%20Agong%20ER%20-%20Copy.jpg)
Gheorghe Hagi (n. 5 februarie 1965, Săcele, judeţul Constanţa) este un fost fotbalist român, de naţionalitate aromân, supranumit Regele fotbalului românesc şi Maradona din Carpaţi. A deţinut recordul de selecţii la reprezentativă, acesta fiind doborât de către Dorinel Munteanu.Ca jucător, Hagi a fost un purtător clasic de număr 10 (conducător de joc) care se remarca în teren prin claritatea paselor trimise către atacanţi şi şuturile nimicitoare la poartă, atunci când se afla el însuşi în poziţie de finalizare. Câteva din golurile sale au intrat în istoria fotbalului. Hagi îşi depăşea uşor adversarii prin dribling şi găsea deseori de unul singur soluţia de rezolvare a unui meci. Deşi nu excela la capitolul viteză, se orienta excelent în teren şi reuşea să fie prezent în cele mai bune poziţii, care îi permiteau fie să paseze decisiv, fie să şuteze de la distanţă.
Hagi era şi un excelent executant de lovituri libere, înscriind numeroase goluri din poziţii fixe.
Cariera lui Hagi ca jucător profesionist (sau semi-profesionist - în cazul regimului comunist) poate fi împărţită în mai multe perioade:
1. 1982-1983: debutul. Hagi este remarcat la nivel de juniori, debutează în Divizia A şi la echipa Naţională.
2. 1983-1988: consacrarea la nivel naţional, jucând la 2 echipe bucureştene de top. Mai ales la Sportul Studenţesc, unde juca rol de "copil teribil", Hagi face câteva meciuri de-a dreptul senzaţionale, contribuind decisiv în 1985 la câştigarea titlului de vicecampioni (cea mai bună performanţă de până azi a clubului din Regie).
3. 1988-1990: consacrarea la nivel internaţional. Hagi joacă o semifinală (în 1988) şi o finală de Cupa Campionilor în 1989 (fiind desemnat al doilea jucător ca valoare din competiţie, după Marco van Basten) şi participă cu România la Cupa Mondială din 1990 - Italia.
4. 1990-1998: anii de maturitate. Hagi este liderul incontestabil al echipei României şi contribuie decisiv la cele mai mari succese din istoria Naţionalei.
5. 1998-2001: perioada târzie, marcată de o anumită labilitate psihică rezultată, probabil, şi din stresul acumulat de-a lungul timpului. Din evenimentele "ciudate" ale acestei perioade putem aminti prima retragere din Naţională (1998, decizie asupra căreia Hagi va reveni în 1999) şi conflictele tot mai dese cu arbitrii. Hagi a fost eliminat în 2 meciuri foarte importante, finala UEFA din 2000 (câştigată de Galatasaray) şi sfertul de finală de la Campionatul European 2000 (pierdut de România, 0-2 cu Italia) şi a provocat un scandal imens în Turcia, în 2001, când a fost pe punctul de a bate un arbitru, fiind suspendat 6 etape. În ciuda finalului de carieră, în general Hagi a fost totuşi un jucător fair-play, care era penalizat foarte rar de arbitri.
Hagi a debutat la echipa naţională pe 10 august 1983 la Oslo, în meciul amical Norvegia - România. Avea 18 ani.
Până atunci jucase pentru România în echipa de juniori sub 16 ani (4 meciuri), echipa de juniori sub 17 ani (13 meciuri, 1 gol), echipa de juniori sub 18 ani (32 meciuri, 9 goluri) şi echipa olimpică (4 meciuri).
În 1985, pe 16 octombrie, Mircea Lucescu, pe atunci antrenor al echipei naţionale, l-a desemnat pentru prima oară pe Hagi căpitan al echipei naţionale. Hagi avea doar 20 de ani şi meciul, disputat pe stadionul 23 August împotriva Irlandei de Nord, era decisiv pentru calificarea la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic - 1986. Evoluţia lui Hagi a fost foarte ştearsă şi mulţi au criticat la acea vreme decizia lui Lucescu. Cert este că vreme de câţiva ani căpitanul "de drept" al echipei naţionale a devenit portarul Silviu Lung, un jucător mult mai matur şi mai experimentat decât Hagi. Totuşi, după retragerea lui Silviu Lung (în 1990), Hagi a devenit repede căpitanul de drept al Naţionalei. A fost de 65 de ori căpitanul echipei Naţionale, conducând din teren echipa României la 2 Cupe Mondiale (1994 - USA şi 1998 - Franţa) şi la 2 Campionate Europene (1996 - Anglia şi 2000 - Belgia şi Olanda).
