„Cap de bour” la 150 de ani

În 22 iulie a.c. se împlinesc 150 de ani de la apariția primelor mărci poștale din Moldova, „Cap de bour” - emisiunea I. Cu această ocazia poșta din Republica Moldova a pus în circulație o emisiune, iar poșta română urmează ca din 20 iunie să emită o serie de mărci poștale, întreguri poștale și alte produse filatelice.

Căile de comunicaţie au apărut o dată cu istoria societăţii umane, din necesitatea transmiterii ştirilor, circulaţiei mărfurilor şi călătorilor. Serviciile organizate au apărut din nevoia de a parcurge în scurt timp şi în condiţii de siguranţă anumite distanţe.
Poşta în România
Pe teritoriul României au fost atestate, din perioada de dinaintea cuceririi Daciei de către Imperiul roman, o serie de drumuri naturale cu scop comercial şi militar, care se întindeau de-a lungul apelor. O reţea deasă de drumuri a fost construită după cucerirea Daciei şi a fost introdus serviciul poştal cu organizare similară celei din restul imperiului roman. După retragerea aureliană, poşta a înregistrat un moment de declin şi dezorganizare, reapărând în secolul al XIV-lea, o dată cu constituirea statelor feudale independente Moldova şi Ţara Românească. Domnitorii români au dus întotdeauna o politică externă activă şi erau la curent cu toate evenimentele internaţionale din acele timpuri. Domnii aveau curieri cunoscuţi sub numele de „călăraşi” şi „lipcani” care străbăteau cu repeziciune distanţe mari. Creşterea numărului călăraşilor a dus la apariţia olacului. Locuitorii satelor şi târgurilor aflate pe traseu erau obligaţi să pună la dispoziţie aşa-numitul „cal de olac”, să întreţină caii şi să se ocupe de procurarea nutreţului. Poşta din acele vremuri satisfăcea doar nevoile statului, ale dregătorilor şi solilor străini şi foarte rar ale particularilor.
În secolul al XVI-lea poşta a trecut sub autoritatea marelui postelnic şi nu a cunoscut modificări notabile până la mijlocul secolului al XVII-lea când au fost introduse relee de poştă, cunoscute sub denumirea de menziluri. Cele mai importante drumuri de poşta din acea perioadă erau în Moldova: Iaşi - Bârlad - Galaţi şi Iaşi - Hârlău - Cernăuţi şi în Ţara Românească: Bucureşti - Târgovişte, Bucureşti - Piteşti - Craiova, Bucureşti - Silistra sau Giurgiu. În ambele principate existau şi o serie de drumuri secundare. În Transilvania s-a dezvoltat o reţea deasă de drumuri, în relaţie cu marie centre comerciale şi meşteşugăreşti: Braşov, Sibiu şi Bistriţa. Între Transilvania şi Ţara Românească existau drumuri comerciale, de-a lungul cursurilor râurilor Buzău, Teleajen, Prahova şi Olt, iar legăturile cu Moldova se făceau prin Adjud, Valea Trotuşului şi Pasul Ghimeş.
Cheltuielile necesare întreţinerii şi înfiinţării menzilurilor, procurării furajelor, a olacelor, a cailor şi plata slujbaşilor au fost suportate de ţărani şi de târgoveţi până în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. În timpul celei de-a doua domnii a lui Constantin Mavrocordat din Moldova, s-a luat hotărârea reorganizării poştelor, statul urmând să preia cheltuielile care până atunci erau suportate de ţărani. Sumele necesare urmau să fie acoperite prin dări puse asupra satelor şi târgurilor. În octombrie 1775, Alexandru Ipsilanti, domnitorul din Ţara Românească, a adus modificări sistemului, hotărând ca statul să preia cheltuielile. La conducerea menzilurilor au fost numiţi căpitani de menzil sau de poştă, iar caii urmau să fie cumpăraţi cu bani din vistieria ţării. Poşta era condusă la nivel central de doi căpitani de poştă cu reşedinţa la Bucureşti.
În urma rărboiului austro-ruso-turc, serviciile poştale din Moldova şi Ţara Românească au trecut sub autoritatea armatelor de ocupaţie, fapt care le-a adus mari prejudicii. Poşte se afla într-o stare de dezorganizare care impunea luarea de măsuri din partea statului. Domnitorul Alexandru Moruzi a încercat să găsească o formulă de refacere a poştei, luând hotărârea de a concesiona poştele unor anteprenori particulari, iar statul controla activitatea concesionarilor prin intermediul hatmanului poştelor. Personalul era numit de către anteprenori şi domnie în baza unei înţelegeri. Primii concesionari au fost C. Scufa în Moldova şi Ion Hagi Moscu în Ţara Românească. Tarifele s-au dublat: de la 10 bani de cal pe oră la 20 de bani de cal pe oră. Persoanele particulare au primit dreptul de a călători cu poşta în baza unui permis special.
Primele mărci poştale româneşti
În România, primele mărci poştale au apărut în 1858,iar patrimoniul clasic al filateliei româneşti cuprinde timbre din perioada 1858 - 1872. Mărcile CAP DE BOUR au fost primele mărci poştale gumate din sud-estul Europei. La gumare a fost utilizata „gummi arabicum” aplicata manual. În Grecia, primele mărci poştale au apărut în anul 1861, în Turcia în 1863, în Serbia în 1866 şi în Bulgaria în 1879.
Prima emisiune din 1858

Prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour a fost tipărită la 15 iulie 1858 şi a intrat în circulaţie la 22 iulie 1858 la biroul poştal din Iaşi şi la 8 august 1858 la celelalte birouri poştale moldovene, iar la 31 octombrie 1858 a fost retrasă. Emisiunea a fost tipărită la Iaşi la tipografia Atelia Timbrului, în timpul caimacamiei lui Nicolae Vogoride.
A fost creat după model austriac şi au fost folosite matriţe de oţel pentru tipărirea sa. Marca poştală a constituit o mare revoluţie în sistemul de comunicare organizat, poştal, dar şi o mişcare politică împotriva suzeranităţii otomane, care nu agrea, în Ţările Române, niciun fel de autonomie instituţională sau economică, cum ar fi moneda proprie, însemnele sau drapelul. Timbrul reproducea într-un cerc capul de bour, semn heraldic de pe stema Principatului Moldovei, o goarnă poştală, o stea în cinci colţuri, legenda «porto scrisori» scrisă cu litere chirilice şi valoarea nominală a timbrului, amplasată în interiorul buclei de formă eliptică a goarnei poştale. Cercul avea dimensiunile de 19,5 mm la valorile de 27 şi 54 de parale, 19,75 mm la valoarea de 81 parale şi 20,25 mm la valoarea de 108 parale.
Prima serie de mărci poştale din spaţiul românesc era formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Tirajul a fost mic: 6.000 la 27 de parale bucata, 10.000 la 54 de parale, 2.000 la 81 de parale și 6.000 la 108 parale.
Imprimarea timbrelor s-a făcut pe coli de 32 de mărci poştale în patru rânduri a câte opt bucăţi. Erau astfel dispunse încât la mijlocul fiecărei coli se formau opt perechi de tête-bêche. Hârtia era specială, de provenienţă străină, având grosimea, structura şi culoarea diferită. Ca adeziv pentru gumare a fost folosită gumă arabică de culoare galben-brun care era aplicată manual în straturi inegale şi neuniforme.
A doua emisiune din 1858
În Moldova, Nicolae Vogoride a fost înlocuit cu „triumviratul” I. A. Cantacuzino, Vasile Sturdza şi Anastasie Panu.
Odată cu introducerea a tarifului poştal unic, a fost întreruptă circulaţia acestei prime serii de timbre şi la 1 noiembrie 1858 a fost pusă în circulaţie emisiunea a doua „Cap de bour” cu trei valori: 5 parale, 40 de parale şi 80 de parale. Această serie de mărci poştale are astăzi o valoare filatelică mai mică. Timbrul reproducea semnul heraldic de pe stema Principatului Moldovei, o goarnă poştală, o stea în şase colţuri în loc de cinci, legenda «PORTO GAZETEI» sau «PORTO SCRISOREI», iar valoarea nominală a timbrului era scrisă cu latine, alfabetul chirilic folosindu-se numai la scrierea cuvântului „PAR”. Forma rotundă a mărcilor poştale a fost înlocuită cu un dreptunghi uşor rotunjit la colţuri, cu lăţimea mai mică decât înălţimea. Imprimarea timbrelor s-a făcut tot la Atelia Timbrului din Iaşi, în coli de 32 de mărci poştale în patru rânduri a câte opt bucăţi, dispuse astfel încât la mijlocul fiecărei coli se formau opt perechi de tête-bêche. Hârtia era specială, de provenienţă engleză, era subţire, aproape transparentă, azurată, albă sau gălbuie. Cea de-a foua emisiune a fost retrasă la 1 mai 1862, ultima dată de circulaţie cunoscută fiind 3 mai 1862 la oficiul poştal din Botoşani.
Marca poştală cu legenda «PORTO GAZETEI» era destinată francării expedierii prin poştă a ziarelor şi imprimatelor. Cu această marcă s-a realizat cea mai celebră francatură compusă, formată din cinci mărci în ştaif plus o pereche şi un exemplar izolat care au fost aplicate pe un număr din ziarul ieşean Zimbrulu şi Vulturulu. Gazeta este cotată printre cele mai importante rarităţi ale filateliei mondiale.
Mărcile poştale „Cap de bour” au fost nedantelate şi au avut putere de circulaţie numai în Moldova. A doua emisiune a totalizat 10.001 timbre.
Emisiunea Principatele Unite
Din anul 1859, Moldova şi Ţara Românească au avut un domnitor unic, Alexandru Ioan Cuza. În 1862 a apărut un timbru poştal unitar, a treia marcă, „Principatele Unite”, cu trei valori, în care se regăseau stemele reunite ale celor două ţări române, bourul şi vulturul. Întrucât Ţările române se aflau încă sub suzeranitate turcească şi nu aveau monedă naţională, valorile celor trei timbre (3, 6 şi 30) erau menţionate tot în parale. Acestea au fost primele mărci poştale „franco” româneşti, care arătau că plata prestaţiei poştale s-a făcut anticipat. Pe mărcile poştale cap de bour, cuvântul „PORTO” a fost înscris greşit în legendă. Pentru prima dată în ţara noastră, inscripţia FRANCO a apărut pe emisiunea „Principatele Unite”, la 26 iunie 1862 - 31 decembrie 1864. În prezent, toate mărcile poştale curente sunt considerate mărci franco.
Primul colecţionar român, Dimitrie C. Butculescu, a apărut la doi ani după tipărirea primei emisiuni „Cap de Bour”. În 1891, el a fondat Societatea Filatelică Română. În prezent, în lume, sunt monitorizate 750 de exemplare de „Cap de Bour” din prima emisiune, dintre care 50 se află în România. (după Wikipedia)