Timpul trece, timbrele rămân - cel mai ambiguu şi neatractiv mesaj publicitar

Organizatorii EFIRO 2008 au cheltuit sume uriaşe pentru a atrage vizitatori la expoziţie. Spotul publicitar a produs discuţii aprinse. Iată, opinia blogerului gadjodillo.

Reclama trece, timbrele rămân!

EFIRO 2008: cel mai ambiguu şi neatractiv mesaj publicitar de pe Cultural din ultima vreme. Din nefericire (pentru mine), mă uit destul de mult la Cultural şi, tot din nefericire, este una din ororile de reclame programate a fi date de două ori în fiecare calup publicitar. Cam la distanţă de 30 de secunde, ceea ce-l face şi mai insuportabil. La primele câteva “vizionari”, nici nu am reuşit să reţin despre ce e, atât de zăpăcitor e mesajul. Dar, hai să vedem care e acesta:

Moldova, peisaj de basm, ţinut de legendă
Un voievod, Dragoş, urmârind un zimbru
Iar din acele vremi, o efigie intemeietoare de ţară:
Capul de bour.
Surugii moldo-valahi, vestiţi pentru rapiditatea şi portul lor multicolor, vor duce, câteva secole mai târziu, depeşe cu primul timbru românesc.
România ajunge legat(ţie?), iar din colecţiile celor mai importanţi regi, Carol I, Ferdinand şi îndeosebi Carol al doilea nu lipseşte preţiosul cap de bour. Vino să-l admiri la prima expoziţie filatelică mondială din România, 20-27 iun, Romexpo. Efiro 2008.
Timpul trece, timbrele rămân.

Acum, că v-am lămurit cu textul, hai să vă povestesc ce mă nedumereşte. În primul rând, DE CE trebuie să-mi spună promo-ul ăla toată poliloghia asta imposibilă, cu legături ratate şi non-informaţii? De ce nu mă lasă să le văd la muzeu sau la Romexpo, când va fi cazul? Apoi, mă îngrijorează salturile (crono)logice din interiorul textului. E ca şi cum ar fi scris de cineva care nu s-a îndurat să taie nici o informaţie (gen: un istoric…). De fapt, chiar cred că biata reclamă e un ciot dintr-un text mult mai amplu prin care un om care nu a auzit nici de concizie, nici de regulile marketingului, s-a încăpăţinat să îşi demonstreze atât sensibilitatea, cât şi cunoştinţele. Altminteri nu se justifica obstinaţia cu care sunt amintite anumite repere, şi nici frazarea tip enumerare, non-frazele, senzaţia de virgulă pusă după fiecare cuvânt, pe care o ai când asculţi textul.
Şi când mă uit la slogan, mă apucă disperarea. Este atât bun, cât şi groaznic de rău. E bun prin alăturarea timp/istorie/timbre. E rău pentru că putem spune: “Timpul trece, x ramân” în legătură cu o grămadă de “obiectele”: Timpul trece, pozele rămân. Amintirile rămân. Cicatricile rămân. Tatuajele rămân. Cărţile rămân. Casele rămân (fiecare după posibilităţi, fiecăruia, după preocupări).
Şi pentru că timbrele sunt în mod special fragile, numai gândul că unele au supravieţuit, în timp ce mii sau sute de mii altele nu au reuşit să treacă “testul timpului” mă face să mă întreb dacă este, totuşi, un slogan bun - sau prost.