaintea vânzării companiei. La cererea noastră privind starea tezaurului, directorul general al Poștei Române, Gabriel Bohâlțeanu, ne-a trimis un răspuns năucitor: datele nu pot fi furnizate presei pentru că nu fac parte din categoria informațiilor de interes public! (continuare în ZIUA)

Wednesday, November 11, 2009

Nouă câini la cinci dolari

Am primit și eu această ofertă. Cine e interesat, cu doar 5 dolari, îl poate achiziționa de la Mystic Stamp Company.

Alina Dumitru pe timbre româneşti?

Eduard Doandeş, preşedintele Federaţia Română de Judo, şi Tudor Bohălţeanu, preşedintele Compania Naţională "Poşta Română" SA, au semnat la Hotel Hilton un parteneriat pe patru ani, pentru o sumă care nu a fost dezvăluită. Bohălţeanu, fost practicant de judo, a declarat că acest sport i-a adus două mari beneficii în viaţă: sănătatea fizică şi echilibrul spiritual şi emoţional. ''Poşta Română are 35.000 de anagajaţi şi poate fi o pepinieră pentru practicanţi şi viitori campioni de judo. Fiecare cerere a Federaţiei Române de Judo va fi analizată şi în funcţie de posibilităţile noastre vom găsi resursele necesare''. Doandeş a opinat că Poşta Română este un partener ideal şi că familia judo-ului trebuie să-şi unească forţele pentru a găsi structuri care să genereze structuri pentru atragerea de surse materiale pentru dezvoltarea bazei materiale în această perioadă de criză. Alina Dumitru, campioana olimpică de la Beijing, prezentă la conferinţa de presă, şi-a anunţat dorinţa de a continua marea performanţă şi anul viitor, iar dacă nu va avea probleme de sănătate doreşte să participe şi la JO 2012 de la Londra. "Este o veste superbă. Dumitru este eroul nostru, un simbol al judo-ului românesc, un exemplu de urmat pentru toţi practicanţii de judo'', a comentat Doandeş. Tudor Bohălţeanu a declarat că imaginea Alinei Dumitru poate apărea pe efectele poştale, plicuri şi emisii de timbre, cu prilejul unor momente jubiliare şi cu prilejul altor performanţe obţinute de judoka români. (AgerPres)

Istorie poştală

Poşta Română - Ziua Bucureştiului 2008

Războiul care s-a terminat la ora 11, în a 11-a zi a lunii a 11-a din anul 1918

Războiul cel Mare, Războiul Națiunilor, re-numit, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Primul Război Mondial, a fost un conflict militar de dimensiuni mondiale. Cronologic, evenimentele s-au desfășurat astfel: în 28 iulie 1914 Imperiul Austro-Ungar a atacat Serbia (în 23 iulie 1914 Austro-Ungaria a dat un ultimatum, apreciat ca inacceptabil pentru un stat suveran, Serbiei - considerată responsabilă pentru atentatul de la Sarajevo, din 28 iunie 1914); în 30 iulie 1914, Rusia, susținând Serbia, decretează mobilizarea generală; în replică, Germania, aliata Austro-Ungariei, declară, la 1 august 1914, război Rusiei și, apoi, o zi mai târziu, la 3 august 1914, Franței; la 4 august 1914 Germania a invadat Belgia, iar Anglia și dominioanele sale au declarat război Germaniei (5 august 1914) ; la rândul său, Austro-Ungaria declară război Rusiei (6 august 1914), iar Serbia, Germaniei (6 august 1914); Franța declară război Austro-Ungariei {11 august 1914), urmată de Anglia (12 august 1914); la 23 august 1914, Japonia declară război Germaniei (prin acest act, conflictul european devine mondial); Turcia declară, la 12 noiembrie 1814, război Triplei Înțelegeri; în 23 mai 1915, Italia declară război Austro-Ungariei; în 27/28 august, România a intrat în război alături de Tripla Înțelegere (Antanta), iar la 6 martie 1917 și Statele Unite ale Americii intră în război împotriva Puterilor Centrale. În 11 noiembrie 1918, la ora 05.00 s-a semnat actul de armistițiu și, astfel, la ora 11.00 dimineața, războiul a luat sfârșit. Combatanții războiului au fost Antanta și Puterile Centrale. Nici un conflict anterior nu a implicat un număr atât de mare de militari și nu a implicat atâtea părți pe câmpul de luptă. În final, acest război a devenit al doilea conflict pe lista celor mai sângeroase conflicte notate de istorie (după Rebeliunea de la Taiping). Douăzeci de ani mai târziu, însă, cel de-al Doilea Război Mondial va face și mai multe victime.
O caracteristică a Primului Război Mondial este folosirea strategică pe scară largă a tranșeelor ca linii de apărare pe Frontul de Vest, acestea întinzându-se de la Marea Nordului până la granița cu Elveția. Mai mult de 9 milioane de persoane au fost ucise pe câmpurile de luptă ale războiului iar, pe lângă acestea, mai mulți își pierd viața în spatele liniilor frontului, datorită lipsei resurselor de bază - mâncare, căldură sau combustibil, mobilizate cu prioritate pentru alimentarea armatelor - și a genocidului comis sub acoperirea numeroaselor războaie civile și conflicte interne (de exemplu, genocidul armean).
Progresul tehnologic care s-a produs odată cu revoluția industrială a secolului XIX-lea se traduce în creșterea puterii distructive a armelor și în diversificarea modalităților de atac aflate la dispoziția generalilor din acea epocă. Astfel, în Primul Război Mondial au loc primele bombardamente aeriene din istorie, iar în jur de 5% din totalul victimelor de război au fost civili, în timp ce în Al Doilea Război Mondial procentul acestora va fi de 50%.
Primul Război Mondial s-a dovedit a fi o ruptură decisivă cu vechea ordine mondială, marcând încetarea finală a absolutismului monarhic în Europa. Patru imperii au fost doborâte: German, Austro-Ungar, Otoman și Rus. Cele patru dinastii ale lor, Hohenzollern, Habsburg, Otoman și Romanov, care au avut rădăcini ale puterii încă din timpul cruciadelor, au căzut după război.
Eșecul de a rezolva crizele postbelice a contribuit la ascendența fascismului în Italia, a nazismului în Germania și la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Războiul a catalizat Revoluția bolșevică, cea care avea să inspire ulterior revoluții comuniste în diferite țări, precum China sau Cuba. În est, căderea Imperiului Otoman a pavat calea spre democrația modernă și laicizarea statului succesor, Turcia. În Europa Centrală au fost înființate state noi, precum Cehoslovacia sau Iugoslavia, iar Polonia a fost redefinită.

Tuesday, November 10, 2009

Din lada de zestre - IV.

