
Înalţi demnitari de stat, specialişti ai filateliei şi sute de pasionaţi ai colecţiilor de mărci poştale au asistat la ceremonia oficială de deschidere a Expoziţiei Filatelice Mondiale - EFIRO 2008.
Evenimentul a debutat cu tăierea panglicii de către Joseph Wolff, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Filatelie, Constantin Teodorescu, secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Dan Mihai Toader, director general al Poştei Române, şi Gabriel Mateescu, preşedintele Comitetului de organizare EFIRO 2008. Momentul deschiderii EFIRO 2008 a fost urmat de turul oficial al expoziţiei, în cadrul căruia au fost prezentate, în premiera, cele mai importante piese filatelice. De asemenea, au avut loc o serie de ceremonii speciale, precum decernarea Medaliei de Onoare EFIRO 2008 reprezentantului Casei Regale, Alteţa Sa Principele Radu al României. Medalia a fost oferita în semn de recunoştinţă adus Familiei Regale pentru susţinerea patrimoniului filatelic românesc de-a lungul timpului. Momentul a fost urmat de lansarea unei mărci poştale, dedicată de Romfilatelia inaugurării EFIRO 2008.

„Avem deosebita plăcere de a da startul unei săptămâni dedicate filateliei, un act cultural de rezonanţă majoră pentru istoria şi patrimoniul filatelic românesc. Anul acesta aducem în atenţia publicului, în acelaşi cadru expoziţional, unele dintre cele mai valoroase piese din întreaga lume. Avem certitudinea că, în urmatoarele zile, EFIRO 2008 va atrage un număr considerabil de vizitatori”, a declarat Gabriel Mateescu.
La rândul său, Dan Mihai Toader a apreciat că „Poşta Română are imensa responsabilitate de a asigura, pe parcursul a şapte zile, o adevărată sărbătoare a timbrelor. Desfăşurarea la Bucureşti a unei expoziţii de o asemenea anvergura este un omagiu adus serviciilor poştale româneşti, culturii şi istoriei naţionale. Prin acest eveniment, România celebrează 150 de ani de la emiterea primelor timbre poştale româneşti, care, prin reproducerea heraldică a emblemei Moldovei, a reprezentat totodată şi un act de independenţă statală”.
EFIRO 2008 este deschisă publicului în intervalul 20-27 iunie 2008, la pavilioanele 14, 15, 16, 17 şi 18 ale Romexpo Bucureşti. Accesul vizitatoriilor este liber, expoziţia putând fi vizitată după următorul program: sâmbătă şi duminică între orele 10:00-20:00, iar în zilele lucrătoare între orele 10:00-18:00.
Expoziţia cuprinde două secţiuni: o secţiune competiţională, unde, în cadrul a 14 clase tematice de concurs, se întrec cele 800 de colecţii participante şi o a doua secţiune, Curtea de Onoare, în cadrul căreia vor fi expuse piese filatelice deosebite.
Nicoleta Vârtic
şef serviciu mass-media
www.efiro2008.ro
No comments:
Post a Comment