De 427 de ani avem Calendarul gregorian

Calendarul gregorian este varianta de calendar cea mai răspândit folosită. O modificare a calendarului iulian a fost pentru prima oară propusă de doctorul napolitan Aloysius Lilius şi a fost decretată de Papa Grigore al XIII-lea (numele căruia l-a primit calendarul) pe 24 februarie 1582.

Introducerea calendarului gregorian a fost necesară deoarece, în cazul calendarului iulian, anul mediu era ceva mai lung decât anul astronomic, făcând ca echinocţiul de primăvară să se mute uşor înapoi în anul calendaristic.
Motivul Bisericii Catolice pentru ajustarea calendarului era acela de a sărbători Paştele la data pe care o credeau ei că a fost stabilită la Primul Conciliu de la Niceea în anul 325. Deşi unul dintre canoanele conciliului impunea ca toate Bisericile creştine să sărbătorească Paştele în aceiaşi zi, în realitate aceasta nu s-a întâmplat. Biserica Alexandriei sărbătorea Paştele în sâmbăta după sau în a 14-a zi după luna plină care cădea după echinoţiul de primăvară, pe care l-au stabilit pe 21 martie. Însă Biserica Romei considera că echinocţiul cădea pe 25 martie şi folosea altă zi a de sărbătorire. Din secolul al X-lea, toate bisericile (cu excepţia a câteva de la graniţa Imperiului Bizantin), au adoptat Paştele alexandrin, care plasa echinocţiul pe 21 martie.
Mai mult, numărarea fazelor lunii care erau folosite ca să calculeze Paştele erau fixate pe calendarul iulian după un ciclu de 19 ani. Aceasta era o aproximaţie care dădea o eroare de o zi la 310 ani. Astfel, până în secolul al XVI-lea se acumulase o diferenţa de patru zile.
O rezolvare a problemei s-a găsit prin definirea unei reguli: anii divizibili prin 100 vor fi ani bisecţi numai dacă sunt divizibili şi prin 400. Astfel, în ultimul mileniu, anii 1600 şi 2000 au fost bisecţi, dar 1700, 1800 şi 1900 nu au fost. În acest mileniu, anii 2100, 2200, 2300 şi 2500 nu vor fi ani bisecţi, în timp ce anul 2400 va avea această calitate.
Când a început folosirea noului calendar, pentru a corecta eroarea acumulată în 13 secole care trecuseră de la Conciliul din Niceea, s-a trecut la ştergerea a 10 zile din calendarul solar. Ultima zi a calendarului iulian a fost 4 octombrie 1582 şi a fost urmată de prima zi a calendarului gregorian, 15 octombrie 1582. Totuşi, datele de "5 octombrie 1582" până la "14 octombrie 1582" (inclusiv) sunt încă valide în aproape toate ţările, deoarece cea mai mare parte a ţărilor catolice n-a adoptat noul calendar la data specificată în bula papală, ci doar câteva luni sau chiar câţiva ani mai târziu
Foarte puţine ţări au adoptat noul calendar pe 15 octombrie 1582. A fost vorba de Italia, principatele catolice ale Sfântului Imperiu Roman, Polonia, Spania şi Portugalia. Ţările ne-catolice nu au fost de acord cu adoptarea reformei calendarului. Anglia, Scoţia, ca şi restul Imperiului Britanic (inclusiv coloniile care fac parte din ceea ce este acum SUA), nu au adoptat calendarul gregorian până în 1752, moment în care a fost nevoie de o corecţie de 11 zile, (2 septembrie 1752 a devenit 14 septembrie 1752). În Imperiul Britanic s-au dat legi speciale pentru ca nu cumva să existe neîntelegeri cu privire la data plăţilor anuale sau lunare stabilite conform calendarului iulian. Danemarca, Norvegia şi zonele protestante ale Germaniei au adoptat noul calendar solar în 1700.
În România, calendarul a fost introdus în 1919. (după Wikipedia)