Aritmograf
Înlocuind cifrele dela A-B vertical, prin litere, obțineți numele unei valoroase emisiuni românești.
În rândurile orizontale, precedând la fel, obțineți:
Rândul I.: minuscul "petic" de hârtie
Rândul II.: de multe ori timbrele... sunt mai valoroase decât cele noi
Rândul III.: instrument întrebuițat în filatelie pentru măsurarea zimților
Rândul IV.: zeiță antică înfățișată pe un timbru comemorativ emis de Grecia în 1937
Rândul V.: insulă în Oceanul Indian care a emis în 1936 o serie de patru timbre cu ocazia comemorării sultanului Ben Harub
Rândul VI.: provincie din fostul imperiu Austro-Ungar ce a emis cu ocazia plebicistului din 1920 o serie de timbre jugoslave și austriece
Rândul VII.: Când e vorba de o raritate, atât filatelistului profesionist cât și cel... sunt la fel de interesați
A apărut în numărul 1 al revistei Filatelia - revistă
pentru răspândirea și ocrotirea filateliei,
din 15 decembrie 1940

Monday, November 9, 2009

Din lada de zestre - III.

Varietăți de timbre românești

O varietate interesantă și necunoscută încă până în prezent în revista noastră, se găsește între timbrele de 4 lei roșu-portocaliu, emise în anul 1935, (Yvert nr. 491). Aceste timbre au fost tipărite în coli de 100 bucpți. În fiecare coală se găsesc trei tipuri care deosebesc după următoarele caracteristici ale literei "L" din cuvântul LEI aflat sub cifra 4.
Tipul I. În acest tip litare L nu prezintă nici o particularitate, având tălpile și forma întreagă.
Tipul II. La acest tip litera L are bara de sus din stânga aproape complet lipsă. Se găsesc 20 bucăți din acest fel în fiecare coală și formează toată coloana verticală, începând cu nr. 3 și 7.
Tipul III. La aceasta litera L are aspectul din clișeul 3, bara din dreapta de sus a literei și o parte din corpul ei, lipsește complet, prin spargerea clșeului, și ocupă locul nr. 74 al treilea timbru din rândul 7 și apare singură pe coală.
Aceste varietăți se găsesc la toiate coalele primei emisiuni, căci a existat și o a doua emisiune din aceste timbre. A doua emisiune se deosebește de prima, prin faptul că, guma prezintă niște hașuri formate din linii ondulate, în timp ce la prima emisiune guma nu are nici o particularitate.
O altă varietate, tot la timbrul de 4 lei indicat mai sus, prezintă un punct alb rotund ăn partea de sus a literei L. Deoarece nu am găsit decât două exemplare de acest fel izolate, nu am avut posibilitatea să mă conving dacă acest defect de clișeu se repetă. Rog colecționarii, care posedă coale cu varietatea semnalată, sau bucăți izolate, să-mi completeze comunicarea de față.
Arh. A. D.
Articol publicat în Revista Societății Filatelice Române, nr. 1-2 din ianuarie-februarie 1943.

Sunday, November 8, 2009

Din lada de zestre - II.

Plasa de cuvinte încrucișate de mai jos a fost publicată în numărul 1 al revistei Filatelia - revistă pentru răspândirea și ocrotirea filateliei, din 15 decembrie 1940, sub directoratul lui Nicolae N. Oprea. Pornim la drum în acest dârz și luminos început de veac românesc, nu cu sfiiciunea firească a primilor pași, - ci cu hotărârea rodnică de a promova în istoria și cultura românească, alături de interesul din ce în ce mai viu pentru Filatelia - o mai dreaptă înțelegere a problemelor filatelice. - scrie N. N. Oprea în Cuvântul de înainte al primului număr. Spre amuzamentul, și de ce nu spre cultura noastră filatelică, vă doresc spor la treabă. Cine reușește să completeze plasa de mai jos, este rugat să-mi transmită soluția prin e-mail.

Orizontal:
1) Ceeace îi trebuie în primul rând unui bun filatelist
2) Ceeace speră să devină orice colecționar, în domeniul filateliei
3) Stat din Uniunea Americană, fondat în 1906
4) Zeul soarelui, la vechi Egipteni
5) „Rar” pe latinește
6) Arbore ce crește în Africa Septentrională și dă gumă sandaracă
7) Plantă textilă
8) Atenția și buna îngrihire sunt cei mai siguri... în reușita filatelică
9) Celebru editor olandez din Leyda, din sec. al XVIII-lea
10) Pronume personal
11) Interjecție
12) Stofă de lână
13) Un loc pe unde se iese
14) Lista greșelilor, la care din „greșală” s´a omis litera finală
15) Vechea capitală a imperiului Songhaï
16) O marcă bună se întâlnește foarte...
17) Președintele republicii Honduras în onoarea căruia s´au emis în 1937, patru timbre comemorative

Vertical:
I) Timbre din insula Mauriciu constituesc mândrie oricărui filatelist ce le posedă, ele fiind adevărate...
II) Mărcile trebuesc clasate și... în serii după emisiune și valoare
III) Impozit, - lichid întrebuințat în medicină pentru diferite injecții
IV) Regiune din China, adevărată poartă a Siberiei meridionale
V) Oraș în Italia ce adăpostește numeroase mărturii ale civilizației antice, - băutură alcoolică preparată din orez fermentat
VI) Două șitere din „randament”, - formula de preparare a unui amestec
VII) „Ea” cu finalul duplicat, bey al Tunisului (1847-1902) devotat Franței
VIII) Animal polar, - general japonez în onoarea căruia s´a emis în 1937 un timbru de 25 roșu
X) Președintele unei republici sud-americane înfățișat pe un timbru din 19011 de 5 c.

Saturday, November 7, 2009

Din lada de zestre - I.

Organizatorii Expoziței "Centenarul mărcii poștale românești" au editat un catalog de 32 de pagini, care conținea regulamentul expoziției în limbile română, rusă, franceză, engleză și germană, respectiv cererea de înscriere.

Centenarul mărcii poştale româneşti
Bucureşti 15-30 noiembrie 1958
Expoziţie filatelică internaţională
Bucureşti - Palatul Poştelor

Regulamentul expoziţiei filatelice „Centenarul mărcii poştale româneşti”

