Maniu: ... eu ce cred că este bine pentru ţară şi pentru neam, asta fac.

Iuliu Maniu (n. 8 ianuarie 1873, Bădăcin, în apropiere de Şimleu Silvaniei - d. 5 februarie 1953, Sighet) a fost un politician român, deputat în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României, preşedinte al Partidului Naţional-Ţărănesc, deţinut politic după 1947, decedat în închisoarea Sighet.
Iuliu Maniu s-a născut la 8 ianuarie 1873 în localitatea Bădăcin, comuna Pericei, judeţul Sălaj, fiu al lui Ioan Maniu şi Clara Maniu. Tatăl său, Ioan Maniu (1833-1895), a crescut în casa unchiului, Simion Bărnuţiu, urmând studiile juridice la Pesta şi Viena. În 1865 s-a căsătorit cu Clara, fiica vicarului unit Demetriu Coroian, cu care a avut cinci copii: Cassiu, Iuliu, Sabina, Cornelia şi Elena.
Iuliu şi-a petrecut copilăria la Şimleu Silvaniei şi Bădăcin, a urmat şcoala primară la Blaj, absolvind apoi liceul calvin din Zalău. A efectuat studii universitare la Cluj (Facultatea de Drept - 1891-1896), Budapesta şi Viena, unde a devenit doctor in drept în anul 1896. Revenit în Transilvania, s-a stabilit la Blaj, unde şi-a început activitatea de avocat al Bisericii Române Unite cu Roma, mitropolia din Blaj (1898-1915).
Şi-a început cariera politică în cadrul Partidului Naţional Român din Transilvania. Debutează totodată ca membru, iar apoi preşedinte a Societăţii Academice "Petru Maior", fiind fiind cooptat în 1897, la numai 24 de ani, în Comitetul de conducere al PNR. În Monarhia Austro-Ungară, a fost ales în 1906 deputat în Parlamentul din Budapesta, ca şi deputat la Vinţu de Jos, comitatul Arad, activitatea sa parlamentară dezvăluindu-i curajul şi intransigenţa. Pe 22 mai 1906 ţine primul său discurs în Dieta de la Budapesta.
În iunie 1915 este încorporat şi apoi trimis pe frontul italian, de unde va dezerta în 1918, întorcându-se la Arad. Împreună cu personalităţi ale mişcării naţionale româneşti din Transilvania şi ale Partidului Naţional Român, precum viitorul cardinal in pectore greco catolic, Iuliu Hossu, Gheorghe Pop de Băseşti, viitorul patriarh Miron Cristea şi alţii, Iuliu Maniu a participat hotărâtor la unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat. Imediat după întoarcerea din Italia, Maniu este trimis la Viena pentru a negocia drepturile minorităţii române din Transilvania, înfiinţând la 30 octombrie 1918 la Viena, Consiliul Naţional al Românilor din Transilvania. Soseşte la Arad pe 14 noiembrie 1918, unde pune capăt negocierilor dintre CNR şi Oszkár Jászi, reprezentantul Budapestei, prin deciderea ruperii Transilvaniei de Austro-Ungaria.

Face parte dintre organizatorii Marii Adunări de la Alba-Iulia, din 1 decembrie 1918, unde se va decide unirea Transilvaniei cu Regatul României. Pe 2 decembrie 1918 este ales în funcţia de preşedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, funcţie echivalentă cu cea de guvernator, îndeplinind totodată şi funcţia de ministru de interne.
După sfîrşitul războiului din Transilvania, în 1944, cu sprijinirea lui Maniu, a construit o organizaţie para-militară, care a fost numită "garda lui Maniu". Această organizaţie a venit în Transilvania de Nord şi a început să omoare maghari din Ţinutul Secuiesc (Masacrul din Sîndominic, masacrul din Aita Seacă, etc.) Pentru aceasta, ruşii au alungat organizaţia română din Transilvania de Nord, până la 1945 mai.

În ultimul deceniu de viaţă a fost implicat în politică drept un opozant al regimului lui Ion Antonescu fără însă a se implica în actul de la 23 august 1944, iar după această dată a luptat împotriva preluării ţării de către comunişti, proces pe care refuzase să-l accepte, încrezător peste măsură în sprijinul marilor puteri occidentale. S-a opu instalării la 6 martie 1945 a guvernului Groza, protestând mereu împotriva încălcării democraţiei, inclusiv prin memorii adresate puterilor occidentale. A obţinut, alături de PNŢ, o victorie zdrobitoare în alegerile din 19 noiembrie 1946, rezultate eliminate însă prin falsificarea alegerilor de comunişti.
În urma înscenării de la Tămădău a fost arestat la 14 iulie 1947 de autorităţile comuniste şi judecat pentru "înaltă trădare" în procesul început la 29 octombrie 1947. Prin sentinţa dată la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu era condamnat la închisoare pe viaţă. Este trimis la penitenciarul din Galaţi, pe baza ordinului de arestare 105.515/27 noiembrie 1947. În august 1951 este transferat împreună cu Mihalache şi alţi naţional-ţărănişti la Sighet. Iuliu Maniu s-a stins din viata la 5 februarie 1953 la Sighet, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea oraşului Sighet.
Iuliu Maniu a fost unul din cei mai importanţi oameni politici dintre cele două războaie mondiale. Victimă a regimului comunist din România, Iuliu Maniu a întruchipat pentru mulţi români, în timpul anilor grei ai dictaturii comuniste, simbolul speranţei şi al dorinţei de libertate. (după Wikipedia)