De Revolutionibus Orbium Coelestium

Nicolaus Copernic (n. 19 februarie 1473, în oraşul liber hanseatic Torun, aflat azi în Polonia - d. 24 mai 1543, Frauenburg, astăzi Frombork, Polonia), astronom şi cosmolog, matematician şi economist, preot şi prelat catolic, a dezvoltat teoria heliocentrică a sistemului solar.

Copernic provenea dintr-o familie de comercianţi şi înalţi funcţionari administrativi de etnie germană. Unchiul lui pe linie maternă, episcopul Lukas Watzenrode, s-a îngrijit ca nepotul său să primească o educaţie la cele mai bune universităţi ale timpului. Astfel, după patru ani de studiu la Universitatea din Cracovia, pleacă în 1496 în Italia, unde în 1497 începe studieze medicina şi dreptul canonic la Universitatea din Bologna, prima universitate din Europa, aprofundând şi studiul literaturii clasice. În Italia a citit despre ideea filosofului grec Aristarh din Samos, care cu mai bine de un mileniu şi jumătate înainte afirmase că Pământul şi celelalte planete se rotesc în jurul Soarelui, iar nu invers, aşa cum susţinea opinia comună la acea vreme.
În acest timp locuieşte în casa matematicianului Domenico Maria de Novara, care se ocupa cu scrierile astronomului Ptolemeu, şi începe să se intereseze de astronomie şi geografie. Împreună observă la 9 martie 1497 acoperirea stelei Aldebaran de către lună. După terminarea studiilor în 1500, Copernic ţine prelegeri de astronomie la Roma şi în anul următor este acceptat să studieze medicina la renumita universitate din Padova. În anul 1503 i se acordă în Ferrara titlul de Doctor în Drept canonic, după care se întoarce în Polonia.
Între anii 1503 şi 1510, Copernic locuieşte în palatul episcopal al unchiului său în Lidzbark Warmiński, ajutându-l la administraţia diocezei. În acest timp redactează un scurt tratat de astronomie, "De Hypothesibus Motuum Coelestium a se Constitutis Commentariolus", care va fi publicat postum mult mai târziu, în secolul al XIX-lea. În 1512, înainte de a împlini 40 de ani, Copernic scrisese deja Comentariolus, o descriere a modelului heliocentric al sistemului solar, manuscrisul fiind însă destinat numai apropiaţilor. În acelaşi an se mută la Frauenburg, face parte din comitetul "Concilului din Laterano" (1515) pentru reforma calendarului şi începe să lucreze la opera sa fundamentală, "De Revolutionibus Orbium Coelestium" ("Despre mişcările de revoluţie ale corpurilor cereşti"), pe care o termină în 1530, dar va fi publicată abia în anul 1543, cu puţin înainte de moarte, fiind conştient de contradicţiile cuprinse faţă de doctrina oficială a Bisericii Catolice.
Teoria cosmologică a lui Ptolemeu ("Sistemul ptolemeic"), oficial acceptată, concepea existenţa unui univers geocentric în care pământul este fix şi imobil, în centrul unor sfere concentrice în rotaţie pe care se găsesc diversele planete ale sistemului solar (cum îl numim astăzi). Sferele finite cele mai externe ar conţine aşa zisele "stele fixe". În tratatul său, Copernic reia o veche ipoteză heliocentrică, deja susţinută de filosofii pitagoreici, şi descrie cele trei tipuri de mişcări ale pământului: în jurul axei ("rotaţie"), în jurul soarelui ("revoluţie") şi în raport cu planul eliptic, menţinând teza aristotelo-ptolemeică asupra universului finit delimitat pe cer de stelele fixe.
Între 1543 şi 1600 puţini au fost adepţii sistemului copernician, cei mai renumiţi fiind Galileo Galilei şi Johannes Kepler. În 1588, astronomul danez Tycho Brahe a emis o teorie de compromis, după care pământul rămâne nemişcat în timp ce planetele se mişcă în jurul soarelui, care, la rândul lui, înconjoară pământul. După respingerea teoriei lui Copernic de către autorităţile ecleziastice cu ocazia procesului lui Galilei (1633), doar câţiva filosofi iezuiţi mai acceptau în ascuns ideea unui univers heliocentric. Abia după sfârşitul secolului al XVII-lea, odată cu apariţia lucrărilor lui Isaac Newton asupra mecanicei cereşti, sistemul copernician a fost admis de majoritatea gânditorilor europeni. (sursă: Wikipedia)