Art. 1 - Pentru sărbătorirea centenarului primelor mărci poştale româneşti, va avea loc la Bucureşti o Expoziţie filatelică denumită "Centenarul mărcii poştale româneşti".
Această expoziţie este organizată de departamentul Poştelor şi Telecomunicaţiilor din ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor.
Expoziţia va avea loc loc în Bucureşti, în Palatul Poştelor, în zilele de 15-30 noiembrie 1958.
Art. 2 - Sunt admise la Expoziţie exponate din următoarele categorii:
a) mărci poştale şi scrisori prefilatelice;
b) reimpresiuni, eseuri şi machete de mărci poştale;
c) obliterări speciale;
d) literatură filatelică;
e) accesorii filatelice.
Comitetul de Organizare va tria exponatele care prezintă interes pentru expoziţie.
Nu sunt admise la Expoziţie următoarele categorii:
a) mărcile cu conţinut fascist sau profascist;
b) colecţiile de francare mecanică.
Într-o secţie anexă vor fi admise exponate maximafile şi de imprimate speciale poştale.
Falsurile şi specimenele nu sunt admise ca participaţii izolate ci numai ca materiale comparative de studiu făcând parte dintr-o colecţie determinată şi aceasta cu indicarea vizibilă şi expresă a caracterului lor.
Albumele sunt admise numai ca o completare a unei colecţii expuse în cadre. Ele sunt la dispoziţia juriului, dar nu şi a publicului.
Comitetul îşi va rezerva dreptul de a refuză orice obiect trimis spre a fi expus, fără a fi obligat să motiveze acest refuz. De asemenea îşi rezervă dreptul de a expune numai o parte dintr-o colecţie trimisă, restul colecţiei rămânând la dispoziţia juriului.
Art. 3 - Sunt admişi ca expozanţi:
a) colecţionari (individual sau în colectiv);
b) administraţii poştale;
c) muzee poştale şi alte instituţii;
d) comercianţi de mărci poştale şi materiale filatelice.
Participaţiile trebuie să fie proprietatea integrală filatelice.
Cu excepţia claselor în afara concursului, colecţiile pot fi expuse sub pseudonim. În acest caz, numele expozantului va fi cunoscut numai de Comitetul de Organizare a Expoziţiei. Expozantul este obligat să declare recompensele primite la expoziţii anterioare.
Art. 4 - Exponatele vor fi repartizate după următoarea clasificare:
I. Clasa oficială (în afara concursului) rezervată Administraţiilor de Stat şi Poştale, muzeelor poştale, împimeriilor de mărci poştale şi altor instituţii.
II. Clasa în afara concursului, rezervată membrilor juriului.
III. Clasa de concurs (rezervată celorlalţi expozanţi). Exponatele vor fi repartizate în categorii, diviziuni, secţii, grupe şi subdiviziuni, după cum urmează:
Categorii:
A. Colecţionari individuali;
B. Uniuni, cercuri şi asociaţii;
C. Comercianţi de mărci poştale persoanele din serviciul lor.
Diviziuni:
I. Mărci poştale şi obliterări privind România.
II. Mărci poştale şi obliterări din alte ţări.
III. Literatură şi publicaţii filatelice.
IV. Accesorii filatelice.
V. Documente artistice expuse de creatorii de mărci poştale.
Secţii:
Diviziunile I. Şi II. Vor fi repartizate în următoarele secţii:
1. Mărci poştale.
2. Rarităţi.
3. Obliterări speciale.
4. Prefilatelie.
5. Poştă aeriană.
6. Colecţii tematice.
7. Reimpresiuni, eseuri şi machete.
8. Mărci ale poştelor locale, mărci semi-oficiale, etichete poştale, vignete.
Grupe:
a) Vechi (emise până la 31 decembrie 1900 inclusiv);
b) Moderne (emise după 1 ianuarie 1901);
c) Colecţii al căror interes nu permite limitarea unei perioade.
Subdiviziuni:
aa) Colecţii generale şi după catalog;
bb) Colecţii specializate;
cc) Colecţii de studii ştiinţifice.
Comitetul de Organizare îşi rezervă dreptul de a schimba clasa, diviziunea, secţi, grupa şi subdiviziunea propusă de expozanţi, înconoştiinţându-i de aceasta.
În ceea ce priveşte competenţa, Juriul se orientează după prevederile art. 26 din Regulamnetul FIP.
Art. 5 - Participările membrilor Juriului vor fi expuse "în afara concursului".
Comitetul de organizare poate invita şi alţi colecţionari de a expune "în afara concursului".
Art. 6 - Participarea la expoziţie este gratuită, expozanţii neavând de plătit vreo taxă de înscriere sa de expunere.
Art. 7 - Pentru expunerea colecţiilor, Comitetul de Organizare pune la dispoziţia expozanţilor cadre avţnd dimensiunile 140X100 cm, putând conţine 12 foi de album obişnuite (dimensiunile maxime de 25X34 cm). Pentru o participare se atribuie cel mult 5 cadre. Comitetul îşi rezervă dreptulca, în cazuri speciale, să atribuie un număr mai mare de cadre.
Art. 8 - Cheltuielile de transport pentru colecţiile care urmează a fi expuse, vor fi suportate de către expozant pentru trimiterile adresate expoziţiei şi de către Comitetul de Organizare, pentru restituirea acestora. Cheltuielile de transport plătite pentru restituirea colecţiilor cuprind taxele poştale şi de recomandare fără primele de asigurare de oricefel. Pentru aceste prime expozantul va depune - dacă doreşte - sumele corespunzătoare odată cu trimiterea sau remiterea colecţiei sale.
Art. 9 - Pentru participarea la Expoziţie, declaraţia provizorie trebuie să fie trimisă recomandat Secretariatului Expoziţiei până la data de 15 septembrie 1958. În această declaraţie se va indica natura colecţiei, mărimea (numărul de cadre necesare), dacă participantul a luat parte la alte expoziţii internaţionale şi recompensele primite, precum şi clasa, categoria, diviziunea, secţia, grupa şi subdiviziunea în caredoreşte să expună.
Până la data de 1 octombrie 1958, expozantul va trimite în acelaşi condiţiuni o declaraţie definitivă, întocmită pe un formular special pus la dispoziţie de Comitetul de Organizare, şi care va cuprinde o descriere sumară a colecţiei, necesară catalogului expoziţiei. Expozantulîşi va redacta descrierea în una din următoarele limbi: română, rusă, franceză, engleză, germană.
Comitetul de Organizare va putea rezuma descrierea în catalog.
Se vor putea trimite fotografii ale pieselor ce vor fi expuse, şi care prezintă un interes deosebit, în scopul de a fi reproduse, eventual, în catalogul expoziţiei.
