Exclusivitate - "Vechi însemne heraldice româneşti"

powered by

În viitorul apropiat Romfilatelia va pune în circulaţie o serie de mărci poştale având ca tematică "Vechi însemne heraldice româneşti". Serie este compusă din patru timbre şi patru viniete şi o coală, reprezentând stema Moldovei, Walahiei, Transilvaniei şi a oraşului Bucureşti. Coala cuprinde însemnele oraşului Bucureşti în diferite etape istorice. Proiectul a fost realizat de renumitul artist, Octavian Ion Penda. Materialul de faţă este este în exclusivitate şi premieră absolută.

Moldova este o regiune istorică, actualmente aflându-se pe teritoriile României (46%), Republicii Moldova (36%) şi Ucrainei (18%). În Evul Mediu, principatul Moldovei era unul dintre cele trei state româneşti, întinzându-se de la munţii Carpaţi până la Nistru, la Marea Neagră şi la Dunăre. Sub acţiunea puterilor vecine, Moldova istorică (Principatul Moldovei) a pierdut teritorii (Bucovina în 1775 şi Basarabia în 1812), partea vestică rămasă autonomă, unindu-se în 1859 cu Ţara Românească pentru a forma România. La rândul ei, Basarabia a fost împărţită în 1940 între Republica Moldova şi Ucraina, căreia i-au fost atribuite regiunii Hotin şi Bugeacul. În România, în mod curent se numeşte Moldova partea de vest a fostului Principat, pe malul drept al Prutului, parte care s-a unit în 1859 cu Ţara Românească.
Ţara Românească (denumită de străini Valahia) este o provincie istorică situată la nord de Dunăre şi la sud de Carpaţi, locuitorii folosind endonimul de rumâni, denumirile uzuale utilizate până în epoca modernă fiind valahi sau vlahi. Denumirea se referă exclusiv la această zonă geografică, corespunzătoare în linii mari fostului principat cu acelaşi nume şi care constituie sudul României moderne. Oficial, statul se numea Ţeara Rumânească. Ţara Românească este statul întemeiat între Munţii Carpaţi şi Dunăre în secolul XIII - XIV. Străinii în general foloseau denumirea de Valahia: denumire de origine germanică, dar care nu desemna numai Ţara Românească: Valahii erau denumite multe alte ţări locuite de populaţii latine în contact cu germanicii, de la Marea Nordului ("Valcheren") până la Marea Neagră (ţările române) trecând prin sudul Germaniei ("Walchengau", "Walchensee") şi prin spaţiul Iliric ("Vlasina", "Vlahina", "Vlaska"...). În vechime se folosea Ungro-Vlahia (adică Vlahia dinspre Ungaria, anume Ţara Românească), pentru a nu o confunda cu Moldova numită şi Bogdano-Vlahia (adică Vlahia întemeiată de voievodul Bogdan de Dolha al Maramureşului), sau cu Transilvania, numită de scriitorii maghiari şi Valachia interior (adică din interiorul arcului carpatic).
Transilvania cuprinde partea centrală a României, respectiv Depresiunea Transilvaniei. Pe teritoriul Transilvaniei se află judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Mureş, Sălaj şi Sibiu. Noţiunea Transilvania are, sub aspect geografico-politic, două variante distincte: prima se referă, într-un sens restrictiv, doar la regiunea intra-carpatică, delimitată de Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali şi, la vest, de Carpaţii Occidentali (Munţii Apuseni). Acest teritoriu a fost denumită în evul mediu Voievodatul Transilvaniei („ţara de dincolo de pădure”), suprafaţa ei totală măsurând aproximativ 57.000 km². Al doilea sens al denumirii se referă, prin extensie, de asemeni la Maramureş, Crişana, Sătmar, ţinut cunoscut şi sub denumirea Partium, adică „părţile” dinspre Ungaria, alăturate după mijlocul secolului al XVI-lea nucleului istoric, constituind împreună Principatul Transilvaniei (vezi titulatura principelui Transilvaniei: „princeps Transilvaniae, partium regni Hungariae dominus...”). Adică: judeţele (comitatele) Maramureş, Sălaj, Satu Mare, Bihor şi Arad. Suprafaţa regiunii Partium a fost chiar mai mare. De exemplu, potrivit tratatului de la Speyer (1571), din Partium făceau parte judeţele (comitatele) Maramureş, Bihor, Zărand, Solnocul de Mijloc, Crasna, provincia (ţara) Chioarului şi judeţele (comitatele) Arad şi Severin. Uneori, Transilvaniei i se dă un sens foarte larg, aceasta desemnând teritoriul românesc de la vest de Carpaţii Orientali şi nord de Carpaţii Meridionali, astfel incluzând şi Banatul. Caracterul fluctuant al conţinutului termenului se explică prin evoluţia complexă, istorico-politică, a regiunii. Suprafaţa totală a Transilvaniei, împreună cu Banat, Crişana, Sătmar şi Maramureş, însumează 100.293 km², care reprezintă 42,1% din totalul suprafeţei României. Populaţia ce trăieşte în acest spaţiu numără 7.221.733 locuitori, cifră care reprezintă aproximativ o treime din cea a populaţiei României.
Bucureşti este capitala României şi, în acelaşi timp, cel mai mare oraş, centru industrial şi comercial al ţării. Populaţia de peste două milioane de locuitori face ca Bucureştiul să fie a şasea capitală după mărime din Uniunea Europeană. Prima menţiune a localităţii apare în 1459. În 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale şi mass-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă i-a adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are acelaşi nivel administrativ ca şi un judeţ şi este împărţită în şase sectoare. Legenda spune că Bucureşti a fost fondat de un oier pe nume Bucur. Conform altei variante mai probabile, Bucureşti a fost întemeiat de către Mircea cel Bătrân la sfârşit de secol XIV. Până în 1800 î. Hr. apar anumite dovezi ale unor comunităţi în zonele Dudeşti, Lacul Tei şi Bucureştii-Noi de astăzi. Cercetările arheologice arată trecerea acestei zone printr-un proces de dezvoltare din epoca bronzului şi până în anul 100 î. Hr., în timpul căruia zonele Herăstrău, Radu Vodă, Lacul Tei, Pantelimon, dealul Mihai Vodă, Popeşti-Leordeni şi Popeşti-Novaci sunt populate de indo-europeni (mai precis geto-daci). Primele locuinţe după retragerea aureliană din 273 d. Hr. sunt atestate în secolele III - XIII, până în Evul Mediu.

(documentar realizat după Wikipedia.com)

Stema din zilele noastre a oraşului Bucureşti este deasemenea opera lui Octavian Ion Penda.