Măsuri de securitate fără precedent în aceste zile la Romexpo, unde se desfăşoara expoziţia filatelică internaţională EFIRO 2008. Aici, au fost aduse colecţii de timbre de sute de milioane de euro, printre care şi opt mărci poştale din celebra serie "Cap de bour", lipite pe cel mai scump ziar din lume.
Iubitorii timbrelor şi nu numai sunt aşteptaţi la Romexpo până pe 27 iunie pentru a vedea în premieră cele mai valoroase colecţii de mărci poştale de pe mapamond: de la primul timbru tipărit în lume în anul 1840, celebrul "Black Penny", până la cel mai scump ziar, "Zimbrulu şi Vulturulu", a cărui valoare, de 830.000 de euro, este dată de cele opt timbre "Cap de bour" lipite pe el.
Cum valoarea totală a colecţiilor depăşeşte câteva sute de milioane de euro, organizatorii au introdus măsuri speciale de securitate.
Cum valoarea totală a colecţiilor depăşeşte câteva sute de milioane de euro, organizatorii au introdus măsuri speciale de securitate.
Camerele surprind orice mişcare
"Pe lângă oamenii la vedere, avem agenţi speciali disimulaţi în spectatori, precum şi echipe speciale înarmate, gata de intervenţie în orice moment. Ne-am axat mult pe tehnologie, astfel că avem câteva sute de camere de înaltă rezoluţie capabile să surprindă orice mişcare", ne-a declarat Dumitru Banu, director executiv "G4S", firma care se ocupă cu securitatea evenimentului.
Articol semnat de Alexandru Ionescu
No comments:
Post a Comment