Art. 10 - Cu excepţia literaturii şi a accesorilor filatelice, toate piesele ce urmează a fi expuse trebuie să fie montate pe foi de album, pe cartoane sau pe orice alt material plan având o grosime de cel mult 4 mm, care vor fi aşezate în cadrele puse la dispoziţie de Comitetul de Organizare.
Art. 11 - Pentru obiectele de expus, clasate în diviziunile IV. - Literatua filatelică şi V. - Accesorii filatelice, vor fi puse la dispoziţie vitrine.
Art. 12 - Atât timp cât colecţiile sunt la dispoziţia Expoziţiei, forurile organizatoare răspund de exponate.
Art. 13 - Toate colecţiile şi piesele expuse vor fi asigurate de către Comitetul de Organizare, pe cheltuiala sa, pe toată durata Expoziţiei, împotriva incendiului şi furtului. Asigurarea se va face la valoarea stabilită de Comitetul de Organizare, şi va fi adusă la cunoştiiţa expozantului.
Expozanţii pot însă să-şi asigure şi singuri colecţiile pe cheltuiala lor la orice societate de asigurare. În aceste cazuri îşi preiua toate riscurile. Ei trebuie să dea Comitetului de Organizare o declaraţie scrisă în acest sens.
Art. 14 - Se recomandă expozanţilor să asigure colecţiile pe timpul transportului atât la ducere cât şi la restituire.
Art. 15 - Comitetul de Organizare îşi ia sarcina de a aranja prezentarea colecţiilor. În acest scop, exponatele trebuie să sosească Comitetului cel puţin cu 30 zile înainte de deschiderea Expoziţiei, adică până la 15 octombrie 1958.
Expozanţii care doresc să-şi monteze singuri - sau prin mandatari - colecţiile, trebuie să facă menţiune despre aceasta în declaraţia lor definitivă de participare.
Expozanţii vor putea să-şi aranjeze exponatele în zilele de 10-12 noimebrie 1958. În aceste zile vor fi admişi în sala de expoziţie numai pentru timpul necesar aranjării colecţiilor lor.
Art. 16 - Expozanţii trebuie să trimită foile-suport care urmează a fi expuse în cadre, în plicuri separate, câte unul pentru fiecare cadru, cu numerotarea lor pe verso şi cu indicarea piziţiei corespunzătoare, pe o schemă. În cazul când aceste indicaţii nu sunt date, Comitetul de Organizare va aşeza foile respective în cadru, cum va crede de cuviinţă.
Art. 17 - Nici o marcă poştală, nici o colecţie şi nici o piesă expusă nu va purta vreo indicaţie de preţi sau vreo menţiune că este de vânzare.
Art. 18 - Colecţiile şi piesele de expoziţie provenind din alte ţări, vor intra în R. P. Română sub regimul admiterii temporare, adică fără plata taxelor vamale de intrare în ţară. Coletele destinate Expoziţie vor fi sigilate la vamă fără a fi deschise. Deschiderea lor se va face în localul Expoziţiei, unde va funcţiona un birou vamal. La acest birou vamal se vor face şi formele de ieşire dinţară, la închiderea Expoziţiei.
Comitetul de Organizare va trimite în timp util participanţilor etichetele şi vignetele oficiale speciale ce urmează a fi lipite pe pachete sau colete.
Art. 19 - Expozanţii sunt obligaţi să ataşeze la fiecare pachet sau colet un borderou în patru exemplare, semnate de expozant, în care să se cuprindă enumerarea obiectelor trimise. Se va identifica numărul foilor numerotate şi numărul mărcilor cuprinse pe fiecare foaie, cu numărul corespunzător de catalog, indicându-se numele şi ediţia catalogului utilizat. Un al cincilea exemplar al borderoului va fi trimis Comitetului de Organizare înainte de trimiterea exponatului.
Art. 20 - Nici una din colecţiile expuse nu va putea fi modificată sau retrasă de către expozant, în timpul Expoziţiei.
După închiderea Expoziţiei, colecţiile vor fi trimise proprietarilor prin poştă, la adresa indicată şi conform art. 8 din prezentul Regulament, în cel mult 30 de zile.
Dacă vreun expozant doreşte să-şi ridice colecţia singur - sau printr-un mandatar - el va trebui să comunice aceasta odată cu declaraţia definitivă de participare sau printr-o declaraţie scrisă adresată Secretariatului Expoziţiei, până la data de 10 noiembrie 1958. Restituirea colecţiilor se va face în ordinea şi orele comunicate de Comitet.
Art. 21 - Juriul va fi numit de către Comitetul de Organizare al Expoziţiei.
Hotărârile Juriului sunt definitive.
Vor fi decernate următoarele premii:
a) "Marele Premiu al Expoziţiei" pentru cel mai bun exponat;
b) "Marele Premiu" pentru cea mai frumoasă colecţie românească prezentată de un colecţionar din RPR;
c) "Marele Premiu" pentru cea mai frumoasă colecţie românească prezentată de un colecţionar din altă ţară;
d) "Marele Premiu" pentru cea mai frumoasă colecţie de mărci din alte ţări prezentată de un colecţionar din RPR;
e) "Marele Premiu" pentru cea mai frumoasă colecţie de mărci din altă ţară prezentată de un colecţionar străin;
Nici unul dintre Marile Premii nu poate fi cumulat cu un alt Mare Premiu, sau alte premii cu rang de medalie de aur.
Se vor acorda de asemenea medalii de aur, argint aurit, argint, de bronz şi diplome.
Dacă un expozant în două clase diferite obţine pentru fiecare din ele, cât o medalie, cele două medalii îi vor putea fi atribuite.
Art. 22 - Nu este permis a se face schimburi şi tranzacţii în incinta expoziţiei. De asemenea este interzis de a se plasa anunţuri comerciale de vânzare sau schimb.Pentru schimburi se vor pune la dispoziţia filateliştilor localuri speciale, în afara incintei Expoziţiei.
Art. 23 - Fotografierea sau filmarea pieselor expuse în sălile Expoziţiei se va face numai cu autorizarea Comitetului de Organizare.
Art. 24 - Un birou de poştă oficial va fi instalat în incinta Expoziţiei. Acest birou va primi corespondenţă de orice fel pe care o va franca cu mărcile Centenarului şi o va oblitera cu o ştampilă specială.
Art. 25 - Fiecare expozant va primi gratuit o carte de intrare permanentă şi un catalog al Expoziţiei.
Se vor da gratuit cărţi de intrare permanente şi cataloage ale Expoziţiei: membrilor Comitetului de Organizare, membrilor Juriului, presei române şi străine.
Art. 26 - În cazurile neprevăzute de Regulamentul de faţă, Comitetul de Organizare va pute să ia hotărârile pe care le socoteşte necesare pentru buna desfăşurare a Expoziţiei.
Art. 27 - Prin semnarea buletinului definitiv de participare la expoziţie, se consideră că perticipantul acceptă toate condiţiunile prevăzute în Regulamentul de faţă.