De asemenea, a mai participat cu România şi la Campionatul European din 1984 - Franţa (ca rezervă) şi la Cupa Mondială din 1990 - Italia (ca titular).
În anul 2000, Hagi a fost desemnat de presă "Cel mai bun jucător român de fotbal al tuturor timpurilor".
Pe 24 aprilie 2001 Gheorghe Hagi se retrage din echipa naţională de fotbal României. La ultimul meci al lui Hagi (pentru România) au participat 80.000 de fani din toată lumea. (sursă: Wikipedia)
Hagi era şi un excelent executant de lovituri libere, înscriind numeroase goluri din poziţii fixe.
Cariera lui Hagi ca jucător profesionist (sau semi-profesionist - în cazul regimului comunist) poate fi împărţită în mai multe perioade:
1. 1982-1983: debutul. Hagi este remarcat la nivel de juniori, debutează în Divizia A şi la echipa Naţională.
2. 1983-1988: consacrarea la nivel naţional, jucând la 2 echipe bucureştene de top. Mai ales la Sportul Studenţesc, unde juca rol de "copil teribil", Hagi face câteva meciuri de-a dreptul senzaţionale, contribuind decisiv în 1985 la câştigarea titlului de vicecampioni (cea mai bună performanţă de până azi a clubului din Regie).
3. 1988-1990: consacrarea la nivel internaţional. Hagi joacă o semifinală (în 1988) şi o finală de Cupa Campionilor în 1989 (fiind desemnat al doilea jucător ca valoare din competiţie, după Marco van Basten) şi participă cu România la Cupa Mondială din 1990 - Italia.
4. 1990-1998: anii de maturitate. Hagi este liderul incontestabil al echipei României şi contribuie decisiv la cele mai mari succese din istoria Naţionalei.
5. 1998-2001: perioada târzie, marcată de o anumită labilitate psihică rezultată, probabil, şi din stresul acumulat de-a lungul timpului. Din evenimentele "ciudate" ale acestei perioade putem aminti prima retragere din Naţională (1998, decizie asupra căreia Hagi va reveni în 1999) şi conflictele tot mai dese cu arbitrii. Hagi a fost eliminat în 2 meciuri foarte importante, finala UEFA din 2000 (câştigată de Galatasaray) şi sfertul de finală de la Campionatul European 2000 (pierdut de România, 0-2 cu Italia) şi a provocat un scandal imens în Turcia, în 2001, când a fost pe punctul de a bate un arbitru, fiind suspendat 6 etape. În ciuda finalului de carieră, în general Hagi a fost totuşi un jucător fair-play, care era penalizat foarte rar de arbitri.
Hagi a debutat la echipa naţională pe 10 august 1983 la Oslo, în meciul amical Norvegia - România. Avea 18 ani.Până atunci jucase pentru România în echipa de juniori sub 16 ani (4 meciuri), echipa de juniori sub 17 ani (13 meciuri, 1 gol), echipa de juniori sub 18 ani (32 meciuri, 9 goluri) şi echipa olimpică (4 meciuri).
În 1985, pe 16 octombrie, Mircea Lucescu, pe atunci antrenor al echipei naţionale, l-a desemnat pentru prima oară pe Hagi căpitan al echipei naţionale. Hagi avea doar 20 de ani şi meciul, disputat pe stadionul 23 August împotriva Irlandei de Nord, era decisiv pentru calificarea la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic - 1986. Evoluţia lui Hagi a fost foarte ştearsă şi mulţi au criticat la acea vreme decizia lui Lucescu. Cert este că vreme de câţiva ani căpitanul "de drept" al echipei naţionale a devenit portarul Silviu Lung, un jucător mult mai matur şi mai experimentat decât Hagi. Totuşi, după retragerea lui Silviu Lung (în 1990), Hagi a devenit repede căpitanul de drept al Naţionalei. A fost de 65 de ori căpitanul echipei Naţionale, conducând din teren echipa României la 2 Cupe Mondiale (1994 - USA şi 1998 - Franţa) şi la 2 Campionate Europene (1996 - Anglia şi 2000 - Belgia şi Olanda).
De asemenea, a mai participat cu România şi la Campionatul European din 1984 - Franţa (ca rezervă) şi la Cupa Mondială din 1990 - Italia (ca titular).
În anul 2000, Hagi a fost desemnat de presă "Cel mai bun jucător român de fotbal al tuturor timpurilor".
Pe 24 aprilie 2001 Gheorghe Hagi se retrage din echipa naţională de fotbal României. La ultimul meci al lui Hagi (pentru România) au participat 80.000 de fani din toată lumea. (sursă: Wikipedia)
No comments:
Post a Comment