Friday, November 6, 2009

Înaintașii noștri...

Coperta revistei Societății Filatelice Române, septembrie-octombrie 1943

... un funcţionar, şi încă unul prost

Piotr Ilici Ceaikovski (n. 25 aprilie, pe stil nou 7 mai 1840, Kamsko-Wotkinski Sawod, azi oraşul Ceaikovski-d. 25 octombrie, pe stil nou 6 noiembrie 1893, Sankt Petersburg) a fost un compozitor rus.
A fost al doilea fiu născut într-o familie burgheză. Tatăl său, inginer de mine, şi mama sa, de origine franceză, se hotărâseră să-l îndrume pe tânărul Piotr să urmeze studii de drept. Cu toate acestea, de la vârsta de 5 ani, el a început să studieze pianul. În anul 1854 a murit mama sa, fapt ce i-a pricinuit o adâncă tristeţe.
A urmat colegiul de jurisprudenţă, a luat diploma în drept şi s-a angajat ca secretar la Ministerul Justiţiei. În acelaşi timp, se ocupa de muzică, în calitate de amator. Munca sa la minister nu-i stârnea nici un interes, motiv pentru care i-a scris surorii sale "au făcut din mine un funcţionr, şi încă unul prost". În fine, în 1863, împotriva hotărârii familiei, părăseşte slujba de la minister şi începe să studieze muzica cu Anton Rubinstein.
În 1866, după ce a terminat studiile de muzică, Nikolai Rubinstein, fratele lui Anton, i-a oferit postul de profesor de teorie muzicală la proaspăt înfiinţatul Conservator din Moscova, post pe care l-a ocupat până în 1878. În această periodă a compus Simfonia nr.1 în sol minor, op. 13 ("Vise de iarnă"). S-a împrietenit cu mai mulţi membri din grupul celor cinci compozitori ruşi, astfel că dedică uvertura fantezie "Romeo şi Julieta" fondatorului grupului, Mili Balakirev.
În vara anului 1872 compune Simfonia a 2-a în do minor (numită şi "Mica Simfonie Rusă", "Mica Rusie" sau "Ucraina") op.17, pe teme ucrainiene şi ruseşti, iar în iarna anului 1874 dă prima reprezentaţie cu un concert de pian. În vara anului 1875 compune Simfonia a 3-a.
În anul 1876 se întâleşte cu Nadedja von Meck, o mare admiratoare a sa, care timp de 13 ani îi va vărsa o pensie alimentară de 6.000 de ruble pe an, fapt care i-a îmbunătăţit simţitor situaţia materială, dar relaţiile lor erau "strict epistolare". Simfonia a 4-a, în la minor, op. 36, compusă în 1877, îi este dedicată doamnei von Meck.
În luna iulie a anului 1877, Ceaikovski va trăi unul din episoadele cele mai nefericite ale vieţii sale. Pentru a pune capăt speculaţiilor privind homosexualitatea sa, se căsătorşte cu Antonia Milioukova, o fostă elevă a sa, care nutrea o reală pasiune pentru el. Căsătoria a fost un eşec deplin. Nemaiputând să suporte prezenţa soţiei sale, Ceaikovski încearcă să se sinucidă, prin încercarea de a se îmbolnăvi de pneumonie. Scurt timp după aceea se desparte de Antonia.
Compune primul său balet, în 4 acte, "Lacul lebedelor" (libretul de V. Beghicev şi V. Geltzer). Premiera a vut loc la Sankt Petersburg, la „Teatrul Mariinski”, pe 15 ianuarie 1895, dar a fost un eşec, datorită unei puneri în scenă nepotrivite. Abia peste 30 de ani a fost definitivată trama baletului. Compune şi o operă, Evgheni Oneghin, libretul fiind extras dintr-un roman de Aleksandr Puşkin.
Spre 1880 reputaţia lui Ceaikovski creşte considerabil în Rusia, numele său începând să fie cunoscut şi în străinătate, în urma unor călătorii întreprinse în acel an. Cu această ocazie se întâlneşte cu marii compozitori ai vremii Johannes Brahms şi Antonín Dvořák.
Perioada petrecută în Italia i-a inspirat mai multe piese muzicale, între care şi Capriccio italian op.45. Tot în 1880 a compus şi Serenada pentru orchestră de coarde op.48 şi Uvertura solemnă “Anul 1812” op.49.
Un an mai târziu, moare marele său prieten Nikolai Rubinstein. Puternic afectat, Ceaikovski compune minunatul Trio pentru pian "În amintirea unui mare artist", dedicată defunctului său prieten.
În 1885 compune Simfonia “Manfred” op. 58, după Byron. Urmează în anul 1888 Simfonia a 5-a în mi minor op.64, apoi, în 1889, al doilea balet al său, Frumoasa din pădurea adormită, un balet-feerie în trei acte cu prolog pe libret de I. Vsevolojski şi Marius Petipa după povestea lui Charles Perault, în coregrafia lui Marius Petipa. Pemiera a avut loc pe 3 ianuarie 1890 la "Teatrul Mariinski" din Sankt-Petersburg şi a fost un adevărat triumf.
În 1890 a compus o operă în trei acte, cu şapte tablouri, pe un libret inspirat de o nuvelă de Aleksandr Puşkin: Dama de pică.
În anul 1890, Nadedja von Meck întrerupe finanţarea lui Ceaikovski. Motivul oficial constă în "probleme financiare". Se pare însă că adevăratul motiv consta în faptul că a aflat de homosexualitatea compozitorului, moment în care, profund şocată, a întrerupt brusc corespondenţa cu el. Se mai spune că ea avea în plan să o mărite pe una din fiicele sale cu Ceaikovski, proiect incompatibil cu tendinţele sexuale ale acestuia.
Acest episod a fost o grea lovitură pentru Ceaikovski. În 1891 a întreprins o călătorie în Statele Unite ale Americii. Acolo îşi dirijează lucrările cu ocazia inaugurării sălii de concete Carnegie Hall, şi are un succes remarcabil.
În anul 1892 termină al treilea balet al său, în două acte, Spărgătorul de nuci, după basmul "Spărgătorul de nuci şi regele şoarecilor" de E. T. A. Hoffmann care, în mod surprinzător, nu are succesul scontat. Abia peste câteva decenii obţine succesul pe care îl merită, fiind în prezent unul din baletele cele mai frecvent reprezentate şi apreciate de public.
Mormântul lui Ceaikovski din cimitirul Tikvin al mănăstirii Alexandr Nevsky din Sankt Petersburg
Pe data de 6 noiembrie 1893, la nouă zile după ce a terminat Simfonia a 6-a în si minor "Patetica" op.74, Ceaikovski moare de holeră pentru că a băut apă nesterilizată din râul Neva. Acesta este motivul oficial. Unii cred că actul a fost deliberat, deci o sinucidere, după ce a fost descoperită relaţia homosexuală pe care o avea cu nepotul unui nobil rus. Indiferent de motivul real, a beneficiat de funeralii naţionale, la care au luat parte aproape 8.000 de persoane, fiind înmormântat la mănăstirea Alexandr Nevsky din Sankt Petersburg.

Thursday, November 5, 2009

Filatelia vă conduce pe drumul construirii socialismului

Imagine publicată de revista Filatelia în 1954

A semnat constituirea Republica Populară Română

Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Paşcani-d. 19 octombrie 1961, Bucureşti) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician şi om politic român. Este considerat unul dintre cei mai importanţi prozatori români din prima jumătate a secolului XX. Opera sa se poate grupa în câteva faze care corespund unor direcţii sau curente literare dominante într-o anumită epocă: o primă etapă sămănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele şi povestiri, o a doua mitico-simbolică, din perioada interbelică, precum şi o ultimă fază care corespunde realismului socialist, în acord cu perioada socialist-comunistă la care Sadoveanu va adera ideologic.
Părinţii lui Mihail Sadoveanu au fost avocatul Alexandru Sadoveanu din Oltenia şi Profira Ursache, fată de răzeşi. Urmează gimnaziul "Alecu Donici" la Fălticeni. În timp ce studia la gimnaziu, în 1896, intenţionează să alcătuiască, împreună cu un coleg, o monografie asupra lui Ştefan cel Mare, renunţând, însă, din lipsă de izvoare istorice. Urmează apoi cursurile Liceului Naţional din Iaşi, iar la Bucureşti studiază dreptul. Debutează în revista bucureşteană Dracu în 1897. În 1898 începe să colaboreze la foaia Viaţa nouă alături de Gala Galaction, N. D. Cocea, Tudor Arghezi ş.a., semnând cu numele său, dar şi cu pseudonimul M. S. Cobuz.
Se stabileşte la Bucureşti, în 1904, se căsătoreşte, şi va avea unsprezece copii. În acelaşi an are loc debutul editorial cu patru volume deodată - Povestiri, Dureri înăbuşite, Crâşma lui Moş Precu, Şoimii - în care Sadoveanu manifestă predilecţie deosebită pentru istorie. Nicolae Iorga va numi anul 1904 "anul Sadoveanu".
În 1910 este numit în funcţia de director al Teatrului Naţional din Iaşi. În acest an publică volumele Povestiri de seară, Genoveva de Brabant, broşura Cum putem scăpa de nevoi şi cum putem dobândi pământ ş.a. Colaborează la revista Sămănătorul, dar se va simţi mai apropiat spiritual de revista care apărea la Iaşi, Viaţa Românească. În anul 1919 editează, împreună cu Tudor Arghezi, la Iaşi, revista Însemnări literare. În decembrie, revista îşi anunţă încetarea apariţiei: Viaţa românească îşi porneşte iar munca pentru cultură şi folos. Noi, cei de la Însemnări literare, reintrăm în curentul ei cu modestele noastre mijloace. În editura revistei ieşene publică volumul de nuvele Umbre şi broşura În amintirea lui Creangă, iar la Editura Luceafărul, volumul Priveghiuri. Devine membru al Academiei Române în 1921.
În anul 1926 reprezintă Societatea Scriitorilor Români, împreună cu Liviu Rebreanu, la Congresul de la Berlin.
În 1928 publica povestirea Hanul Ancuţei, aparţinând perioadei de maturitate a scriitorului, fiind un volum de 9 povestiri, o imbinatie ideala a genului epic şi liric.
În anul 1936 Mihail Sadoveanu, George Topârceanu, Mihai Codreanu şi Grigore T. Popa scot, începând cu luna ianuarie, revista lunară Însemnări ieşene.
După anul 1947, scrisul său virează spre ideologia noului regim comunist, publicând opere afiliate curentului sovietic al realismului socialist, celebre fiind romanul Mitrea Cocor sau cartea de reportaje din URSS "Lumina vine de la Răsărit". Ca recompensă pentru această orientare, devine preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, funcţia politică maximă ocupată de un scriitor român în timpul regimului comunist şi se bucură de toate privilegiile ce decurgeau din aceasta. În anul 1948 publică romanul Păuna Mică, iar un an mai târziu în 1949, Mihail Sadoveanu este ales preşedinte al Uniunii scriitorilor. Câţiva ani mai târziu, în 1952 publică romanul istoric Nicoară Potcoavă, capodoperă a geniului. În 1954 publică volumul "Aventură în lunca Dunării".
În anul 1955, scriitorului i se conferă titlul de Erou al Muncii Socialiste.
Mihail Sadoveanu se stinge din viaţă în data de 19 octombrie 1961, fiind înmormântat alături de Eminescu şi Caragiale.
Sadoveanu a asumat o serie de funcții politice printre care conducerea Marii Adunări Naţionale, organism legislativ unicameral al Republicii Populare Române şi al Republicii Socialiste România în perioada 1948-1989. El a condus de două ori Prezidiul MAN, în perioada 30 decembrie 1947-13 aprilie 1948 și 7-11 ianuarie 1958. În primul său mandat a semnat Legea nr. 363 din 30 decembrie 1947 pentru constituirea Statului Român în Republica Populară Română, act prin care Adunarea Deputaților ia act de abdicarea Regelui Mihai I pentru ei și urmașii săi.

Wednesday, November 4, 2009

A fost asasinat de către un extremist evreu

Itzhak Rabin (în ebraică יִצְחָק רַבִּין) n. 1 martie 1922-d. 4 noiembrie 1995) a fost comandantul Statului Major al armatei israeliene în Războiul de şase zile (1964-1968), ambasadorul Israelului în Statele Unite, ministrul muncii, conducător al Partidului Muncii, ministrul apărării şi de două ori prim-ministru israelian în perioadele 3 iunie 1974-20 iunie 1977 şi 13 iulie 1992-4 noiembrie 1995, laureat al Premiului Nobel. A fost asasinat de către un extremist evreu.
Itzhak Rabin s-a născut la Ierusalim şi a fost asasinat la Tel Aviv la sfârşitul unei mari manifestaţii de sprijin pentru politica sa de pace cu palestinienii arabi. În anul 1949, având gradul de locotenent-colonel, Rabin a condus provizoriu Armata de Sud a Israelului. În perioada aprilie 1956-aprilie 1959, generalul Iţhak Rabin a fost comandant al Armatei de Nord a Israelului.

Amon este cu desăvârşire viu

4 noiembrie 1922 - exploratorul englez Howard Carter a descoperit mormântul lui Tutankamon, în Egipt.
Tutankhamon, mai corect Tut-ankh-Amon, sau pe numele lui adevărat Tutankhaton Tut-ankh-Aton (n. 1341 î.Hr.-d. 1324 î.Hr.) a fost un faraon din dinastia a 18-a, conducătorul Egiptului între anii 1333 î.Hr.-1324 î.Hr., urcând pe tron la nouă ani. El este fiul faraonului Amenhotep IV (Akhenaton) şi al reginei Kiya, făcând parte din Noul Regat, dinastia a 17-a, numită şi Epoca de aur a faraonilor.
Băiatul faraon s-a născut în anul 1341 î.Hr. în oraşul Aketaton ("Orizontul lui Aton"). La 7 ani a luat-o de soţie pe frumoasa Ankesenamon ("Ea trăieşte pentru Amon"), sora sa vitregă, iar, doi ani mai târziu, fratele său mai mare, Smenkhkare, moare, tronul revenindu-i lui.
Numele oficial Tut-ankh-Amon ("Amon este cu desăvârşire viu") era Nebkheperure ("Ra este stăpânul formelor"), numele Tutankhamon fiind unul foarte personal şi mai puţin important.
Celebritatea postumă a lui Tutankhamon se datorează mormântului său din Valea Regilor de lângă Teba, descoperit în 1922 de britanicul Howard Carter, singurul mormânt al unui faraon care timp de 3.200 de ani a scăpat neprofanat şi nejefuit.
Când a murit, mormântul lui nu era gata încă şi nici masca funerară, astfel Ay a trebuit să găsească repede ceva. Au fost luate avuţiile mormintelor lui Akhenaton şi Nefertiti fiind jefuite mormintele lor. Dacă privim în partea draptă a măştii vom observa înbinarea dintre cele două măşti. Hieroglifele de pe mormânt sunt înlocuite deasemenea cu cele ale lui Nefertiti.
Atunci când Carter şi Carnavon au coborât treptele, Carnavon s-a îngrijorat de o înţepătură de insectă, iar când a tăiat-o cu o lamă, înţepătura s-a infectat, provocându-i o pneumonie, astfel pe 5 aprilie 1923, a decedat. Înainte de asta, canarul lui a fost mâncat de un şarpe (simbolul faraonului), chiar în ziua când mormântul a fost deschis. Apoi, alţi zeci de oameni au murit în anii ce au urmat. Unii cred că a fost de vină blestemul. Foarte multe inscripţii spun despre acest blestem de exemplu: "cel ce va atinge mormântul faraonului, va fi răzbunat de leu, crocodil şi de către hipopotam" sau "Moartea îi va secera pe cei care vor tulbura liniştea faraonului". Unii cred că moartea lui Carnavon ar avea legatură cu profanarea mormântului. Când l-au deschis, ca să scoată masca de aur, Carter ar fi trebuit să-i profaneze mumia. Mulţi îl acuză pe Carter, deoarece ar fi distrus toate doveziile morţii sale şi ar fi produs acel blestem.

Tuesday, November 3, 2009

Boala Alzheimer

3 noiembrie 1906 - Alois Alzheimer prezintă la Congresul de medicină de la Tübingen datele fundamentale ale bolii care îi va purta numele.
Alois Alzheimer s-a născut la 14 iunie 1864 în orăşelul Marktbreit am Main, fiu al notarului Eduard Alzheimer. După absolvirea gimnaziului în Aschaffenburg, studiază medicina la universităţile din Würzburg şi Tübingen. În 1887 obţine titlul de Doctor în Medicină cu o dizertaţie despre "Glandele ceruminoase ale urechii". Începând cu anul 1888, timp de 14 ani lucrează - la început ca medic secundar (Assistenzarzt), mai târziu ca medic primar (Oberarzt) - în Spitalul de Boli Mintale din Frankfurt am Main
La 25 noiembrie 1901, Alzheimer examinează pentru prima dată o bolnavă, Auguste D., internată pentru modificări de comportament, tulburări de memorie, idei de persecuţie, incapacitate de a mai întreprinde cele mai elementare activităţi în gospodărie. Alzheimer mai văzuse bolnavi cu fenomene de deterioare mintală, majoritatea în vârstă de peste 70 de ani, deterioare atribuită senilităţii, Auguste D. avea însă doar 51 de ani, fapt care l-a făcut să aprofundeze studiul clinic al acestui caz, căruia i-a pus la început un diagnostic vag de "Boală a uitării" (Die Krankheit des Vergessens).
În anul 1902, Alzheimer devine asistent la clinica de Psihiatrie a Universităţii din Heidelberg sub conducerea profesorului Emil Kraepelin, care, un an după aceea, îl ia cu el la München, unde primise conducerea clinicii de Psihiatrie a Universităţii din acest oraş. Între 1903 şi 1912, Alzheimer conduce laboratorul de Anatomie patologică lucrând în acelaşi timp şi ca medic primar în clinică. Aici îşi susţine dizertaţia de docenţă (Habilitation) cu tema: "Studii histologice pentru diagnosticul diferenţial al paraliziei generale progresive".
La 9 aprilie 1906, Alzheimer primeşte ştirea morţii pacientei Aguste D., a cărei evoluţie nu încetase să o urmărească. La examinarea amănunţită a creierului, obţinut în urma autopsiei, constată modificări nedescrise până atunci, sub forma reducerii masei creierului, în special în regiunile frontale şi parietale, dispariţiei unui mare număr de celule nervoase în aceste regiuni şi apariţiei unor acumulări de substanţe proteice ca plăci dispuse în întreaga scoarţă cerebrală. La 3 noiembrie 1906, în cadrul celei de a 37-a Conferinţă a Psihiatrilor germani din Sud-vest ţinută la Tübingen, Alzheimer prezintă comunicarea asupra unei forme "particulare de îmbolnăvire a scoarţei creierului" (eine eigenartige Erkrankung der Hirnrinde). Constatările făcute apar în anul următor sub forma unui articol de două pagini în revista de specialitate "Allgemeine Zeitschrift für Psychiatrie und psychisch-gerichtliche Medizin". Acesta a fost primul caz de atrofie difuză presenilă a creierului, afecţiune care, la propunerea făcută de Emil Kraepelin încă în anul 1910, poartă numele său: Boala Alzheimer.

Monday, November 2, 2009

Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan

Răscoala din 1784, numită şi "Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan", a fost o importantă acţiune de revoltă a ţărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi români, maghiari, saşi de pe domeniile nobililor şi statului, mineri din Munţii Apuseni şi ocnele din Maramureş, meşteşugari, preoţi etc. Răscoala a pus în discuţie statutul de toleraţi ai românilor, ceea ce i-a conferit şi un caracter naţional. A izbucnit pe 2 noiembrie 1784, în satul Curechiu, Hunedoara, şi s-a încheiat la sfârşitul lui decembrie 1784, când au fost capturaţi Horea şi Cloşca de către autorităţi.
În ziua de 28 octombrie 1784, la târgul săptămânal din Brad, a venit Crişan cu vestea că Horea a dus noi porunci de la împărat, pe care le va comunica în duminica viitoare, la biserica din Mesteacăn, îndemnând pe iobagi ca în acea zi să vină câţi mai mulţi, sau cel puţin 4-5 din fiecare sat. Duminică se întruniră circa 500-600 de ţărani iobagi, iar Crişan le arătă o cruce aurită, susţinând că a fost primită de Horea de la împărat ca semn că este împuternicit să îndrume pe iobagi să-şi hotărască singuri soarta de a rămâne în continuare iobagi sau de a se înscrie grăniceri în regimentele împărăteşti. Iobagii, la îndemnul lui Crişan, se hotărâră să plece la Alba Iulia pentru a se pune în slujba împăratului.
În ziua de 2 noiembrie 1784, oamenii pornesc spre Alba Iulia peste munte, ocolind oraşul Brad, ca să nu fie opriţi de nobilii maghiari, şi înnoptează în satul Curechiu. În timpul nopţii sunt atacaţi de trupele de husari, pe care însă le înving şi le dezarmează. Atacul a schimbat planurile răsculaţilor, care s-au întors spre Brad. Ei au atacat, în ziua de 3 noiembrie 1784, curtea nobiliară Kristyory din Crişcior. Apoi, o parte din ei au urcat în amonte, spre Abrud, prin Mihăileni, iar o altă grupă a coborât în aval, cucerind Bradul, Baia de Criş, Ribiţa, Hălmagiu, Hălmăgel, Ociu Aciuta şi Pleşcuţa.
Mişcarea începută în comitatul Zarandului se întinde şi în comitatul Hunedoarei. În ziua de 4 noiembrie, cete de ţărani ard castelul baronului Anton Josika din Brănişca, pe valea Mureşului, iar în cele două zile următoare ţăranii distruseră şi arseră toate curţile nobililor din comunele Sulighet, Bretea, Ilia, Sârbi, Gurasada, Tătăreşti, Leşnic, Dobra, Roşcani, Geoagiu de Jos etc.
Răscoala s-a întins, ajungând şi în părţile Aradului, Maramureşului şi Sibiului, la ea participând şi ţărani saşi şi maghiari. Pentru a câştiga timp, autorităţile militare şi civile au semnat armistiţii cu răsculaţii la Tibru, Valea Bradului şi Sălciua. La Brad, Lupşa şi Râmeţ au avut loc lupte grele între răsculaţi şi trupele imperiale, succesul favorizându-i pe ţărani. Dar, la 7 decembrie, ţăranii au fost învinşi la Mihăileni, iar peste o săptămână, Horea a cerut oamenilor să se retragă la casele lor pe timp de iarnă.
Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni. Pasurile de trecere în Ţara Românească şi Moldova erau riguros supravegheate, ca nu cumva capii revoluţiei să fugă acolo. Guvernul din Viena a intervenit şi la Constantinopol, pentru ca turcii să nu dea azil răsculaţilor ardeleni. Prin trădare, la 27 decembrie 1784, Horea şi Cloşca au fost prinşi în pădurea Scoruşetului din Munţii Gilăului. În 30 ianuarie 1785 a căzut prizonier şi Crişan. Arestaţii au fost depuşi la Alba Iulia. S-a constituit o comisie de anchetă, condusă de baronul Anton Iankovic, care a cercetat desfăşurarea răscoalei şi pe cei trei conducători ai acesteia.
Crişan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea şi Cloşca au fost supuşi celei mai grele pedepse prevăzută de Codex Theresianum, prin frângerea cu roată. În ziua de 28 februarie, orele 9:00, a început procesiunea execuţiei. Horea şi Cloşca au fost transportaţi în două care separate, având alături până în momentul execuţiei pe preotul Raţiu din Maierii Bălgradului. Procesiunea era încadrată de un escadron de cavalerie de Toscana şi aproximativ de 300 de pedestraşi şi husari. Pe Dealul Furcilor (astăzi Dealul lui Horea), în jurul podiumului amenajat, au fost aduşi cu forţa între 2.500-3.000 de iobagi români, câte trei tineri şi trei bătrâni, din peste 400 de sate din cele patru comitate apropiate, unde s-au desfăşurat principalele evenimente ale răscoalei.
Execuţia prin tragere pe roată s-a desfăşurat după un ritual dinainte stabilit. Mai întâi a fost executat Cloşca care a primit 20 de lovituri, în timp ce Horea asista în picioare. A urmat Horea, căruia i-au dat patru lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, apoi călăul i-a zdrobit pieptul şi după alte câteva lovituri şi-a dat sufletul. Conform sentinţei, organele interne au fost îngropate pe Dealul Furcilor, iar corpurile le-au fost tăiate în petru părţi şi puse în ţeapă în cele mai importante localităţi din comitatele Alba şi Hunedoara pentru intimidarea poporului. Corpul lui Crişan a fost tratat în aceeaşi manieră.
Ilustrația este o piesă filatelică pusă în vânzare, cu 2.500 de euro,
pe Delcampe.com de user-ul Markus_stamps

Sunday, November 1, 2009

... doar cel mai onest şi înţelept va sta sub acest acoperiş

The White House, în română, Casa Albă, este reşedinţa oficială şi principalul loc de muncă al preşedintelui Statelor Unite ale Americii. Aflată la adresa oficială 1600 Pennsylvania Avenue NW în Washington, D.C., clădirea principală a fost construită în stil georgian, între 1792 şi 1800, din gresie vopsită în alb, fiind reşedinţa şefului executivului american pentru toţi preşedinţii începând cu John Adams. După ce Thomas Jefferson s-a mutat în Casa Albă, în 1801, împreună cu arhitectul Benjamin Henry Latrobe, au realizat planuri de extindere a clădirii pentru a crea facilităţi de stocare.
Concursul organizat pentru realizarea construcţiei [The] White House a fost câştigat de un arhitect irlandez care trăia în Charleston, South Carolina, James Hoban, care a rămas în istoria arhitecturii ca arhitectul care a proiectat Casa Albă originară. Acţiunea de construire a unei reşedinţe oficiale a executivului a fost iniţiată de primul preşedinte american, George Washington, care împreună cu proiectantul oraşului, Pierre Charles L'Enfant, au ales locul construcţiei.
Clădirea oficial a primit numele de Palatul Prezidenţial, sediul executivului, până când preşedintele Theodore Roosevelt a numit-o "Casa Albă".
Construirea a început cu punerea pietrei de temelie pe 13 octombrie 1792. Într-un jurnal păstrat de către comisarul pentru construcţii din Districtul Columbia scrie că fundaţiile au fost săpate chiar de sclavi. Fundaţiile au fost construite de lucrători sclavi. Majoritatea celorlalte lucrări au fost făcute de către imigranţi, mulţi încă fără cetăţenie. Cele mai multe dintre lucrările de construcţie şi tencuială au fost efectuate de către imigranţii irlandezi şi italieni. Perioada iniţială de construcţie a fost de opt ani, cu un cost estimat de 232,371.83 $ USD (2,4 milioane $ USD în 2005). Deşi încă neterminată, Casa Albă a fost gata de ocupare în 1 noiembrie 1800. Când a finalizată construcţia, pereţii de gresie au fost acoperite cu un amestec de var şi orez lipici, oferind casei o culoare familiară.
John Adams a fost primul presedinte ce şi-a stabilit reşedinţa în Casa Albă pe 1 noiembrie 1800. În timpul celei de-a doua zi de ce a scris o scrisoare către soţia sa, Abigail, care conţinea o rugăciune pentru casă. Adams a scris: "Mă rog la Dumnezeu să ofere cele mai bune binecuvântări pentru această casă şi toţi cei care locuiesc acum în ea. Din fericire, doar cel mai onest şi înţelept va sta sub acest acoperiş."

Sollemnitas Omnium Sanctorum

Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor sau Ziua Morților (în latină Sollemnitas Omnium Sanctorum, în franceză Toussaint, în spaniolă Día de Todos Los Santos, în germană Allerheiligen, în maghiară Mindenszentek), cunoscută şi ca Luminaţia, este o sărbătoare creştină în care sunt sărbătoriţi toţi sfinţii. În bisericile occidentale, cea Romano-Catolică, cea Anglicană cele protestante, sărbătoarea se ţine în ziua de 1 noiembrie din calendarul gregorian. La bisericile orientale, anume cele ortodoxe şi cele greco-catolice, Duminica Tuturor Sfinţilor este sărbătorită în prima duminică după Rusalii.
Google PageRank CheckerFree counter and web statsClicky Web Analytics